Cum alegi mobila potrivită pentru camera copilului?

438 0

Camera celor mici este locul în care copiii se simt în largul lor, iar părinții se bucură de zâmbetele acestora. De aceea, este foarte important ca mobila și decorul să meargă mână în mână cu stilul dorit. Culorile vesele, pastelate, dar și micile accesorii, dau viață locului în care se odihnesc cei mici.

Pătuțurile pentru bebeluși, comodele, noptierele, dar și dulapurile multifuncționale sunt câteva piese extrem de utile în organizarea camerei.

Pentru un decor complet de la A la Z, ai nevoie de o mobilă dormitor copii potrivită. Regulile Feng Shui mizează pe un cadru cât mai curat și mai bine aranjat. Astfel, piesele de mobilă grele nu trebuie amplasate în fața ușii, iar dulapurile și comodele nu trebuie să  umbrească încăperea.

Spațiul amenajat de joacă trebuie să fie cât mai călduros și mai luminat. Fie că pui un covor pufos pe podea sau îi faci celui mic un țarc de joacă, acesta trebuie delimitat de restul camerei.

Ce mobilă să alegi pentru copii și cum să optimizezi spațiul

Dormitorul copiilor trebuie să conțină, în primul rând, o mobilă adaptată la spațiul disponibil. Spre exemplu, în mansardă, se poate opta pentru aranjarea dulapului cu haine pe peretele înalt, iar patul de o persoană, în zona centrală a camerei, lângă un geam sau o fereastră velux. Astfel, lumina va bate de sus în camera, fără să creeze un disconfort în diminețile de odihnă.

O măsuță pentru culori, cărți, sau un birou pentru accesoriile de papetărie este o altă piesă de nelipsit. Copiii au nevoie de un spațiu unde să își facă temele, iar birourile mici sunt o soluție la îndemână. Dacă vrei să economiseșți spațiu, e indicat să folosești sertarele multiple ale unui birou extensibil, sau compartimentele de depozitare incluse.

Biblioteca din pal este locul ideal în care copiii învață să își aranjeze cărțile, creioanele, păpușile și o plantă decorativă, care să dea un refresh camerei.

Ca material, palul melaminat este foarte ușor de transportat și de asamblat, venind într-o varietate de culori, pentru toate gusturile.

Mobila pe care o găsim in camera copiilor exprima si personalitatea lor. Tocmai de aceea, fiind în continuă schimbare, și mobila trebuie să fie ușor de modificat. Piesele de mobilier din pal sunt finisate astfel încât să nu rănească copilul, iar culorile le oferă un plus pe partea artistică.

Ei le pot decora cu stickere, care să le înveselească ziua, sau cu personaje din desenele animate favorite.

În camera bebelușului este recomandat un pat din lemn masiv vopsit și tratat să reziste contra șocurilor. Lemnul lăcuit oferă o baza neutră pentru a decora cu alte piese colorate, care să anime încăperea: draperii, perne, paturi, desene pe pereți.

Ce faci dacă ai mai mulți copii și vrei să le oferi mai mult spațiu de mișcare?

În cazul în care vrei să adaptezi mobila pentru copii la dimensiunile camerei, poti opta pentru piesele retractabile de mobilă: canapea extensibilă, masă pliantă sau paturi suspendate.

Cadrul din lemn masiv este un must-have când vrei să amenajezi cu paturi suspendate. Pentru siguranța lor, dar și pentru a obține mai mult loc în cameră, aceste piese de mobilă sunt o alegere inspirată, pe termen îndelungat. Investiția în materiale de calitate este una benefică, de ambele părți.

Copiii se pot bucura de un cadru sigur, iar părinții vor economisi bani pentru alte accesorii atrăgătoare.

Ce culori să folosim pentru mobila din dormitorul copiilor

În camera copilului sunt indicate culorile luminoase. Acordurile vesele de crem, roz, bleu, verde crud, dar și inserțiile de alb creează un aspect unic în dormitor. Nu trebuie omise nici culorile tari. Spre exemplu, un perete albastru închis sau turcoaz, poate fi accesorizat cu restul de pereți albi, pe care vor fi expuse jucării, tablouri și alte piese decorative în rafturile suspendate.

Totuși, la pereții în culori tari nu trebuie făcut exces, să nu fie toată camera în aceeași nuanță. De aceea, spațiile albe sunt niște pauze binemeritate pentru ochi.

Camera fetiței trebuie să inspire un aer optimist. Nuanțele dulci de roz pal, crem, alb, verde deschis și violet îi oferă un aspect elegant și atrăgător. Culorile în nuanțe de roz se potrivesc cel mai bine fetițelor, lăsându-le să viseze și să își exerseze creativitatea.

Păpușile și accesoriile de desen pot fi incluse pe o măsuță cu sertare sau într-un coș de jucării.

Covorul cu model floral sau cel cu un personaj îndrăgit din desene animate, cu siguranță va întregi camera.

Pentru băieți, sunt recomandate degradeurile de albastru, gri, verde și inserțiile de alb. Se poate amenaja și un perete din tablă neagră, exact ca la școală, pe care copiii pot desena cu cretă.

Mobila din dormitorul copiilor trebuie să conțin ă și elemente de siguranță: colțuri rotunjite sau bariere din silicon, ce protejează de lovituri sau zgârieturi.

Lasă-ți imaginația liberă și creează un spațiu personalizat pentru cei mici și vei vedea cum cresc tot mai veseli. Mobila pentru copii este expresia pură a ludicului și a funcționalității, de care se pot bucura aceștia, împreună cu părinții. Lasă-i să se dezvolte într-un mediu plăcut și accesorizează camerele cu piesele de care se vor îndrăgosti!

 

 

Sursa: Digital Workforce

Surse foto: Pixabay, Mobila Koncept

In this article