Hipotiroidie în sarcină. Motiv de îngrijorare?

9539 0

Dacă suferi de hipotiroidie în sarcină află că sunt necesare îngrijiri speciale, ca de altfel în cazul oricărei afecțiuni tiroidiane. Asta pentru că hormonii produşi de glanda tiroidă influenţează dezvoltarea creierului bebeluşului şi a sistemului său nervos.

Deficitul de hormoni produşi de tiroidă (afecţiune ce poartă denumirea de hipotiroidie) provoacă în organism dezechilibre variate, deoarece tiroida contribuie la buna funcţionare a tuturor organelor. În forme agravate de hipotiroidie, diagnosticul se pune în urma apariţiei unor stări de oboseală acută (chiar dacă orele dormite ar trebui să fie mai mult decât suficiente), uscăciune a pielii, fragilitate a părului, pierdere în greutate şi intoleranţă manifestată la frig. Si constipaţia, îngroşarea vocii, tulburările menstruale sau de concentrare şi memorie pot indica o dereglare a glandei tiroide. În aceste cazuri, se prescrie un tratament specific. Odată cu apariţia sarcinii, însă, viitoarea mămică trebuie să acorde o importanţă deosebită acestei afecţiuni şi s-o ţină sub control.

Mămica acoperă lipsurile

În primul trimestru al sarcinii, necesarul de hormoni tiroidieni al bebeluşului este complet asigurat de către mămică. Începând din săptămâna a zecea de sarcină, organismul micuţului începe să producă astfel de hormoni, dar pentru că respectiva cantitate este insuficientă, tot tiroida viitoarei mămici trebuie să asigure volumul necesar.

Când bebe este afectat

În cazul în care tiroida gravidei nu face faţă concentraţiei de hormoni tiroidieni necesari pe parcursul sarcinii, bebeluşul se poate naşte cu o greutate mică, cu anomalii congenitale sau cu performanţe intelectuale scăzute (asta dacă sarcina este dusă cu bine la capăt şi nu intervine moartea fetală din cauza hipotiroidiei). Nu vreau să te sperii, ci doar să înţelegi că gradul de afectare a micuţului este direct proporţional cu nivelul deficitului de hormoni din timpul sarcinii. Tocmai de aceea, este extrem de important să te asiguri că hipotiroidia de care suferi este tratată corect.

1 din 8 femei prezintă deficit de hormoni tiroidieni. Hipotiroidia apare mai frecvent la femei, decât la bărbaţi.

Tratamentul se continuă

Dacă tocmai ai aflat că eşti însărcinată, nu-ţi fie teamă să mergi mai departe cu tratamentul recomandat de endocrinolog. Deşi, de obicei, pe parcursul sarcinii nu trebuie să iei medicamente, tratamentul pentru hipotiroidie face excepţie de la această regulă. Nu-i va face rău bebeluşului din burtică, ba dimpotrivă. S-ar putea ca medicul tău curant să mărească un pic dozele tratamentului. Chiar şi pe timpul alăptării se va continua medicaţia, chiar dacă s-ar putea să ţi se mai scadă din concentraţie.

Controalele medicale sunt obligatorii

Deşi nu îţi va face plăcere, trebuie să mergi des pe la medicul curant ca să-ţi recolteze sânge, lucru necesar pentru a urmări dacă tratamentul recomandat este eficient sau trebuie mărită doza. Cu siguranţă, însă, atunci când îţi vei lua puiuţul în braţe, toate eforturile la care a trebuit să te supui pe durata sarcinii vor fi recompensate de fericirea de a-l ştii sănătos tun.
Însă trebuie să cunoşti că această afecţiune este, din păcate, ireversibilă şi va necesita tratament hormonal permanent din momentul în care a fost diagnosticată.

Nu te îngrijora

Ştiu că nu îţi e uşor să scapi de gândurile negative, în special atunci când ai aflat atât de multe informaţii nu prea fericite. Cu toate acestea, însă, nu trebuie să te îngrijorezi. După naştere, poţi apela la câteva teste de sânge care să indice foarte clar dacă cel mic suferă, el însuşi, de hipotiroidism. Astfel, dacă analizele ies pozitiv în ceea ce priveşte această afecţiune, se va începe un tratament adecvat cât mai curând posibil, ştiut fiind că orice bebeluş tratat de hipotiroidie congenitală în prima lună de viaţă va creşte normal. În cazul în care rezultatul analizelor este unul negativ, e bine totuşi să se urmărească semnele care ar putea indica faptul că rezultatul este eronat. Simptomele unei posibile hipotiroidii sunt creşterea anormală în greutate, apatia sau pielea rece şi umedă.

Mergi la analize

Dacă în istoricul medical al familiei tale există rude care au prezentat afecţiuni ale tiroidei (hipotiroidie, hipertiroidie, guşă etc.), este necesar să mergi la doctor chiar înainte de a rămâne însărcinată, pentru a-ţi face teste hormonale.

Foto: 123 RF

In this article