Copii disparuti, lacrimi si disperare

220 0

Cu toate astea, se intampla. Si inca mult, mult prea des.

Nimic nu egaleaza pentru o femeie bucuria de a fi mama, de a da viata si de a creste un copil. Doar gandul ca il poti pierde si innebunesti. Cu toate astea se poate intampla ca intr-o clipa de neatentie sa dispara.

Nimic nu egaleaza atunci groaza pe care o simti, durerea si frica aproape palpabila pentru ce i se poate intampla lui, micutului lipsit de orice mijloc de aparare.

De neinteles, de nejustificat

Adrian Dumitrescu, comisar-sef la Directia de investigatii criminale, din cadrul Serviciului urmariri al IGPR: „Potrivit analizei pe care am realizat-o recent, cel mai des, copiii dispar din cauza neatentiei parintilor sau a nesupravegherii.

Uneori e suficient sa-i pierzi din vedere o clipa, ca apoi sa dispara. O viata! Alteori sa crezi ca-i lasi in grija unor persoane responsabile, fie ele rude, cunostinte apropiate sau prieteni, la gradinita sau la scoala si sa nu-i mai vezi.

Vizati mai frecvent sunt copiii ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate. Insa cauza este mereu aceeasi: neatentia, lipsa de supraveghere constanta si chiar neglijarea copiilor.

Unii pusti dispar si de prea mult bine sau pentru ca vor altceva, cauta pur si simplu multa libertate, vor sa se plimbe, sa calatoreasca, etc. Dar in toate situatiile, disparitia copilului putea fi evitata daca cei responsabili de acesta s-ar fi ingrijit de el cu adevarat.”

Oana are 27 de ani si un copil de trei ani si jumatate. „Pe cand avea Maria 2 ani, am iesit in parc cu ea si cu matusa mea, care venise in vizita. Cand am ajuns in parc am lasat-o pe Maria cu matusa si am fugit peste drum sa cumpar gogosi.

Nu ma stat nici patru minute. Cand m-am intors Maria nu mai era nicaieri. Matusa mi-a spus ca e la nisip. Dar nu era! Nici acolo, nici la leagane, nici la tobogan. Am simtit instantaneu ca inghet.

Am inceput sa o strig disperata, sa alerg incoace si incolo. Fetita nu era niciunde. Mi-am sunat sotul, soacra si am chemat politistul din intersectie. Nu am cuvinte sa spun ce am simtit. Nu mai vreau nici sa-mi amintesc groaza si disperarea prin care am trecut.

Dupa un timp, nici nu stiu cat, am vazut-o pe Maria. Se juca ghemiuita dupa un copac ceva mai mare. Din cauza lui nici nu o vazusem. Se juca linistit, pierduta in jocul ei. Nici nu ma auzise. Am alergat spre ea si am avut nevoie de toata puterea de pe lume sa nu o cert.

Vina era in intregime a mea: nu ar fi trebuit sa ma despart de ea, sa o pierd din vedere si nici sa o las in grija matusii mele, prea batrana si distrata.”

Cu toata spaima pe care au simtit-o, parintii care si-au pierdut copiii, dar i-au regasit, se pot socoti fericiti. Asta pentru ca se poate intampla sa nu aiba acest noroc, iar copilul lor sa ingroase randurile celor disparuti luni sau ani sau chiar a celor care nu au mai fost gasiti in viata. Si asta in pofida eforturilor depuse pentru regasirea lor.


In this article

Join the Conversation