Cum a aratat Angelina Jolie in rochie de mireasa

349 0

Vestea căsătoriei dintre Angelina Jolie şi Brad Pitt a făcut înconjorul lumii.

A fost o ceremonie restrânsă, desfăşurată la Castelul Miraval din Franţa, locul preferat al familiei, la care au participat doar 22 de persoane (membri ai familiei şi prieteni apropiaţi), inclusiv cei şase copii ai cuplului – despre care Angelina a spus în mai multe rânduri că vor avea un rol foarte important în ceremonie. Ziua de 23 august, ziua căsătoriei, a demonstrat că nu a exagerat deloc.

O nuntă în care copiii au fost actorii principali

Angelina a fost condusă la altar de către fiii ei, Maddox şi Pax, în timp ce fiicele Zahara şi Vivienne au aruncat petale. Shiloh şi Knox au purtat inelele. Jurămintele au fost scrise cu ajutorul lor. Pentru că şi-a uitat cravata, Brad Pitt a purtat cravata unuia dintre băieţi. Dacă ziua nunţii este poate cea mai importantă zi din viaţa oricărei femei, Angelina Jolie a decis să o dedice familiei sale. Cea mai aşteptată nuntă a ultimilor ani a fost un eveniment al familiei sale şi al legăturii strânse dintre membrii acesteia.

Cum a arătat Angelina Jolie în rochie de mireasă

Lucrul care a atras cel mai mult atenţia şi a stârnit cele mai multe discuţii a fost rochia de mireasă purtată de Angelina Jolie şi cu care apare pe coperta celui mai recent număr din revista People (foto).

Cum a arătat Angelina Jolie în rochie de mireasă? Neîndoielnic, a fost surprinzătoare. Este vorba un model clasic de rochie de mireasă – poate un tipar prea clasic, şi-au dat cu părerea unii critici de modă, ţinând cont că este vorba de o vedetă de covor roşu – dar părerea unanimă a fost că rochia de mireasă a fost într-un stil clar "Angelina Jolie".  

Este vorba de o creaţie Atelier Versace, din satin de culoarea fildeşului şi cu un voal lung. Designerul Luigi Massi a cusut însă pe spatele rochiei şi pe voal numeroase decoraţiuni cu desenele copiilor realizate de cei şase copii ai cuplului, rochia fiind, în final, expresia creativităţii copiilor. Scopul rochiei nu a fost acela de a scoate în evidenţa mireasa, ci unitatea familiei şi implicarea şi respectul arătat copiilor.

"Pentru noi a însemnat foarte mult că a fost o zi relaxată şi plină de râsete, au mărturisit Brad şi Angelina pentru revista People. "A fost o zi specială pe care am împărţit-o cu copiii noştri şi un moment foarte fericit pentru întreaga familie."

Cei doi actori au căsătorii anterioare: Brad Pitt a mai fost căsătorit cu actriţa Jennifer Aniston (2000 – 2005), iar Angelina Jolie cu actorii Johnny Lee Miller (1996 – 1999) şi Billy Bob Thornton (2000 – 2003).

 

In this article

Join the Conversation