Dezvoltarea emotionala a copilului

1156 0

Calitatea relatiei pe care o ai cu micutul este cel mai important lucru in acest maraton al dezvoltarii. Fara prezenta increderii, este imposibil pentru el sa se simta in siguranta, apropiat sau confortabil. Increderea isi are radacinile inca in perioada de bebelus; atunci a gustat copilul pentru prima data din acest sentiment, atunci cand depindea in totalitate de adultii din jur pentru nevoile lui fundamentale. O ingrijire rezonabil de prompta si consistenta este ingredientul necesar pentru a se dezvolta increderea.

Cand i se raspunde nevoilor pe care le are, copilul, indiferent cat e de mic, dezvolta incredere, se simte important, pretuit. Ai grija sa mentii sentimentul de incredere pe masura ce creste copilul. Este unul dintre cele mai usoare moduri de a mentine o rutina zilnica, astfel incat copilul tau sa poata anticipa ceea ce se va petrece in continuare. De asemenea, ofera-i reguli consistente pe care sa le poata intelege, adecvate varstei. Adultii care isi mentin autocontrolul sprijina copilul sa aiba incredere in sine: copilul va putea anticipa care va fi raspunsul, ceea ce ii hraneste increderea in relatia cu parintii.

Semne pentru o buna sanatate emotionala in acord cu capacitatile diferitelor varste:

Pana la 3 luni
• invata sa recunoasca pe cel care il ingrijeste
•adultul care ii este familiar il poate linisti
•raspunde pozitiv la atingere

Intre 3 si 6 luni
•este interesat de oameni
•interactioneaza mai bine cand este activ sau cand este atent
•beneficiaza mai mult din interactiuni scurte si frecvente, decat lungi, dar rare
•zambeste si exprima placere ca raspuns la stimularea sociala

De la 6 la 9 luni
•raspunde spontan cand este chemat pe numele sau
•rade tare, cu zgomot
•isi acopera fata cu o mana cand apropiem un obiect necunoscut
•exprima mai multe emotii clar diferentiate
•distinge pe cei familiari de straini
•raspunde la limbaj si gesturi
•cand pierde o jucarie exprima neplacere

Pe la 12 luni
•copiaza actiunile simple ale altora
•scoate mainile si picioarele cand este imbracat
•tine ceasca cu doua maini si bea ajutat

Pana la 2 ani
•dezvolta o gama de emotii in comunicarea cu ceilalti si incepe sa initieze comunicarea
•zambeste si se recunoaste in oglinda sau fotografie
•exprima afectiune activa fata de cei apropiati cu imbratisari si zambete
•exprima anxietate cand este separat de cel care il ingrijeste
•exprima manie fata de obiecte sau oameni
•se joaca de unul singur
•exprima sentimente negative
•exprima mandrie si placere cand i se aduc complimente
•exprima sentimente intense fata de parinti
•imita in jocuri comportamente adulte
•incepe sa indice un sens al propriei fiinte prin afirmare, dar si prin directionarea altora
•ajuta la asezarea lucrurilor

Intre 2 si 3 ani
•incepe sa initieze jocuri in paralel si alaturi de alti copii
•dezvolta o gama mai larga de abilitati de exprimare si afirmare proprie
•castiga un anume control emotional
•se joaca langa alti copii, pentru ca apoi sa-i priveasca si sa li se alature
•isi apara propriile posesiuni
•exprima comportamente si sentimente agresive
•exprima stari de dispozitie contrastante si schimbari de dispozitie
•incepe sa prezinte diferite temeri (de exemplu, ii este frica de intuneric etc.)
•incepe sa se joace folosind obiectele simbolic (de exemplu, "de-a mama si tata")
•iti poate controla tot mai multe modalitati de exprimare a emotiilor
•e constient de propriile sentimente si de sentimentele altora
•verbalizeaza tot mai des sentimentele
•prezinta empatie fata de altii
•participa la activitati de grup simple (canta cu altii, danseaza, bate din palme)
•isi stie identitatea de gen

De la 3 la 4 ani
•relatia cu alti copii devine participativa
•interactioneaza mult si mimeaza activitati de adult
•imparte jucariile cu altii, stie cand ii vine randul
•incepe sa se joace "de-a teatrul", punand in joc o scena intreaga (de exemplu, "de-a calatoria", sau poate pretinde ca este un animal)

Dupa 4 spre 5 ani
•incepe sa dezvolte interactiuni sociale cu altii
•se joaca cu usurinta cu alti copii
•jocul de-a teatrul este mai aproape de realitate, pentru ca este atent la aspecte spatio-temporale
•exprima o anumita intelegere a rationamentului moral (de exemplu, poate recunoaste comportamente "bune" si "rele")
•dezvolta prietenii stabile
•dezvolta constientizarea emotiilor si sentimentelor altora
•este interesat de explorarea diferentelor sexuale.


In this article

Join the Conversation