Noua lege privind concediul maternal
De la inceputul anului legea privind concediul pentru ingrijirea copilului mic s-a modificat. Vestea buna este ca mamele care inainte de a naste aveau un salariu mare vor primi acum 85 % din veniturile realizate.
Incepand cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara in cuantum de 600 lei sau, optional, in cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 lei.
In randul mamelor carora li se mareste indemnizatia intra asadar, cele care au activitati comerciale independente (prestari servicii, de pilda), ori au asa-zisele profesii libere. Ca profesii libere, Codul Fiscal include activitatile medicale, avocatii, notarii, auditorii financiari, arhitectii, consultantii fiscali, consultantii de plasament in valori mobiliare si orice alte profesii independente, desfasurate legal.
Tot in categoria activitatilor independente intra si cele remunerate prin drepturi de proprietate intelectuala, realizate individual sau in asociere. Este vorba despre parintii cu venituri obtinute din brevete de inventie, desene sau modele, mostre, marci de fabrica si de comert, precum si de cei cu venituri din drepturi de autor.
Noi acte necesare pentru solicitarea indemnizatiei de crestere a copilului
Astfel, pentru a beneficia de indemnizatia pentru cresterea copilului, mamele trebuie sa depuna la agentia pentru prestatii sociale judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, copia certificatului de nastere al copilului, in termen de 30 de zile de la eliberarea acestuia, dar nu mai tarziu de 6 luni de la nasterea copilului sau 12 luni de la inregistrarea nasterii la autoritatile romane competente, in cazul copiilor cetateni romani nascuti in strainatate
In cazul in care nu a fost intocmit actul de nastere al copilului pentru care se solicita dreptul, cererea va fi insotita de copia legalizata a actului constatator al nasterii. Pentru copiii cetateni straini, nascuti in strainatate, cererea va fi insotita de certificatul sau extrasul de nastere tradus in limba romana si legalizat.
- pagina 1 : Noua lege privind concediul maternal
- pagina 2 : Toate veniturile se iau in considerare
- pagina 3 : continuare
Sursa: revista mami, martie 2009






Mesaje:
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
Pagini:marţi 05 martie 2013 la 12:16
marţi 05 martie 2013 la 12:11
duminică 11 noiembrie 2012 la 22:24
duminică 07 octombrie 2012 la 10:00
sâmbătă 01 septembrie 2012 la 19:04
miercuri 11 ianuarie 2012 la 23:32
marţi 15 iunie 2010 la 10:29
vineri 08 ianuarie 2010 la 12:19
duminică 25 octombrie 2009 la 21:38
miercuri 09 septembrie 2009 la 21:50
miercuri 26 august 2009 la 11:05
vineri 14 august 2009 la 17:21
joi 16 iulie 2009 la 12:31
miercuri 15 iulie 2009 la 21:57
miercuri 15 iulie 2009 la 21:07
miercuri 08 iulie 2009 la 13:54
luni 06 iulie 2009 la 18:03
luni 22 iunie 2009 la 18:10
sâmbătă 06 iunie 2009 la 20:26
marţi 02 iunie 2009 la 15:01