Mutismul selectiv la copii – refuzul de a vorbi în public

Vorbește foarte bine, încă de la vârste fragede, dar nu o face decât într-un mediu familiar? Poate fi vorba despre mutismul selectiv. Iată despre ce este vorba.

5654 0

Se spune că una dintre cele mai mari spaime ale omului este discursul în fața unei audiențe. În cazul adulților, e doar o fobie care apare pe parcursul maturizării sale și care poate fi tratată. În cazul celor mici, lucrurile stau puțin diferit.

Unii copii încep să vorbească la scurtă vreme de la prima aniversare, turuind la început cuvinte amuzante, pentru ca pe măsură ce trece vremea să lege tot mai multe propoziții sau adevărate fraze complicate. Alții ajung la doi-trei anișori fără să rostească altceva decât sunete mono sau bisilabice, dându-le emoții serioase părinților care pun întârzierea pe seama unei dezvoltări cognitive anevoioase. Nu despre ei vom discuta în acest articol, ci despre o categorie aparte de mititei, aceia care, deși reușesc să vorbeasă foarte bine încă de la vârste fragede, nu o fac decât într-un mediu familiar. O dată ajunși în preajma unor persoane străine, refuză să rostească vreun cuvânt.

Mami, ți-ai înghițit limba?

Acest comportament a primit o denumire medicală, mutismul selectiv fiind definit drept o tulburare psihică anxioasă. Pentru că mulți părinți nu știu despre existența acestui diagnostic, tratează situația cu superficialitate, punând muțenia celui mic pe seama timidității ori, și mai rău, pe seama tendințelor manipulatorii. Total greșit! O astfel de atitudine îngreunează și întârzie punerea unui diagnostic concret, ceea ce face ca și tratamentul să fie ulterior mult mai anevoios. Din nefericire, situația nu rămâne fără urmări serioase, pentru că mutismul selectiv îi afectează copilului capacitatea de a comunica la școală sau cu cei de-o vârstă cu el.

Manifestările sunt diferite

Deși mulți ar putea crede că mutismul selectiv este o tulburare rară, de fapt unu la sută dintre copii sunt atinși de el. Manifestările sunt diferite de la caz la caz, însă un lucru este sigur: micuții sunt expansivi, veseli și comunicativi doar într-un mediu în care se simt confortabil, protejați. O dată ieșiți din sfera lor de siguranță, unii vor fi în stare să rostească doar câteva cuvinte, ori poate să spună ceva în șoaptă, în vreme ce alții devin complet muți, înghețați de spaimă, cu o atitudine inexpresivă, sau reușesc să comunice cu unu-doi copii. Acest comportament duce la izolare socială și face aproape imposibi procesul clasic educațional.

De ce apare mutismul selectiv?

Fiind vorba de o tulburare de comportament, medicii nu au reușit să pună degetul pe o anumită cauză care duce la declanșarea ei. Studiile vorbesc însă de o componentă genetică, micuțul dobândind o predispoziție către stările de anxietate de la unul dintre părinți. Cei mai mulți dintre copiii care suferă de mutism selectiv sunt mai plângăcioși în primii ani de viață, suferă de anxietate de separare când mama trebuie să plece de lângă ei, au frecvente episoade nervoase, tulburări de dispoziție sau de somn. În plus, mulți dintre ei au anumite dificultăți în a procesa anumite informații (conform site-ului selectivemutismcenter.org). Pentru ei, sunetele sau lumina puternică pot fi agresive. La fel anumte gusturi sau mirosuri cu care nu sunt familiarizați.

Diagnosticul nu este ușor de pus

Părinții joacă un rol extrem de important în doagnosticarea precoce a mutismului selectiv. Dacă ei nu pun incapacitatea copilului de a comunica într-un mediu străin pe seama timidității și se adresează cât mai curând unui specialist, problema copilului poate fi abordată corespunzător. Logopedul sau un psihoterapeut specializat în psihologia copilului sunt în măsură să îl evalueze și să găsească soluții de tratament. Pentru un diagnostic sigur, cel mic va trebui să fie supus și unor teste de auz. O audiogramă și o impedanță vor exclude posibilitatea hipoacuziei.

Ce tratament trebuie să urmeze?

Trebuie spus că nu există un tratament sau medicament-minune care să vindece mutismul selectiv. O dată stabilit diagnosticul, micuțul pacient va trebui să facă terapie comportamentală sau prin joacă. Părinții trebuie să fie foarte atenți la nevoile celui mic și să nu îl forțeze să comunice atunci când el refuză să o facă. Din păcate, așa cum cei mai mulți dintre părinți nu au auzit despre această tulburare, nici educatorii nu sunt la curent cu existența ei. Situația îngreunează procesul de abordare și învingere a acestei condiții. Integrat într-un sistem de învățământ clasic, un copil cu mutism selectiv va fi de cele mai multe ori izolat, nu va ține pasul cu ritmul alert de învățare și va avea întâmpina greutăți la integrea în colectiv. De asemenea, părinții trebuie să știe că, lăsat netratat, mutismul selectiv poate avea urmări foarte grave asupra stării psihice a unui copil.

Urmările nefaste ale mutismului selectiv:

  • Stimă de sine scăzută sau inexistentă
  • Încredere în forțele proprii inexistentă
  • Nivel academic scăzut
  • Dificultăți de integrare în colectiv
  • Agravarea stărilor de anxietate

Foto: Guliver / Thinkstock


In this article