Nu uita de protectia solara – un sfat pentru intrega familie

1063 0

Deşi suntem încă în luna mai, iar până la prima zi de vară 2015 mai este aproape o lună, soarele străluceşte cu putere, lucru care ne îndeamnă să aducem în discuţie protecţia solară şi importanţa acesteia pentru sănătatea întregii familii.

Pielea este cel mai mare organ al corpului şi are multiple funcţii:

  • acoperă organele interne şi le protejează împotriva rănilor
  • formează o barieră împotriva microbilor
  • previne pierderea lichidelor şi a altor fluide din corp
  • ajută la reglarea temperaturii corporale
  • ajută corpul să sintetizeze vitamina D
  • oferă protecţie împotriva razelor UV

Ştiai că epiderma copilului poate fi de până la cinci ori mai subţire decât a adultului? Prin urmare, riscul de a suferi arsuri solare este mult mai mare la copii. Expunerea prelungită la soare şi lipsa protecţiei împotriva razelor ultraviolete pot determina arsuri solare, iritaţii, erupţii cutanate şi determină îmbătrânirea pielii (se pare că 90% dintre schimbările atribuite îmbătrânirii acesteia sunt cauzate de expunerea la soare).

Protecţia solară, obligatorie la orice vârstă

Expunerea prelungită, repetată poate fi cauză a cancerelor cutanate şi chiar a melanomului, cea mai gravă formă de cancer de piele. „Expunerea prelungită, cumulativă, la ultravioletele solare, precum şi la sursele artificiale de ultraviolete (solar), în special în primii 20 de ani de viaţă pot deveni cauze ale melanomului”, te atenţionam în articolul Cum te aperi de melanom.

Mami, atenţie maximă la cum protejezi copilul de expunerea prelungită la soare deoarece episoadele de arsuri solare, cu apariţia de bule, mai ales în copilarie, cresc riscul de a dezvolta melanom. Desigur, nu uita să foloseșeti creme de protecție solară pentru copii!

Un studiu australian derulat recent şi făcut public chiar în această lună sugerează faptul că Nicotinamida, o formă de vitamina B3, ar putea fi folosită pentru prevenirea cancerului de piele. Cercetătorii au subliniat că mai este nevoie de studiu în acest caz, dar că rezultatele sunt promiţătoare. Până să aibă un răspuns exact, ei au accentuat că felul în care ne protejăm de radiaţiile UV rămane deocamdată cel mai important lucru în prevenirea acestei boli.  „Lucrul de care suntem absolut siguri este că toată lumea ar trebui să adopte un regim complet de protecţie solară care include căutarea locurilor umbroase, acoperirea corpului cu haine, purtarea de pălării cu boruri largi, de ochelari de soare care blochează razele UV, toate acestea pe lângă utilizarea zilnică a cremelor de protecţie solară, explică Deborah S. Sarnoff, vicepreşedintele Skin Cancer Foundation, pe skincancer.org.

Foto: Guliver/ Thinkstock

In this article