Copiii lipsiti de afectiune vorbesc greu

217 0

Astfel de tulburari se intalnesc si in familiile cu parinti de nationalitati diferite. Copiii ar trebui sa pronunte primele cuvinte in jurul varstei de un an, pentru ca atunci sistemul lor nervos este suficient de dezvoltat. Pana la un an si jumatate, vocabularul lor ar trebui sa includa 20 de cuvinte pe care sa le pronunte corect si alte 50 de cuvinte inteligibile.

La doi ani, copiii pot spune propozitii simple, iar pana la trei ani, acumuleaza rapid cuvinte noi si au o capacitatea mare de a intelege limbajul adultilor. Cei mai multi dintre copiii de aceasta varsta incep sa inteleaga si sa foloseasca pronumele personal „eu”.

Parintii foarte grijulii reusesc sa inteleaga dorintele micutilor, chiar si atunci cand acestia nu vorbesc. Daca adultii din preajma ii inteleg si le sunt tot timpul la dispozitie, copiii sunt tentati sa intarzie vorbirea, pentru ca nu au nevoie de cuvinte pentru a obtine ceea ce-si doresc.

La polul opus sunt copiii neglijati de familie. Daca cei mici incearca sa vorbeasca, dar sunt ignorati sau intrerupti, ajung sa renunte sa mai comunice prin intermediul cuvintelor. „O mare parte din copiii prescolari (peste 30%) au dificultati de vorbire. Dintre acestia, cei mai multi sunt in afara colectivitatilor (n.r. – nu merg la gradinita), sunt neglijati de parinti sau crescuti de bone”, explica Gabriela Suiu-Apostol, medic specialist pediatru la Fundatia Acces din Bucuresti.

Si copiii crescuti in familiile in care se folosesc mai multe limbi pentru comunicare pot prezenta intarzieri de vorbire. In primii trei ani de viata, este recomandat ca in prezenta micutilor sa se foloseasca o singura limba. Altfel, copilul invata cuvinte fara sa le inteleaga, iar pronuntia va fi greoaie. Foarte probabil, micutul se va balbai cand va incepe sa vorbeasca.


In this article

Join the Conversation