Luna 17

1991 0

Dezvoltarea fizica

Acum micutul tau se ridica si merge de cateva luni! Devine tot mai sigur pe propriile picioare si va cadea mai rar, va trece colturile mai lin, va fi in stare sa tina lucruri in mana in timp ce merge si va infrunta suprafetele accidentate cu mai mult succes.

Copiii de varsta aceasta se distreaza mult urcandu-se pe mobila, pe scaunele, pe bare de catarat, pe scari, adica pe orice! Desi e important sa te asiguri ca micutul se catara in siguranta si sub supraveghere, e important sa ii oferi si suficiente ocazii sa exerseze.

In lumea unui copilas, practica – si repetitia la nesfarsit – este cheia succesului. In lunile urmatoare, copilul tau va capata si alte abilitati complexe de miscare, precum saritul si alergatul. Cu fiecare salt inainte, puiul tau va capata mai multa putere, incredere si mobilitate.

Dezvoltarea intelectuala

In ultimii ani, cercetatorii au descoperit ca la nastere, creierul nu este dezvoltat in intregime, si ca acesta creste spectaculos in primii trei ani de viata. Cea mai simpla si cea mai eficienta cale de a sustine dezvoltarea creierului copilului tau, mai ales in primii ani, este sa satisfaci curiozitatea lui naturala si setea de cunoastere. Mergi cu el la plimbari, aratandu-i lucruri noi si interesante pe drum. Dezvolta-i imaginatia citindu-i carti, ascultand impreuna muzica, inventand povesti si desenand alaturi de el.

Ofera-i un mediu familial sigur, o ambianta protectoare, si mentine la un nivel minim privitul la televizor (Academia Americana de Pediatrie descurajeaza privitul la televizor pentru copiii de pana la 2 ani, considerand ca nou-nascutii si copiii mici au nevoie de interactiune directa cu parintii si alte persoane afective, pentru ca abilitatile lor sociale, emotionale si cognitive sa infloreasca). Mai presus de orice, bucura-te de copilul tau, urmeaza-l si constientizeaza ca prin eforturile cele mai naturale, firesti, ii vei oferi un punct inteligent de plecare in viata.

In this article

Join the Conversation