Ce poate manca atunci cand are diaree

Se poate intampla ca diareea sa aiba o evolutie mai prelungita care, mai ales daca e prost tratata, sa evolueze in diaree cronica sau sa genereze alte complicatii. …

http://newsite.mami.ro/wp-content/uploads/2012/04/02/supa-200.jpg

Se poate intampla ca diareea sa aiba o evolutie mai prelungita care, mai ales daca e prost tratata, sa evolueze in diaree cronica sau sa genereze alte complicatii. De aceea, colaborarea permanenta dintre mama si medicul pediatru care supravegheaza evolutia bolii este regula de baza in vindecarea rapida a copilului.

Sugarul alimentat la san

In cazul copilului alimentat natural, chiar in plin episod de diaree acuta, se recomanda mentinerea in continuare la san, fara sa se mai pastreze insa un anumit program de masa; medicii recomanda alimentarea bebelusului „la cerere”. Daca e deja obisnuit, sugarul poate primi, in completarea meselor, supa de morcovi sau apa de orez. Totodata, este necesara administrarea de Gesol – 50 ml pentru fiecare scaun modificat, pana la normalizarea acestora.

Sugarii sub varsta de 5-6 luni…

…alimentati predominant cu lapte (natural sau artificial). Foarte importante sunt doua elemente: momentul introducerii preparatului dietetic si cantitatea: realimentarea trebuie sa inceapa dupa 4-6 ore de reechilibrare hidroelectrolitica (timp in care copilului i s-a dat Gesol pe cale orala).

Care sunt alimentele permise? In primul rand laptele dietetic sau asa-numitul asa-numitul lapte „medicament”, adica fara lactoza. Cantitatea de lapte dietetic optima este de 40-50% din masa respectiva, restul de 60-50% completandu-se cu supa de morcovi sau mucilagiu de orez (in functie de caz).

In continuare se creste progresiv cantitatea de lapte dietetic (cu 30-40% la fiecare masa), astfel incat in 2-3 zile sa se ajunga la ratia completa. Abia dupa normalizarea certa a scaunelor se trece la alimentatia normala, obisnuita, de dinaintea episodului diareic. Reluarea „diversificarii” alimentatiei (cu sucuri sau pireuri de fructe) trebuie facuta insa prudent, prin reintroducerea cate unui singur aliment pe zi si in cantitati foarte mici.

Realimentarea incepe de asemenea precoce, adica dupa 4-6 ore de reechilibrare hidroelectrolitica. Mesele vor fi complexe, compuse asadar din mai multe alimente recunoscute ca avand efecte antidiareice:

  • 2 mese (eventual de la ora 10 si 16) de orez pasat indulcit cu zahar fiert (o lingurita la 100 g), plus 30 g branza de vaci, plus carne de pasare sau vaca fiarta si mixata;
  • daca sugarul inca mai este alimentat partial la san, restul meselor de peste zi vor fi de lapte, deci prin alaptare;
  • in cazul in care este deja intarcat si trecut pe un anumit tip de lapte artificial, acesta se inlocuieste cu lapte dietetic cu un continut redus sau total lipsit de lactoza si grasimi;
  • doar in formele usoare de diaree acuta este permisa folosirea laptelui cu care era obisnuit copilul, dar in acest caz se reduce concentratia laptelui la jumatate in raport cu ceea ce primea sugarul inainte si se prepara in mucilagiu de orez indulcit (in loc de apa).

Acest tip de alimentatie complexa nu exclude insa hidratarea cu solutie Gesol – 50 ml pentru fiecare scaun diareic la copiii sub varsta de 2 ani sau 100 ml pentru fiecare scaun diareic la cei de peste 2 ani. In perioada cu diaree, sugarul nu trebuie fortat sa manance mai mult decat doreste.

Daca in schimb simte nevoia de mai multe lichide, acestea se pot da „la cerere” sub forma de ceai de menta indulcit cu zahar (1 lingurita la 100 ml). Dupa 1-2 zile de la normalizarea scaunelor se poate trece la alimentatia corespunzatoare varstei. In general, dupa 5-8 zile in total, copilul revine la alimentatia normala.

Se incepe cu dieta hidrica de cateva ore (Gesol; ceai de menta caldut, indulcit, la care se adauga si un varf de cutit de sare; mucilagiu de orez indulcit). La copiii care nu varsa si care accepta mai usor mancarea se poate incepe realimentarea direct cu supa de morcovi fierti si pasati. In a doua zi i se dau 3 mese de supa de morcovi si doua mese de orez pasat. In diareile usoare, se poate introduce de a doua zi si branza de vaci. Din a treia zi, i se poate oferi urmatoarea alimentatie:

  • dimineata – ceai indulcit, paine alba prajita, branza de vaci;
  • ora 10 si 17 – orez fiert sau mere coapte (rase) cu pesmet, cu sau fara branza de vaci;
  • pranz si seara – supa de legume cu morcovi pasati si orez ; fidea cu carne slaba, fiarta, de vaca, de pui sau gaina.
  • in zilele urmatoare (daca scaunele s-au normalizat complet) – se mareste cantitatea de carne si de branza, adaugandu-se in functie de preferinte unt, pireu de cartofi, 100-200 g orez cu lapte, iaurt, budinci, ou fiert, partea slaba de la sunca de Praga, telemea de vaca, cascaval.

In this article

Comentarii