Copilul tău a crescut. Cum îţi arată că te iubeşte

2533 0

Acum a crescut, e mărişor, îşi manifestă constant independenţa și ai impresia că s-a îndepărtat de tine. Totuși, există câteva gesturi prin care-ţi arată că te iubeşte şi că are încredere în tine.

Ești confidenta lui Vine să-ți împărtășească o problemă, să-ți ceară sfatul sau să-ți ceară părerea într-o chestiune. Este un semn de mare încrere!

A devenit mai înțelegător și generos Îi spui că ești prea obosită să vă mai jucați al șaptelea „Nu te supăra frate” și înțelege. Este mulțumit dacă-i spui că vă veți juca și mâine. Cu alte cuvinte, este dispus să vadă și punctul tău de vedere, este generos, empatic și se gândește la tine.

Se laudă cu tine Mama mea e mai frumoasă decât oricare alta, e mai deșteaptă, face cea mai bună prăjitură etc. Nu doar tu îți lauzi copilul, a venit și rândul tău să fii lăudată!

Îți spune mulțumesc Mă topesc când îmi aud copilul spunând „Mulțumesc, mami!”, tare, răspicat și uitându-se în ochii mei. „Îți multumesc pentru că mi-ai făcut pizza.” După ce m-am luptat mult timp să-l obișnuiesc cu aceste cuvinte magice (și în continuare sunt situații în care uită de ele sau se rușinează să le rostească), să-l aud că-mi spune multțumesc fără să fie împins de la spate, din propria lui inițiativă, este pentru mine semnul că apreciază cu adevărat ceea ce am făcut pentru el.

Îți spune că-l faci să se simtă stânjenit Îţi zice că nu vrea să-l îmbrățișezi sau să-i dai un pupic în public, iar tu te gândești cu nostalgie la anii când alerga fericit ca să te îmbrățișeze când îl luai de la grădiniță? Nu trebuie să te întristezi. Dacă îți comunică aceste limite (fără să facă gesturi neplăcute, adică să se smulgă din brațele tale, să se șteargă ostentativ pe obraz, să fugă de tine şi să se încrunte etc) înseamnă că are încredere în tine, că te iubeşte și știe că îl vei înțelege.

A devenit diplomat. Discuțiile voastre nu mai sunt negocieri interminabile, uneori chiar șantaje care te fac să te simți vinovată, legate de timpul petrecut la televizor, dulciuri sau de alte ispite. Dacă el vrea să se uite la televizor, dar are teme de făcut și-ţi arată că poate să vină cu o soluție şi să gândească constructiv (fără să-ți mai spună „nu te mai iubesc, ești cea mai rea mamă din lume”) înseamnă că are încredere în tine, că știe că-l vei asculta și că-i vei respecta decizia luată.

Foto: Guliver/ Thinkstock, Editor: Adina Gruia

In this article