Cum recunoşti refluxul gastroesofagian

1483 0

Refluxul gastroesofagian (RGE) la bebeluşi se manifestă prin aruncarea în afara gurii a unor cantităţi de lapte sau vărsături, declanşate, după masă, de cea mai mică mişcare. Aceste manifestari pot apărea atât la bebeluşii alăptaţi la sân, cât şi la cei hrăniţi cu biberonul încă din primele zile de viaţă.

Refluxul fiziologic (regurgitaţiile) este forma cea mai uşoară de reflux gastroesofagian, fiind normală din primele săptămâni la aproape toţi bebeluşii. De obicei, dispare până la vârsta de 1 an.

Refluxul funcţional apare la 50% dintre sugarii sănătoşi. Debutul, din primele săptămâni de viaţă, se manifestă prin: regurgitaţii sau vărsături dese, mai mult sau mai puţin puternice, apărute în timpul sau imediat după masă, fără efort ori durere.

Refluxul patologic se manifestă prin refluarea conţinutului gastric, la care se pot asocia complicaţii gastrointestinale sau respiratorii, chiar şi simptome atipice din partea sistemului nervos.

Cum poţi preveni apariţia refluxului?

Pentru a preveni sau trata formele uşoare de reflux, ţine cont de următoarele sugestii:

  • Alăptează-l puţin şi des, fără a renunţa la alăptatul la sân; în cazul alăptării artificiale, este indicată utilizarea unei formule de lapte praf antireflux, precum şi folosirea unui biberon cu o tetină potrivită, care împiedică înghiţirea de aer.
  • Evită alăptarea ori hrănirea bebeluşului în poziţie culcată, înclinaţia ideală trebuind să fie de 45 grade, pentru bebeluşii care nu îşi susţin singuri capul, sau de 90 grade (poziţia verticală), pentru sugarul care poate sta singur în şezut.
  • Se recomandă să nu mişti sugarul cel puţin 30 minute după masă. Nu culca bebeluşul pe burtică imediat după ce l-ai alăptat, pentru a evita presiunea asupra abdomenului.

Când te adresezi medicului?

Dacă bebe este agitat şi plânge în timpul sau imediat după masă, prezintă vărsături sau varsă o cantitate mare, în jet, după alimentaţie, observi că nu ia în greutate, apar simptome respiratorii (tulburări de respiraţie, tuse, wheezing), apar tulburări de somn, trebuie să mergi cât mai repede la un consult la medicul specialist pediatru pentru a stabili urgent tipul de reflux şi pentru a iniţia tratamentul potrivit.

RGE – moştenire de familie
Dacă ai avut în familie cazuri de reflux gastroesofagian, este bine să-l duci pe puiuţul tău la un control, chiar dacă nu prezintă niciun simptom, pentru a te asigura că nu suferă de această afecţiune, mai ales că există o predispoziţie ereditară.

 


In this article

Join the Conversation