Operatiunea „olita” pas cu pas

766 0

Dupa ce am cucerit olita la propriu si am decis eroic sa nu mai cumparam scutece, sa renuntam la ele si peste noapte (caci, ni se parea noua, ramanea mai mult uscat decat ud!), Ilinca a inceput dintr-o data sa se simta atat de bine neincorsetata in chilotelul de hartie, incat diminetile ne gaseau mai mereu in aceeasi ipostaza: ea – ridicand din umeri, uda si confuza; eu – perplexa si dezamagita, regretand ca am abandonat asa de pripit mareata inventie a scutecului de unica folosinta. Din sapte nopti, patru erau ude. In plus, din cand in cand, balta din dormitor se stramuta pe covorul din sufragerie, unde, furata de subite reverii, Ilinca uita sa mai ceara la toaleta.

Cum am procedat eu:

In primul rand, am cumparat mai mult detergent! Mi-am dat seama ca fetita mea nu este inca apta sa-si controleze vezica. Contrar unui curent general care spune ca nu mai trebui date lichide inainte de culcare, am continuat sa-i dau sa bea apa, dar mai cu seama laptele obisnuit dinaintea somnului, convinsa fiind ca nu trebuie s-o frustrez de un obicei atat de sanatos.

Am pus o folie de plastic pe saltea si am continuat sa schimb chiar si doua-trei cearsafuri pe zi, atunci cand accidentul se producea si in timpul somnului de dupa-amiaza. Ne-am inarmat cu multa rabdare si nu am certat-o. Copilul invata pe propria piele ca nu este deloc confortabil sa stea ud, ca nu este comoda schimbarea pijamalei in timpul noptii, pentru ca deranjeaza somnul. Incet-incet, numarul accidentelor s-a micsorat, iar Ilinca a inceput sa doarma… uscata.

Pe masura ce a mai trecut timpul, Ilinca si-a dat seama de necesitatea toaletei. Uneori, gasea chiar amuzant sa ne convoace pe toti in baie, prin false alarme, numai pentru placerea de a se sui pe vasul de WC. Smecherii! Dupa laptele de seara si dupa baia zilnica, inainte de culcare, mergem impreuna la toaleta, pentru crearea reflexului. Accidentul de peste noapte se mai produce cand si cand, dar cu greu se poate gasi o explicatie. In ceea ce priveste scaunul, foarte rar se mai intampla o situatie de criza.

Cum am procedat eu:

Blandetea si rabdarea raman cheile sigure ale succesului. Am plecat peste tot cu un schimb adecvat de hainute si ne-am facut un obicei din a intreba copilul din cand in cand daca are nevoie la toaleta. Intervalul de timp variaza in functie de cantitatea de lichide pe care o asimileaza fiecare copil. Ilinca este o setoasa, bea in jur de 2 litri de lichide zilnic, asa incat din ora in ora obisnuim sa mergem la baie.

Pentru a reduce numarul noptilor cu accidente, in aceasta faza am fortat un pic nota: la doua ore dupa ce a adormit, o ducem chiar si-asa adormita si o asezam pe WC pentru un ultim „pisulica”. Norocul a fost ca fetita este cooperanta si nu se trezeste complet.

Dupa ce a fost catalogata „fetita mare”, care stie sa ceara la WC ori de cate ori are nevoie, care nu mai face noaptea in pat si nici pe strada ori in parc, la joaca, dupa sute de cearsafuri si chilotei schimbati, Ilinca a intrat in aceasta faza noua, mult mai usoara, a unei sigurante mult-asteptate, dar care, la randul ei, nu este scutita de imprevizibil.

Atunci cand nici nu te astepti, cand ai facut tot ceea ce faci in fiecare zi, te trezesti intr-o dimineata cu o mica balta in pat. Sau peste zi, in timp ce urmareste captivata desenele animate la televizor, cu o alta balta pe fotoliu. Sau cu pantalonii uzi la teatru, la „Scufita Rosie”, fix in momentul deznodamantului, trait de fiecare data la aceeasi intensitate.

„Misterul” acestor accidente, care nu se mai produc cu o frecventa interpretabila fiziologic, consta in emotiile, temerile, visele, starile de bine sau de rau pe care puiutii le traiesc fiecare altfel.

Cum procedez eu:

De cate ori ne confruntam cu o astfel de situatie, incercam impreuna sa gasim o explicatie. Nu dramatizam incidentul, schimbam repede „rusinea” si cautam sursa emotiei cu final in pantalonasi.

Fiecare mamica trebuie sa stie ca se poate astepta oricand la astfel de „trairi” misterioase ale copilului, care nu stie inca sa le exprime altfel. Temerile legate de „accidentele din pantaloni” devin reale abia dupa 7-8 ani si abia atunci necesita un consult medical. Pana atunci, „neprevazutul” este normal si tine doar de… copilarie.

Dragi parinti, nu disperati! Copilasul vostru s-a inaltat cu 10 centimetri, a mai pus de anul trecut vreo doua-trei kilograme, mananca singur, vorbeste cate-n luna si-n stele, are o personalitate debordanta, ce mai, e un mic omulet mare, de care nu conteniti sa va minunati.

Cu toate acestea, din cand in cand, are "apucaturi" de bebelus pe care nu vi le puteti explica. Chilotelul "plin" si pantalonasii uzi continua sa ramana "accidente", mai dese ori mai rare, ale inevitabilei perioade de tranzitie si variaza de la copil la copil.

Fetita mea, Ilinca, a implinit 3 anisori. In urma cu un an am pus pachetul de scutece sus pe dulap si am intrat optimisti intr-o noua etapa critica, presarata cu accidente, unele mai neplacute ori mai frecvente decat altele, care ne-au pus nu de putine ori nervii si rabdarea la grele incercari.

Jurnalul meu de mamica de-acum "experimentata" cuprinde cele 3 "faze" ale acestei tranzitii, cu succes incheiate in momentul de fata. Dupa un an de "tamponari" care mai de care mai neasteptate, accidentele din pantaloni au incetat, in sfarsit, definitiv.


In this article

Join the Conversation