Prea timid sau prea obraznic?

580 0

Adica nici rau, nelinistit, nervos si pus pe harta, dar nici genul „unde-l pui, acolo sta!” Ei bine, atunci cum sa fie portretul „celui mai iubit dintre pamanteni”?

Temperamentul la varsta scutecelor

Cum altfel sa-ti doresti un copil decat sanatos si cuminte? Daca apare o problema de sanatate, primul tau impuls este sa alergi imediat la medic. Cand e vorba despre „cumintenie” insa, familia ramane singurul „specialist” in materie, atat in privinta „diagnosticului”, cat si a eventualei „terapii”. Si asta in conditiile in care nu a existat domeniu de mai mare interes pentru cercetatorii din ultima jumatate de secol decat cel al dezvoltarii copilului.

Studiile demonstreaza ca anumite trasaturi ce tin de temperament, de dinamica comportamentului viitor, pot fi sesizate deja din a treia luna de viata. Se pot diferentia comportamentele copiilor dupa gradul lor de activitate-pasivitate, regularitate-neregularitate, apropiere-retragere, sensibilitate mai mica sau mai mare la stimuli, dispozitie pozitiva sau negativa, o atentie mai usor sau mai greu de captat. Aceste trasaturi sunt relativ constante la copii, astfel ca reevaluarea de la 2 ani este in concordanta cu cea de la 3 luni, dar se modifica semnificativ pana la 5 ani, in functie de relatia cu parintii.

Aceste trasaturi timpurii de temperament determina intr-o oarecare masura rolul copilul in scenariul relatiilor de familie. Surprinzator, dar in felul acesta copilul controleaza si modeleaza comportamentul parintilor (in special al mamei sau al persoanei care il ingrijeste), in aceeasi masura in care acestia il modeleaza pe al lui.

Un copil calm, echilibrat, deschis, zambitor, predictibil, care raspunde afectiv adecvat, in acord cu asteptarile mamei, va rasplati si motiva mama sa fie la randu-i calda, deschisa si atenta, participanta la viata lui. Un copil iritabil, cu dispozitie negativa, va pune la incercare rabdarea mamei.

Daca generozitatea si rabdarea ei sunt limitate – fie din fire, fie din situatia personala – copilul va face ca mama sa reactioneze la randu-i, complicand astfel lucrurile. Mama, fie isi transfera atentia de la copil la alte subiecte, pedepsindu-l prin lipsa de afectiune si de participare, fie va introduce o nota de agresivitate (nu neaparat violenta) in relatia cu copilul. Este suficient ca un astfel de „razboi” sa inceapa, ca eticheta de „copil dificil” ori de „copil rau” sa fie instaurata.

In primul caz, mama il va neglija. Rezistenta fizica mai redusa, deschiderea emotionala mai labila, uneori si preceptele social-morale mai rigide coloreaza tabloul. Copilul devine in acest fel un izolat. In al doilea caz, mama ii va opri initiativele, va impune regulile, fara a fi atenta la nevoile afective si de relatie ale copilului, supunandu-l. Copilul, la randu-i, va reactiona prin mijloacele sale: agitatie fizica si psihica, reactie negativa la cereri, dispozitie negativa sau dimpotriva, pasivitate.

Dar cum copilul a fost etichetat deja drept ostil, nu se va mai observa diferenta si motivul reactiei lui si, astfel, ciclul se repeta. Cum orgolii personale, presiuni familiale si sociale pot ascunde de cele mai multe ori acest conflict, el poate continua mocnit si nerecunoscut.

Indeobste, bunicile genereaza astfel de situatie. Uneori, chiar toleranta specifica bunicilor, asociata cu cocolosirea nu e decat semnul incapacitatii de a controla situatia, mascate de confruntare continua, actionala si afectiva cu nepotii. Desigur ca parintii mai anxiosi alearga la medicul pediatru, pentru a vedea daca tulburarea linistii familiale nu se datoreaza vreunei boli a micutului. Cand acesta te asigura ca puiul e sanatos tun, e bine sa-ti pui intrebarea: oare noi, parintii, nu contribuim la starea lui?

Oare copilul cel rau, iritabil, cu sensibilitati crescute, cu o dispozitie mai acra, nu cumva are nevoie de mai multa interactiune cu parintii, de raspunsuri afective, tocmai pentru a-si regulariza si socializa comportamentul, pentru a evita marginalizarea si suferinta ulterioara?

Reversul medaliei este copilul caracterizat drept „cuminte”. El este un premiu, un titlu de glorie pentru orgoliul si confortul familiei. Prezenta confortabila pentru parinti sau bunici, el este adesea pasiv, retractil, preocupat de lucrul lui, negalagios, eventual sensibil la zgomot – ca si adultii obositi si „stresati”.

Daca pana la un an – un an jumatate pediatrul iti spune doar ca trebuie stimulat mai mult, nimic nu te pune pe ganduri. Bineinteles, nu este bolnav, iar performantele intelectuale sunt incantatoare. Chiar esti multumita ca odorul tau isi vede de treburi singur, jucandu-se linistit si fara sa-si doreasca tovarasi.

Dezvoltarea lui motorie, invatarea comportamentelor igienice si dezvoltarea vorbirii sunt in regula, astfel ca pana la 3-4 ani nu pune nici o problema. Foloseste cuvinte alese, uneori serios ca un savant, si nu manifesta interes pentru alti copii. Dar vine si momentul cand iti pui problema gradinitei, uitand ca pana atunci copilul nu a fost confruntat cu micuti de varsta lui, ca nu are prieteni si nu stie sa intre in relatie cu nimeni.

Orice schimbare de mediu in viata copilului mic e dramatica. Dus intr-o comunitate noua, va avea reactii emotionale si va avea nevoie de protectia parintelui. Va explora mediul, dar va arunca mereu un ochi spre parintele insotitor. Pentru un copil echilibrat, prezenta tovarasilor de joaca este o tentatie fireasca, uitand ca mama nu mai este in prejma.

Revenirea la nevoia de protectie se poate produce brusc in clipa in care o jucarie este revendicata de un alt copil. Este adevarat ca la 3 ani reactia agresiva la revendicarea unui obiect nu este o raritate, dar la 5 ani majoritatea copiilor reusesc sa accepte reguli de partajare sau de comunicare.

Uneori, copilul nostru prea cuminte poate sa ne faca surprize. Se izoleaza in preocupari singulare, eventual cu episoade agresive cand incearca sa fie contactat de catre ceilalti. Si poate fi, la randu-i, izolat, respins, batjocorit si ostracizat de ceilalti. Semnalele ar trebui sa ne puna pe ganduri. In loc sa-l retragem dintre copii, el are nevoie de o mai atenta si calda insotire in relatiile sale cu copiii, de o mai rabdatoare comunicare si invatare a semnificatiilor comunicarii.


In this article

Join the Conversation