Suzeta, pro sau contra?

836 0

Argumente contra suzetă sunt destule: sunt inestetice, îi fac pe bebeluşi dependenţi de ele, cad din guriţă şi adună microbii. Este acuzată de toate relele: ba că este responsabilă de otitele pe care le fac bebeluşii, ba că îi împiedică să se alimenteze corect la sânul matern, ba că le întârzie abilităţile de comunicare… În plus, îl obişnuieşte pe micuţ să se autosatisfacă în a mesteca, suge, morfoli. În ultimii ani, toate relele care i se puneau în cârcă par să se fi risipit, apărând argumente în favoarea reabilitării suzetei. Argumentul forte: încă din a 16-a săptămână de viaţă intrauterină, toţi bebeluşii simt nevoia să sugă. E un reflex puternic, vital care, după naştere, le permite, nici mai mult, nici mai puţin, să supravieţuiască. Alt argument: suzeta morfolită de bebeluş – sau propriul degeţel – îi permit micuţului să-şi închipuie că mănâncă, şi astfel îl fac să reziste între mese, sau ori de câte ori îi este foame. Şi argumentul hotărâtor pro-suzetă: potrivit cercetătorilor, bebeluşii de vârste mici care au suzeta în guriţă în timpul somnului prezintă riscuri mai mici ca să cadă victime sindromului morţii subite. Explicaţia: când micuţul se întoarce pe burtică, în somn, mânerul suzetei ţine la distanţă nările şi guriţa bebeluşului de suprafaţa cearceafului. Ceea ce împiedică asfixierea copilului. 


In this article

Join the Conversation