Aftele, disconfortul din guriţă

1090 0

Aftele sunt extrem de neplăcute, determinând disconfort ori de câte ori încearcă să mănânce. Trebuie să-l crezi atunci când refuză uneori chiar să bea apă, pentru că senzaţia de usturime este greu de suportat. Adesea aftele sunt însoţite şi de candidoză, adică de o infecţie cu o ciupercă care se găseşte în mod normal în guriţa puiului, dar care, atunci când sistemul de apărare a organismului este scăzut, se înmulţeşte şi determină apariţia unor depozite albicioase, localizate mai ales pe limbă. 

 

Unde apar?

Aftele, care nu sunt altceva decât ulceraţii ale mucoasei, pot să apară oriunde în guriţă: pe limbă, pe gingii, pe mucoasa obrăjorilor sau pe cerul gurii. Poate fi una singură, prezenţa ei fiind uşor de tolerat, dar pot fi şi mai multe. Ele sunt înconjurate de un halou roşiatic şi au, de obicei, culoare gri-gălbuie. Organismul poate reacţiona prin febră, modificarea stării generale şi iritabilitate. Buzele se pot usca foarte tare din cauza deshidratării şi pot să apară răni. 
 

Reguli de respectat

  • Nu-i da alimente acide, de tipul sucului de portocale, lămâie sau grapefruit ori kiwi
  • Oferă-i alimente la temperatura camerei
  • Badijonările bucale cu glicerină şi stamicin îl ajută. La farmacie găseşti soluţia gata preparată
  • Spray-urile bucale cu substanţe antiseptice şi antiinflamatoare pot, de asemenea, să-l ajute (Hexoral, Tantum verde)
  • Menţine-i buzele hidratate. Poţi folosi soluţie de glicerină sau emoliente speciale pentru îngrijirea buzelor
  • Oferă-i în permanenţă lichide, fără a-l obliga să bea o cantitate mare deodată
  • Igiena guriţei trebuie să fie perfectă, pentru a nu lăsa microorganismele să se înmulţească
 
 
Mergi la medic dacă:
– Copilaşul face febră şi observi afte în guriţă
– Refuză să bea lichide sau să mănânce
–  Guriţa este foarte roşie, chiar dacă nu observi ulceraţiile
– Observi pe limba micuţului depozite albicioase, aceasta părând foarte încărcată
 


In this article

Join the Conversation