De la pasat la mestecat

338 0

Ei bine, lucrul acesta e încă de neacceptat pentru pici. El ştie una şi bună: ori îi dă mami cu linguriţa să mănânce ori o face şi singur, esenţial este un lucru: mâncarea să fie pasată! În termeni populari sau ştiinţifici, tot lene se numeşte.

De tine depinde

Dacă la început îi pasai alimentele pentru că nu avea dinţişori cu care să le toace sau ai prelungit acest mod de a-l hrăni din prea multă dragoste, vine o vreme când trebuie să te abţii să o mai faci. Dacă doar de tine depinde acest lucru, este în regulă. Dar dacă tu vrei ca micuţul să mănânce şi hrană ceva mai solidă iar el nu acceptă acest lucru nici în ruptul capului, atunci este…o problemă.
 

Nevoia îl va învăţa

 
Multe mămici povestesc că ştrengarii lor chiar fac „spectacol” când păpica nu este sub formă de… terci. Adică se prefac că le vine să vomite, după care efectiv o scuipă din guriţă. Cele mai multe dintre ele au ajuns la concluzia că „foamea este cel mai bun bucătar” şi că, după ce şmecherul a  refuzat o dată să mănânce, a refuzat şi a doua oară (poate chiar şi a treia!) de voie, de nevoie, a consimţit să accepte mâncarea solidă şi să se pună pe treabă. Chiar dacă la început mestecatul era de fapt o plescăială a mâncării pe cerul gurii…  Şi odată ce ai pornit la drumul acesta, atunci îţi trebuie şi perseverenţă. Nu mai da înapoi! Pune-l pe pici la masă cu voi şi mâncaţi împreună. Să vadă că ceea ce mâncaţi voi primeşte şi el. Cu o condiţie: bucăţile lui să nu fie chiar la fel de mari ca ale voastre. Fă-le să fie mai mici puţin, dar nu pasate!
 
TRUC: Copiilor le plac culorile. De ce să nu-i speculezi această slăbiciune? Adică în locul plictisitoarei mâncări pasate, care are mereu cam aceeaşi culoare incertă, mai bine „pictezi” în farfurie. Adică, pe o farfurie albă, îi pui cubuleţe de carne,  brânză, mere, portocale, cartofi, banane, mazăre etc. O simfonie de culori şi mai multe nu!
 


In this article

Join the Conversation