Spasmul hohotului de plans

5093 0

Cand esti mic, suferinta este foarte greu de suportat. O bubita sau o simpla mustrare il pot pune pe puiul tau la grea incercare. Simtindu-se nepregatit sa suporte povara durerii fizice sau morale, micutul va incerca sa „fuga” cat mai departe de ea, oprindu-si respiratia si pierzandu-si cunostinta.

Intre 6 luni si 4 ani, aceasta parasire a realitatii este insotita de manifestari impresionante, dar „raul” nu are nici o influenta asupra sanatatii sale.

Cum recunosti o criza?

Medicii au diferentiat spasmele de plans ale copiilor dupa culoarea pe care o capata obrajorii udati de lacrimi:

forma albastra (60% dintre cazuri)

Scena incepe cu o cascada de lacrimi, insotita foarte curand de sughituri. Respiratia devine suieratoare si se blocheaza in „traficul” de suspine. Micutul ramane cu gura cascata si, treptat, chipul lui capata o nuanta albastruie. In acel moment, sangele se poticneste pe drum, neirigandu-i creierul pret de cateva secunde.

forma alba (20% dintre cazuri)

In aceasta situatie, criza este caracterizata prin absenta plansului. Prada emotiei, copilul devine palid si isi pierde cunostinta. Zvacnirile musculare care ii intrerup uneori imobilitatea iti pot frange inima de ingrijorare. De cele mai multe ori insa acestea nu sunt adevarate convulsii, iar micutul „dezertor” isi revine foarte rapid in fire.

• Frustrarea: ii este foarte greu sa accepte ca nu-i cedezi capriciilor.

Frica: pericolul de care se simte amenintat poate avea chip de dulau sau de om necunoscut.

Durerea: chiar si o inofensiva julitura este de-ajuns. In felul acesta scapa dintr-o situatie „insuportabila” care-l face sa-si recunoasca limitele.

Ce trebuie sa faci?

Sa ramai calma este usor de spus, dar cea mai eficienta metoda de a depasi criza nu include panica si nici clasicele „manevre” de reanimare precum palmuirea sau dusul rece.

Ia-ti copilasul in brate si culca-l cu grija pe spate.

Ridica-i putin piciorusele si bate-l bland cu palma pe coapse si pe obraji, pentru a-l ajuta sa-si revina.

Sufla-i usor in fata sau tamponeaza-i fruntea cu o batista imbibata cu apa proaspata.

Nu prea… Odata trecuta tulburarea, eroul care a bagat spaima in toti isi reia linistit ocupatiile. Nu are nici un rost sa insfaci receptorul telefonului si sa chemi de indata medicul.

O ulterioara examinare a micutului de catre specialist va fi totusi in masura sa elimine suspiciunile legate de convulsii, de o tulburare cardiaca sau de o hipoglicemie severa. Spasmul plansului poate fi cauzat uneori si de lipsa fierului din organism, astfel ca doctorul ar putea recomanda un set de analize pentru a detecta o eventuala anemie.

Recidivele pot fi evitate?

Fiindca doctorul te-a asigurat de lipsa consecintelor, nu-ti ramane altceva de facut decat sa te tii tare in fata unor noi crize. Chiar daca esti tentata sa cedezi sistematic micului santajist, nu-ti lasa subminata autoritatea. De pe urma tulburarii tale, smecherul nu va inceta sa profite multiplicandu-si mereu crizele, ceea ce nu e tocmai sanatos pentru el.

Cea mai nimerita atitudine ar fi sa nu te arati marcata de eveniment, fiindca numai asa criza are sanse sa fie dezamorsata. Si daca puiul tau nu a dat inca nici o reprezentatie, iti putem da si o veste buna: doar 5% dintre copii sufera de cate un spasm de plans in timpul copilariei.


In this article

Join the Conversation