„Alaptarea de la A la Z”, un eveniment dedicat alaptarii

525 0

Doar o mămică din 10 continuă să-şi alăpteze bebeluşul până la vârsta de şase luni, arată un studiu UNICEF. Deşi majoritatea încep să alapteze încă din maternitate, ajunse acasă multe mamici abandonează alăptarea din cauza miturilor şi informaţiilor greşite şi învechite, precum "Nu am suficient lapte" sau "Laptele meu nu este bun!".

În acest context, întâlnirea "Alăptarea de la A la Z", organizată de BluParty, are scopul de a îmbunătăţi rata alăptării pentru proaspetele familii din România – adică 12.6%, una dintre cele mai mici din Europa. Evenimentul are loc sâmbătă, 15 noiembrie, orele 11:00-14:00, şi participarea este gratuită, pe bază de înscriere pe pagina evenimentului: www.bluparty.ro/workshop-alaptarea-de-la-a-la-z-524

Viitoarele şi proaspetele mămici, dar şi tăticii, vor afla în direct de la specialişti în lactaţie care sunt beneficiile alăptarii, vor viziona documentarul "Îndrăznesc să alaptez" şi vor participa la discuţii libere şi sesiuni de întrebări – răspunsuri pentru orice nelămurire legată de alăptare. „Organizatia Mondială a Sănătăţii atestă faptul că alăptarea reprezintă un mod inegalabil de a furniza hrana ideală pentru creşterea şi dezvoltarea copilului, şi imediat după naştere nou-născutul trebuie să fie pus pe pieptul mamei deoarece sugarul este apt să sugă imediat după naştere”, subliniază Alexandra Timofte, organizatorul atelierului.

Gazdele întâlnirii

Aniela Petreanu, actriţă, doulă, mama unui băieţel de 5 ani, care a fost alăptat timp de un an şi 9 luni. Aniela este însărcinată în 8 luni şi va prezenta viitoarelor mamici importanţa alimentatiei copilului cu lapte matern. „Alăptarea este primul drept al copilului. Este cel mai frumos şi sănătos cadou pe care îl fac copiilor mei şi paşaportul lor pentru sanatate! Sunt foarte conştientă de beneficiile pe termen lung ale alăptării şi de aceea sunt pregătită pentru încă aproape doi ani de alăptat. Sunt adepta alăptarii la cerere şi, recunosc, că e o artă alaptatul şi, ca orice artă, cere sacrificii. Dar cât înseamnă raportat la întreaga ta viaţă un an, chiar doi? Mi-am raspuns că ai mei copii merită asta. Pentru că alăptatul le asigura cantitatea optimă de nutrienţi, anticorpi şi dragoste", spune aceasta.

Irina Thiery, producător de film, preşedintele Asociaţiei Lion Mentor şi producătorul documentarului "Îndrăznesc să alăptez".

Roxana Dudus, consultant în lactaţie al Organizaţiei Mondiale " La Leche League".

Dr. Ilinca Tranulis, Medic Rezident Pediatru la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti şi consultant în alăptare acreditat internaţional (IBCLC) din 2011, care va vorbi despre menţinerea şi creşterea secreţiei de lapte.

Cand are loc evenimentul: 15.11.2014, orele 11:00-14:00

Unde: Skybar, Calea Dorobanti nr. 155, et. 5
 

In this article

Join the Conversation