Iritaţii de piele la bebeluşi

15896 0

Pielea unui bebeluş este la fel de sensibilă ca şi întreaga sa făptură în primele luni de viaţă. Aşa se face că acestui organ protector extrem de important îi trebuie aproape un an de zile pentru a ajunge să funcţioneze şi să îşi facă datoria cum se cuvine. Tocmai de aceea, nu de puţine ori se întâmplă să observăm cu ochiul liber efectele mediului înconjurător asupra ei. Şi nu vorbim doar despre iritaţii de scutec, ci de probleme care mai de care mai serioase, cum ar fi:

5 iritaţii de piele la bebeluşi

Intertrigo

Ce este – o iritaţie care apare mai ales la încheieturile mâinilor, picioruşelor sau gâtului, la bebeluşi cu vârsta mai mică de 6 luni.

De ce apare – din cauza umezelii excesive din aceste zone, din cauza salivaţiei sau a regurgitărilor repetate.

Ce e de făcut – spală cu atenţie părţile sensibile de câteva ori pe zi, doar cu apă călduţă, mai ales pe timpul verii. Dacă e nevoie, aplică un strat subţire de cremă pe bază de oxid de zinc (ex. Cutaden, Jecozinc)

Seboreea

Ce este – o descuamare care apare mai ales pe pielea capului sau sprâncene, în spatele urechilor, pe obraji, pe gât ori torace.

De ce apare – cauzele nu sunt cunoscute.

Ce e de făcut – băile cu tărâţe (se fierbe o cană de tărâţe în 3 l de apă, apoi se strecoară, iar apa se foloseşte pentru clătirea celui mic) şi masajul cu ulei de măsline sunt unele dintre cele mai eficiente metode de a scăpa de pielea uscată.

Acneea

Ce este – o erupţie de coşuri asemănătoare celor pe care le au adolescenţii sau chiar adulţii, ivită mai ales pe obraji, năsuc şi frunte. Mai bine de 40% dintre bebeluşi au astfel de probleme.

De ce apare – hormonii pe care-i transmite mami în tot timpul vieţii intrauterine încă mai circulă prin sistemul sangvin al lui bebe, făcându-şi de cap cu pielea sa fină.

Ce e de făcut – rezistă impulsului de a te atinge de ele sau de a-l unge cu diverse creme. Coşurile vor dispărea în câteva zile.

Pielea uscată

Ce este – în primele săptămâni după naştere, bebe trebuie să scape de primul strat de epidermă, ceea ce te va duce cu gândul la o micuţă reptilă aflată în faza de năpârlire.

De ce apare – este un proces fiziologic normal care nu trebuie să îţi creeze teamă.

Ce e de făcut – ai grijă să îl hrăneşti cum trebuie, asta însemnând totodată o hidratare optimă a pielii. Nu îl spăla în exces şi foloseşte o loţiune de corp hipoalergenică după băiţa de seară. 

Dermatita de contact

Ce este – o reacţie alergică la contactul cu anumite produse, de la detergenţi şi săpunuri până la textile.

De ce apare – dacă iritaţia apare pe tot corpul, probabil de vină este săpunul cu care îl speli. Dacă apare doar pe anumite părţi ale corpului, poate fi vorba de haine sau încălţăminte.

Ce e de făcut – când pielea e uscată, foloseşte o loţiune hipolaergenică pentru a o înmuia. Evită o perioadă săpunul folosit şi cere sfatul unui dermatolog.

 


In this article

Join the Conversation