Jucăriile educative – cel mai important pas pentru dezvoltarea celui mic

907 0

Jucăriile sunt instrumentele care îi ajută pe cei mici să se distreze în timpul lor liber, dar și obiectele care îi pot ajuta să își dezvolte creativitatea, logica, intuiția și mai ales imaginația. Diferența o face alegerea corectă a jucăriilor potrivite, în funcție de vârstă și de preferințe. Dacă îți dorești un copil creativ, cu o imaginație bogată, atunci trebuie să apelezi la jucării educative, care sa îl ajute să se dezvolte într-un mod constructiv.

Iată de ce este important să alegi corect jucăriile!

Orice păpușă, joc lego, mașinută, animal de pluș, carte sau figurină, pentru cei mici are o însemnătate. Este un obiect de care se vor atașa și împreună cu care își pot imagina diverse lucruri din lumea reala ori nu.

Cei mici nu vor spune niciodată ca au suficiente jucarii, mereu se vor plictisi de ele, mai ales dacă au multe și vor uita care este utilitatea lor adevărată. Jucăriile corect alese, pe principii calitative, le vor dezvollta abilitățile celor mici, antrenându-i de fiecare dată când le folosesc, să vadă o altă perspectivă a obiectului, chiar dacă, până la urmă are aceeași utilitate. Jucăriile educative îi antrenează să se dezvolte din punct de vedere psihic, senzorial, cognitiv, dar și fizic.

Jucăriile fac parte din viata copilului încă de la o vârstă fragedă și până la maturitate, atunci când capătă un cu totul alt sens. Vârsta fragedă îi poate ajuta să perceapă adevăratele valori, care sunt puse într-un joc. Mai ales că, jocurile nu sunt create doar pentru a fi considerate o pierdere de timp sau o ocupație a celui mic, cât timp părintele este ocupat.

Un joc educativ antrenează înteligența. Jucăriile acționează ca un stimul și sunt soluția ideală pentru dezvoltarea inteligenței celui mic. După primii ani de viață, cei mici au nevoie de activități care să îi țină antrenați și să îi ajute să își dezvolte limbajul, gândirea logică și analitică, complexitatea fiind la un alt nivel de acum.

Jocurile simple sunt cele mai indicate pentru o dezvoltare armonioasă. Jocurile complicate și mult prea complexe, dacă nu sunt specifice vârstei lor, le vor crea frustrări, dacă nu vor reuși să le deslușească misterul. Tocmai din acest motiv, jocurile simple, dar inteligente sunt cele mai indicate, dacă vrei să începi să îi dezvolți câteva dintre calitățile principale ale fiecărui om.

Jucăriile trebuie să fie atrăgătoare. Chiar dacă sunt conforme vârstei lor, cei mici este posibil să nu le placă ori să se joace mult prea puțin pe ele. Fiecare jucărie trebuie să aibă o parte estetică pentru a-i atrage pe copii. În plină legătură cu acest aspect este și locul de joacă amenajat în casă al copilului. Dacă spațiul nu îți permite, atunci te limitezi la o porțiune amenajată în detaliu, într-un mod aerisit, care să îi permită copilului să se miște în voie.

Sursa foto: pexels.com

Sursa Digital workforce

In this article