Cum să te simţi ca un rege – adică, ce-i oferă legumele, fructele şi sucurile copilului tău

214 0

O viaţă de basm, nu-i aşa? Cine poate să aibă atâta grijă de copilul tău? Ei bine, legumele, fructele şi sucurile 100% naturale! Da, da, aţi citit bine. Legumele şi fructele, chiar dacă nu se îmbracă în frac sau în smoching ca un majordom, nici nu au uniformă de menajeră sau de cameristă, totuşi au grijă de noi, ne servesc şi ne ajută. Cum? Oferind lucrurile deosebit de importante pentru organismul copilului vostru – vitamine şi compuşi minerali. 

De exemplu: morcovul, mărul, para, zmeura, ridichile, conopida, roşia, castravetele, ardeiul sunt o armată colorată şi puternică de servitori care aduc lucrurile ce ajută organismul să se regenereze, să crească cu fiecare zi. Sunt servitori care nu-şi vor da demisia niciodată, nu vor face figuri, nu se vor strâmba şi nu te vor dezamăgi. În schimb, culorile lor vor aduce zâmbetul pe faţa copilului tău! 
 
Legumele şi fructele sunt bune sub orice formă: proaspete, fierte, înăbuşite sau congelate, întotdeauna sunt dispuse să ajute şi să acţioneze. Şi nu e nevoie decât de un mic efort pentru a obţine o masă foarte gustoasă. Legumele şi fructele pot să-i ajute pe copiii voştri în orice formă: solidă sau "lichidă"!
 
Cu alte cuvinte, copiii pot să ronţăie un morcov, să mănânce un măr sau un ardei sau să bea un pahar de suc de legume sau fructe 100% natural  pentru a-i oferi organismului vitaminele necesare. Cel mai bine este să aveţi grijă ca în mod regulat, de 5 ori pe zi, copiii voştri să mănânce legume şi fructe sau să bea sucuri 100% naturale. Aceasta este alimentaţia corectă, care le va asigura micuţilor voştri un aport de compuşi valoroşi.
 
Lasă, aşadar legumele, fructele şi sucurile 100%  naturale să aibă grijă de toată familia ta! Dă-le de lucru la tine în bucătărie şi în farfurie. Şi lasă-ţi copilul să se simtă ca un mare  rege.
 
Mai multe despre legume, fructe şi sucuri vei găsi pe www.5pentrusanatate.ro
 


//


In this article

Join the Conversation