Capcane în hrănirea cu biberonul

492 0

Alimentaţia artificială impune o grijă sporită, pentru că hrana micuţului tău nu trebuie să fie doar administrată, ci şi preparată, iar precauţiile pe care le iei odată cu fiecare biberon de lapte formulă sunt mult mai importante.

Din păcate, în practica de zi cu zi se mai observă şi unele greşeli, pe care e de preferat să nu le faci şi tu. Ţine cont de faptul că tubul digestiv al micuţului este sensibil şi astfel puiul se poate îmbolnăvi uşor. Aşadar, îi vei prepara hrana în aşa fel, încât odorul tău s-o digere fără greutate.

Schimbări prea dese 
Micile stagnări în creşterea curbei ponderale, pentru 1-2 zile, te pot îngrijora şi determina în mod cu totul nejustificat să schimbi regimul alimentar al puiului. Această modificare poate viza cantitatea de lapte administrată la o masă sau, mai rău, trecerea la o altă formulă de lapte. E bine să înţelegi că variaţii neînsemnate şi de scurtă durată ale curbei ponderale sunt fiziologice (nici tu nu ai aceeaşi poftă de mâncare zilnic) şi nu necesită niciun fel de intervenţie. Reţine faptul că bebeluşul tău face un efort deosebit pentru a se adapta oricărui aliment nou, de aceea modificările prea dese au ca efect tulburarea evoluţiei normale a procesului de creştere. O formulă de lapte acceptată de copil nu se schimbă cu uşurinţă, ci numai dacă se ivesc motive întemeiate. Trecerea de la regimul anterior la cel nou se face treptat şi numai sub supravegherea pediatrului.

Adoptarea unui preparat dietetic
Majoritatea formulelor de lapte sunt derivate din lapte de vacă, dar sunt modificate, aşa încât proteinele să nu împovăreze digestia. Deci, sunt sigure. Este nevoie de multă experienţă practică din partea ta ca să-ţi dai seama că anumite suferinţe intestinale ale puiului tău sunt reacţii la laptele formulă administrat. Dacă apar schimbări ale scaunelor sau vărsături, aceste afecţiuni pot fi rezultatul unor greşeli în prepararea laptelui, şi nu neapărat din cauza intoleranţei la proteine. În lipsa semnelor unei infecţii, e de preferat să înlocuieşti unul-două prânzuri cu supă de morcov pasat, pentru că acest regim reface în scurt timp compoziţia scaunelor.

Tulburări digestive
Aşa cum am spus, tulburările digestive nu sunt întotdeauna semnul unei intoleranţe. Constipaţia, de pildă, apare atunci când diluţia laptelui formulă nu respectă indicaţiile din prospect. Din dorinţa de a-şi vedea copiii cât mai voinici, mămicile pregătesc laptele într-o concentraţie mai mare decât cea indicată, aceasta manifestându-se prin fecale tari, uscate, care nu se lipesc de scutec. În astfel de cazuri, alimentaţia trebuie corectată făcându-se diluţia potrivită. Este greşit să-i provoci copilului evacuarea scaunelor prin introducerea termometrului în anus, pentru că această procedură irită mucoasa rectală, putând provoca mici crăpături dureroase, întărind astfel şi mai mult constipaţia. Dimpotrivă, diluţiile mari de lapte subalimentează copilul, provocându-i balonare gastrică, micşorează secreţiile digestive, scad pofta de mâncare şi măresc tendinţa de regurgitări şi vărsături.

Lipsa poftei de mâncare
Continuarea perseverentă a aceleiaşi alimentaţii, în pofida opririi creşterii, este la fel de dăunătoare ca şi schimbările prea dese. Dacă după o aşteptare de 1-2 săptămâni nu înregistrezi nicio ameliorare, e necesar să consulţi medicul. În caz contrar, urmarea cu încăpăţânare a aceluiaşi regim alimentar duce la scăderea poftei de mâncare şi, în final, la distrofia copilului. Un micuţ care s-a hrănit foarte bine cu o anumită formulă de lapte şi care, de la un moment dat, refuză biberonul, manifestă, cu siguranţă, începutul unei boli. Insistenţele tale nu doar că sunt fără rost în astfel de cazuri, dar pot avea consecinţe grave, ca vărsături persistente sau diaree. Dacă ajungi în această situaţie îngrijorătoare, suspendă imediat alimentaţia pentru 6-12 ore, pentru a pune pe pauză sistemul digestiv, şi instalează în acest interval o dietă bazată pe ceaiuri. Adresează-te urgent medicului.

Ajutor din natură
Bucătăria, cu preparatele sale dietetice, completează farmacia. Nu uita că, la o vârstă fragedă, tratamentele naturiste sunt mult mai indicate decât cele medicamentoase. Se cunosc multe plante cu efect terapeutic, ele putând trata durerile abdominale, vărsăturile, diareea, constipaţia. Totuşi, nu trebuie să exagerezi cu ceaiurile, deoarece micuţul îşi umple stomăcelul şi refuză laptele.


In this article

Join the Conversation