Schimbarea scutecelor, pas cu pas

581 0

Pregatiri si precautii

  • Inainte de toate, pregateste tot ce ai nevoie pentru schimbatul bebelusului. In nici un caz nu-l vei aseza pe masa de schimbat si apoi vei cauta lucrurile necesare acestei operatiuni. Bebelusul nu trebuie lasat nici o clipa fara supraveghere.
  • Ruleaza cu ambele maini camasuta, bluza sau body-ul pana la talie. In primele luni, puiului tau nu-i place sa stea prea mult dezbracat.

Prima grija

  • Dezlipeste „ariciul” de la pampers. Daca copilul se misca mult, ai grija sa nu i se lipeasca de piele.
  • Cu o mana tine-i ambele picioruse, in timp ce cu cealalta indepartezi „murdaria” cu miscari de stergere, folosind pampersul sau scutecul.
  • Inainte de a arunca scutecul, repeta inca o data stergerea, folosind o parte curata a acestuia.

Masuri de securitate

  • Pune sub bebelus un prosop curat, absorbant, pentru orice eventualitate: s-ar putea sa-i placa sa pozeze „nud” si sa-si exprime satisfactia printr-un alt pipi.

Spalatul

  • Foloseste un sapun solid sau lichid fara parfum sau alcool si o manusa curata, pe care o pastrezi numai pentru toaleta acestei zone.
  •  Sapuneste ambele fete ale manusii si foloseste-le alternativ.

 Cum faceti toaleta

  • Incepe miscarea dinspre partea mai curata – burtica bebelusului – si continua in jos, spre partea murdara.
  • Daca este vorba de o fetita, curatarea se face dinspre vulva spre fese, pentru a reduce riscul aducerii in zona genitala a germenilor din materiile fecale. Pentru aceasta, poti folosi in locul manusii o bucata dintr-o tesatura fina de bumbac care curata mult mai bine pliurile vulvare si nu irita. Nu uita sa schimbi „carpa” ori de cate ori este nevoie!

Folosirea servetelelor

  • Daca nu esti acasa, foloseste servetelele umede, care iti permit sa schimbi bebelusul fara apa. Atentie insa: nu este indicata folosirea lor atunci cand fesele sunt iritate!

Stergerea

  • Dupa ce ai spalat bine pielea bebelusului, ai grija sa nu ramana umeda. Stergerea se face in aceeasi ordine ca si toaleta.
  • Pentru sters, ajuta-te de un prosop moale.
  • Tamponeaza cu miscari blande pielea copilului, avand grija sa nu uiti pliurile, pentru ca in aceste locuri umiditatea restanta produce frecvent „maceratii”.
  • Nu freca niciodata pielea bebelusului, deoarece se irita foarte usor.

Daca apar iritatii

  • Urina bebelusului poate irita cu usurinta fesele lui, de aceea este bine sa aplici o crema pe baza de zinc. Aceasta face un ecran protector intre piele si pampers sau scutec. Daca iritatia persista, cere sfatul pediatrului pentru alegerea unei creme adecvate.


In this article

Join the Conversation