Dezvoltarea vorbirii intre 1-4 ani

1612 0

La un an

Cuvintele micutului indeplinesc rolul unor adevarate propozitii. Ele insumeaza intr-un singur cuvant o intreaga dorinta. Desi uneori nu le intelegi daca nu sunt insotite de gesturi, in curand ai sa fii experta in descifrarea „limbii” pe care o foloseste micutul tau.

Pe la un an si jumatate

Apar si primele propozitii. Simple, ce-i drept, dar propozitii. Acestea arata ca incepe sa se organizeze structura gramaticala. Copilul va folosi la inceput substantive si adjective si mai apoi verbe.

La 2 ani

Propozitiile se complica si devin mai elaborate.

La 2 ani si jumatate

Micutul devine nelinistit daca nu este inteles si tocmai de aceea trebuie sa ai grija sa-i inveti bine „limba”. Sentimentul de neliniste prelungit in timp poate crea senzatia de frustrare si nesiguranta, ducand la diverse probleme de vorbire sau chiar la probleme de ordin psihic. Nu uita ca limbajul este una dintre cele mai importante functii de care dispune omul, asa ca e mare nevoie sa-l ajuti cat poti de mult pe micutul tau sa dezvolte un limbaj cat mai corect si o comunicare cat mai buna.

Un rol foarte important in dezvoltarea limbajului este starea afectiva generala pe care o are copilul. Aici tu ai un rol hotarator. Contactul dintre tine si cel mic trebuie sa fie cat mai securizant. Tu esti singura care il poti ajuta sa fie increzator si sa se simta in siguranta. Desi pare ca pe zi ce trece cauta sa devina tot mai independent, micutul are mare nevoie de tine in tot ceea ce face.

Chiar si atunci cand stie sa faca un lucru, are nevoie de aprobarea ta si de asigurarea ca acel lucru a fost facut corect. Asa se intampla si cu limbajul. Micutul are nevoie sa stie ca este inteles cand vorbeste, cand cere ceva si asta il va stimula in procesul de achizitionare a noi si noi cuvinte, a altor reguli si structuri gramaticale.

La 3 ani are o gura…

Vocabularul piticului tau a crescut simtitor, insumand aproximativ 1100 de cuvinte. Acum incepe sa se faca inteles chiar si de straini, ceea ce inseamna ca a inceput sa vorbeasca pe zi ce trece mai clar, folosind din ce in ce mai putin „limba” lui pe care tu ai invatat-o amuzata si pe care probabil ca nu o vei uita niciodata. Si-a insusit si structurile gramaticale, desi, pe ici, pe acolo, mai auzi unele scapari.

La 4 ani

Limbajul este deja format, iar diferentele fata de limbajul adultilor tin mai mult de stil decat de gramatica. Nu-ti vine sa crezi. Au trecut abia 4 ani si stie sa vorbeasca la fel ca tine. Dar parca iti mai este dor din cand in cand de limba pasareasca pe care doar tu o intelegeai, de cuvintele stalcite pe care te chinuiai sa le descifrezi.

Procesul de insusire a limbajului nu este insa terminat. Mai are multe lucruri de invatat si tu vei fi langa el sa-l ajuti. Il vei invata cuvinte noi, il vei ajuta sa cunoasca lumea si sa o descrie prin cuvinte.


In this article

Join the Conversation