Copilul meu nu ma asculta!

1124 0

Si cand sfarsesti prin a te enerva crunt, tot el are un aer de parca ar fi picat din luna.

Mereu neatent

Adevaratii visatori exista. Asa ca, nu te grabi sa-ti etichetezi copilul si nu uita ca nu esti singura care-i solicita atentie si ascultare. Mai fac acelasi lucru si educatoarea, si fratele mai mare, si portareasa blocului, si sute de alti „perturbatori” care-l asalteaza cu ordine si interdictii. Si uite-asa, dupa ce a raspuns cu „da” toata ziua, sfarseste prin a nu mai raspunde si cerintei tale punctuale.

Incearca sa intelegi ca este inca mititel si ca-i este greu sa execute toate comenzile de genul: „Stai drept!”, „Fa ordine!”, „Vino acum sa-ti tai unghiile!” Poate ca trebuie cateodata sa-ti limitezi ordinele. Cere-i ceva pe un ton care nu admite refuzul numai atunci cand exista o prioritate absoluta a momentului. Priveste-l in ochi, stinge televizorul sau radioul, daca ai senzatia ca nu te-a auzit. Este mai eficace sa-i ceri sa repete ceea ce i-ai spus decat sa urli inca o data din cealalta parte a casei.

Copilul tau functioneaza cu incetinitorul? Asta daca tu nu esti cumva prea repezita ori prea exigenta, sacaindu-l cu nenumarate comenzi pe minut. Oricum ar fi, se pare ca tot ceea ce-l rogi sau ii ceri uita de la mana pana la gura, neretinand decat, eventual, ultima parte. Solutia? Cere-i lucrurile pe rand si urmareste felul in care reactioneaza pe tronsoane mici.

De cate ori nu i-ai spus „Du-te la culcare, ca nu mai pot!”, in loc sa alegi varianta „Hai, culca-te acum, esti obosit!”? Ca sa n-ajungi sa-i imputi o oboseala care nu-i apartine, mai bine da-i repere temporare. „Daca vrei, poti incepe jocul asta, dar sa stii ca n-ai la dispozitie decat cinci minute. Apoi e vremea sa te culci.” Copilul are nevoie de lucruri concrete, clare, chiar daca par neinsemnate. Ele il ajuta sa stie unde se afla si-l pregatesc psihologic sa te asculte mai constiincios in viitor.

Tehnica e veche de cand lumea. La 2 ani, spunea „Nu! Nu! Nu!” Cat se poate de clar, macar. Acum, la 5 ani, pare ca n-aude decat atunci cand nu-i convine ceva. Dar oare numai el procedeaza astfel? Fii cinstita, tie nu ti s-a intamplat niciodata? Pana la urma, faptul ca te imita in asemenea actiuni e chiar o proba de inteligenta. Prichindelul a prins smecheria: stie ca tu esti foarte ocupata cu mii de chestiuni pe minut si ca poate face slalom printre dorintele tale.

Asa, ajunge sa adopte atitudinea celui care se face ca n-a inteles, ca n-a auzit si castiga timp pentru a-si construi un refuz. Tot ce-ti ramane de facut in asemenea situatii e sa-ti reafirmi autoritatea. Nu te amagi cu gandul ca la varsta asta e o persoana responsabila, nu a ajuns inca la un asemenea nivel. Mai bine, stabileste un set de reguli, putine, dar clare, pe care sa le respectati impreuna.

Ai tot dreptul sa te ingrijorezi daca iti vezi mereu copilul cu gandurile in alta parte, ca si cum tot ceea ce tu ii ceri trece pe langa el. In mod sistematic, la scoala, acasa, nu acorda atentie la nimic din ce se intampla in jur si nici nu asculta ceea ce i se spune. Daca mai multe indicii conduc catre acelasi lucru (o remarca a educatoarei, a bonei, o schimbare brusca de comportament, un eveniment dureros etc.), poate ca micutul iti lanseaza un SOS.

Evita sa intri in spirala conflictelor, a pedepselor, a amenintarilor, fara a incerca sa intelegi ce se petrece cu el. Se impune o discutie ochi in ochi. Nu il certa suplimentar. Incearca sa il faci sa isi deschida sufletelul. Mama trebuie sa fie mereu confidenta 100%.

In this article

Join the Conversation