Probleme in diversificarea lui bebe. Diareea

2191 0

Aparitia acestei probleme in diversificarea lui bebe apare mai rar la copiii hraniti la san, deoarece acest lapte contine anumite substante capabile sa distruga multe dintre microorganismele care provoaca diareea. Insa anumite alimente – sau combinatii de alimente – din dieta diversificata o pot declansa.

Simptome ale diareei

Scaune dese, moi, in cantitate mare, uneori insotite de voma. In timpul episoadelor de diaree apar, de regula, iritatii la fundulet, pentru ca scaunele sunt mai acide. Apare mai des vara, pentru ca bebelusul consuma mai multe fructe si legume crude.

Ce faci?

In mare masura depinde de cauza care a provocat diareea. Cand vorbim despre alimente, acestea pot da diaree daca nu sunt proaspete sau daca bebe are alergie la unul dintre ele.

Pentru a preveni probleme in diversificarea lui bebe, una dintre regulile de baza este introducerea treptata a alimentelor noi. Astfel poti identifi ca mai usor sensibilitatea copilului la ceva anume. Daca diareea a aparut dupa ce bebe a gustat ceva nou, scoate alimentul respectiv din meniu.
De cele mai multe ori poti continua sa ii dai lapte de san sau formula. Insa un bebe cu diaree poate dezvolta intoleranta temporara la lactoza, caz in care ii vei da lapte de soia sau formula fara lactoza (daca diareea nu trece in doua zile).

Este esential sa mentii copilul hidratat. Da-i cantitati mici si dese de lichid, ca sa completezi pierderile prin scaune. Apa este cea mai indicata, dar poti adauga in ea saruri de hidratare de la farmacie. Nu ii da sucuri de fructe sau ceaiuri indulcite cu zahar. Zeama strecurata de la o fiertura de orez cu morcovi face minuni!

Nu il forta sa pape, insa cand vrea sa manance da-i linistita banana (mai cruda), piure de orez cu morcov, paste sau cartof fiert, paine prajita, mar copt sau „uscaturi“: covrigei, sticksuri. Pentru proteine, apeleaza la mici cantitati de branzica slaba de vaci sau carne fiarta de pui.

Dupa ce scaunele par sa revina la normal, continua regimul pentru inca doua, trei zile, introducand treptat alimentele obisnuite.

Este cazul de medic?
Da, daca:
banuiesti ca bebe a papat ceva stricat;
are scaune apoase si/sau vomita mai mult de 24 de ore;
observi in fecale urme de sange;
diareea este insotita de febra.


In this article

Join the Conversation