Divort sau nu?

580 0

Incidenta divorturilor a crescut in ultimii ani. Partenerii cuplurilor moderne – fie ca e vorba de el sau de ea – nu mai sunt deloc speriati de ideea divortului, ba chiar sunt gata sa rupa contractul de casatorie fara sa se gandeasca prea mult la consecinte. Fiecare se justifica spunand ca e mai bine sa tai raul de la radacina, chiar daca… raul nu e chiar atat de rau. Apoi, isi dau seama ca divortul nu e cea mai buna dovada de independenta in gandire si atitudine si nici macar o poveste romantica nu este. Ci un motiv de durere si suferinta pe termen lung.

Am vazut ce greu este sa-i cresc singura!

In ultimii ani, casatoria Ralucai, profesoara si scriitoare, mama a doi copii, a inceput mai intai sa scartaie, pentru ca, treptat, relatia cu Radu, sotul ei, sa se degradeze. Imi spunea: „Daca nu ar fi copiii, aa pleca incotro vad cu ochii, nu as mai sta nici un minut langa un asemenea om. Nu mai avem nimic in comun. Este un tata ca la carte, dar un sot egoist si lipsit de consideratie. Dar, pe de alta parte, daca ma uit la prietenele mele divortate, nu o duc deloc mai bine ca mine! Copiii sunt nefericiti pentru ca nu se pot impaca cu ideea lipsei tatalui din casa, iar ele au probleme financiare mari.”

Elena este o avocata de succes careia ii place sa aiba succes! Parintii ei au divortat cand ea era destul de mica si, in acelasi timp, destul de mare sa traiasca drama golului care nu poate fi umplut de tata doar in vizitele de vacanta. Acum obisnuieste sa spuna ca doar un abuz fizic sau afectiv ireparabil ar putea-o determina sa divorteze. „Am trecut printr-o cumpana in momentul cand am aflat ca sotul meu are o aventura si, desi in timp am inteles ce s-a intamplat atunci, nu il pot nici acum ierta cu totul.

Nu am vrut in nici un caz sa-i supun pe cei mici la chinurile prin care am trecut eu – martora la certurile parintilor, apoi la lupta mamei pentru supravietuire materiala, la sirurile de prieteni din viata ei, cu care sfarsea mereu certandu-se si plangand… Asa ca am ramas in casnicie, incercand sa las in urma infidelitatea lui, mai ales de dragul celor mici.”

Daca ar fi sa privim superficial lucrurile, am putea spune ca afirmatia des auzita „am ramas maritata de dragul copiilor” nu aduce nimic nou sub soare. Printre mamele sau bunicile noastre poti intalni destule care si-au motivat asa existenta nefericita. Si totusi, in spatele acestor cuvinte se ascunde, aproape de fiecare data, nesiguranta, teama de a-si asuma existenta pe cont propriu si cu un copil de mana… Majoritatea femeilor de astazi nu mai au insa nevoie de un sot care sa le asigure masa si casa si asta le face sa considere ca sotul „imperfect” devine un „accesoriu” de care se pot lipsi destul de usor. Cuvantul „divort” nu le mai sperie, decat daca ele insele au trecut cumva printr-o experienta traumatizanta. Si totusi…

Dincolo de datele imediate ale prezentului, exista adevaruri care pun in cumpana tentatia de a te grabi sa rupi o casnicie; posibila drama a copilului ramas fara unul dintre reperele vietii, celalalt parinte, nu este un fapt de neglijat. Multe studii psihologice au aratat ca pentru copiii ai caror parinti nu s-au despartit, desi nu convietuiau intr-o armonie perfecta, viata a fost mai putin traumatizanta; ei isi amintesc copilaria in termeni mai fericiti si au mai putine probleme de relationare ca adulti, in comparatie cu cei care au ramas cu un singur parinte.

Exista, de asemenea, date semnificative care subliniaza un fapt demn de retinut: un procent foarte mare de cupluri care isi considerau in urma cu cinci ani casnicia „imposibila, nefericita, pe duca”, dupa trecerea timpului si depasirea impasului, intrebati din nou, raspund ca se considera „un cuplu fericit”. Printr-o astfel de situatie au trecut Emilia si Adrian. Gemenii lor erau abia nascuti, Adrian ca tanar absolvent nu-si gasise de lucru in oras si facea naveta zilnic sau chiar saptamanal undeva intr-o comuna.

Emilia isi aminteste: „Nu aveam niciodata suficienti bani pentru ca eu a trebuit sa intrerup serviciul pentru a ramane acasa sa-i cresc pe cei mici. Incepusera certurile, cred ca putini dintre cei care ne cunosteau ne dadeau o sansa pentru un viitor comun!” „Si totusi”, continua Adrian, „tocmai aceste greutaati care atunci pareau celorlalti insurmontabile ne-au unit mai mult. Avem in comun o lupta pe care am dus-o alaturi, impreuna, casnicia este istoria noastra comuna, cu incercarile si dificultatile pe care le-am depasit”.

Desigur, exista si situatii cand divortul este singura optiune posibila, cand violenta, abuzul emotional, conflictul constant pun in joc stabilitatea psihica a copiilor si impiedica parintele abuzat sa-si creasca normal copilul. Un numar semnificativ de studii indica insa ca, din totalul motivelor de divort, doar sub 40% includ cu adevarat situatii conflictuale majore. In celelalte situatii, partenerii raspund de obicei ca nu sunt fericiti „asa cum s-au asteptat sa fie”.

Din pacate, nu iau in consideratie si conditia de fericire a copiilor: pentru ca, o data cu divortul, copiii trec printr-o perioada lunga de frustrari afective, de stres emotional major, care depaseste in multe cazuri, ca durata, intensitate si consecinte in planul dezvoltarii personale chiar si nefericirea copiilor care traiesc tensiunea unor casatorii conflictuale. Divortul ii afecteaza mai ales copiii mici si pe adolescenti, care nu inteleg (sau nu vor sa inteleaga) pana la capat ceea ce se intampla cu parintii lor si traiesc intens absenta unuia dintre parinti.


In this article

Join the Conversation