Eva Maria, surpriza de Crăciun

Eva Maria este câștigătoarea ediției de noiembrie a revistei mami, la concursul Pufies. Iată povestea ei și premierele din viață sa, povestite de mămică.

1046 0

(P) Povestea noastră a început la liceu, în anul 1997, într-o frumoasă zi de iarnă.

De atunci, am rămas împreună. Ne-am căsătorit în august 2008 și ne-am dorit foarte mult un copil, cel puțin. Din cauza unor probleme de sănătate, nu ne-a fost foarte ușor și, când nici nu mai speram, pe 1 decembrie 2011 a venit prima minune, băiețelul nostru, Eduard. Edi a fost bebelușul ideal, pe care orice mămică, mai ales la primul copil, și l-ar dori: a dormit toată noaptea de la cinci luni; nu a avut colici (sau, dacă a avut, noi nu i-am simțit); dințișorii au venit pe nesimțite, fără prea mare agitație; a mâncat tot felul de fructe și legume; adormea singur, ziua, fără probleme; până la vârsta de doi ani nu am avut parte de niciun tantrum. Da, există astfel de bebeluși! La doi ani, am început serviciul și lucrurile s-au schimbat. În prezent, Edi are aproape cinci ani și e la grupa mare la grădiniță.

A doua minune a noastră, Eva Maria, ne-a luat prin surprindere chiar și pe noi. Am aflat despre venirea ei a doua zi de Crăciun, în 2014, când noi planificam vacanța de vară din 2015. A fost surpiza vieții noastre, un dar de la Dumnezeu, care ne-a făcut mai fericiți atât pe noi, cât și pe bunici. Având în vedere că aveam deja un băiețel, toată lumea din familie a sperat să fie fată. Și așa a fost. Am văzut-o prima dată într-o frumoasă zi de vară, într-o vineri, pe data de 14 august, la ora 9.00, când a primit și prima notă de 10 din viața ei. A avut 50 cm și trei kilograme. Luni ajungeam la noi acasă, fiind așteptate de bunici, de nașii ei și, desigur, de frățiorul mai mare, care a primit-o cu brațele deschise.

Foto: Kinder Studio
Foto: Kinder Studio

În prima săptămână de viață am avut parte de un moment cu totul neașteptat: stând la pieptul meu și-a ridicat foarte puțin capul și, ușor, ușor, l-a întors pe partea cealaltă. Având mereu în minte experiența creșterii băiețelului, am făcut mereu comparație între ea și el. M-am gândit, în acel moment, că ea este mai mobilă decât el, și așa a fost. A stat în picioare, singură, la 10 luni și a mers la 11 luni nesusținută. Acum, la 14 luni, se cațără peste tot prin casă și are o obsesie cu scările – să le urce singură și să le coboare ajutată. Cel mai probabil, fiind al doilea copil, explicația ar fi că îl are pe Edi drept model.

Spre deosebire de Edi, care a fost un bebeluș cuminte, Eva a fost total diferită. Am simțit împreună, din plin, colicii, având multe nopți de agitație și plânsete. La fel a fost și cu dințișorii – primul dințișor i-a spart gingia la doar șapte luni. Fiindcă nu a acceptat suzeta până la nouă luni, când a fost și înțărcată, se liniștea doar în brate la mami, la tati, la bunici (dar, în special, la mami).

Foto: Kinder Studio
Foto: Kinder Studio

Ceremonia de botez a Evei a fost o mare provocare. Nu ne-am grăbit și am zis să fie, totuși, un omuleț, cât de cât, la botez. Astfel am ales luna martie. Cu o săptămână înainte de botez, când toate erau deja aranjate (biserica, restaurant, fotograf etc.) Eva a făcut varicelă. Cu două săptămâni înainte avuseseră amândoi viroze de sezon pentru care am mers cu ei la spital. Cu siguranță acolo a contactat boala și, în două săptămâni fix, boala a erupt. Am mers la doctor, care ne-a confirmat că este varicela și, desigur, că nu va trece într-o săptămână. Am zis că amânăm totul. Problema era că se intra în postul Paștelui, iar ceremonia religioasă nu putea fi realizată decât dupa Paște, care era prin mai. În luna mai, restaurantul ales de noi avea doar în două zile posibilitatea de a ne reprograma. Am analizat situația pe toate părțile și am identificat nu știu câte soluții, dar nici una nu era pe placul nostru. În cele din urmă am ales să facem ceremonia religioasă așa cum era programată, peste o săptămână (sau chiar 10 zile), iar petrecerea de la restaurant, în luna aprilie. Și uite așa am reușit să o botezăm. Norocul nostru a fost că botezul ei, fiind și al doilea copil, s-a desfășurat într-un cerc mai restrâns, și așa am putut reprograma totul.

Prima dată când a zis mama și a conștientizat semnificația cuvântului, a fost când a împlinit un an. După petrecere, seara la culcare, când am vrut să o pun în pătuțul ei, s-a trezit, s-a ridicat, a pus mâna pe mine și a zis „ma-ma“. Am crezut că mi se pare, am luat-o din pătuț, am adormit-o din nou și scena s-a petrecut iarăși: iar s-a trezit, a zis „ma-ma“. Într-un final, a dormit. Nașii ei, care erau la noi, au auzit-o și ei de pe hol și m-au asigurat că nu mi s-a părut. Chiar zisese „mama“. A fost un moment de maximă fericire!

Foto: Kinder Studio
Foto: Kinder Studio

De ce am ales Pufies?

Am descoperit scutecele Pufies când Edi avea vreo șase luni. În general, îmi plac lucrurile colorate și m-a atras, în primul rând, designul lor colorat și foarte vesel, care se potrivește de minune unui bebeluș. Ulterior am descoperit în ele niște scutece de nădejde, cu nimic mai prejos față de ceea ce folosisem până atunci. Ba din contră, cu foarte multe avantaje: subțiri, flexibile, permițând astfel libertate în mișcare, se ajustează bine, pielea nu a fost iritată și, desigur, și raportul calitate-preț a contat. Am rămas fideli acestui brand, cu care am câștigat un concurs și cu Edi când era bebeluș, iar acum Eva a fost fericita câștigătoare.

Urmărește pagina de Facebook Pufies România pentru a vedea cum poți participa la concurs. Iar dacă vrei să afli mai multe despre scutecele Pufies, intră pe pagina de internet.

Foto: PR / KinderStudio

In this article