Recomandare de vacanta: Foisorul Copiilor, in parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR)

1265 0

Din fericire, pe durata verii sunt numeroase ateliere de creaţie, cursuri de vară, teatrele au programe speciale, de vară (cum este Vacanţa de Vară cu Excelsior) şi multe alte acţiuni dedicate copiilor din care poţi să alegi. Unele dintre ele chiar au intrarea gratuită. Un exemplu sunt acţiunile care se desfăşoară în zilele de sâmbătă şi duminică la Foişorul Copiilor din parcul Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti (la Foişorul de lemn), în cadrul stagiunii estivale de spectacole.

Am avut surpriza plăcută să asist, iar copilul meu să participe la un atelier care a combinat povestea cu pictura într-un mod care i-a captivat pe micuţii participanţi. Iată, în continuare, cum s-a desfăşurat atelierul.

Foişorul Copiilor, în parcul Alexandru Ioan Cuza (fost IOR), la Foişorul de Lemn

Pentru început, copiii au fost împărţiţi în trei echipe şi fiecare dintre ele a primit câte o planşă mare şi instrumente pentru pictură.

Apoi, a început povestea – „Motanul încălţat”, adaptată şi jucată de actori pe înţelesul lor. Desigur, întreaga acţiune era interactivă, iar copii stăteau în fund, unii chiar întinşi pe burtă, în foişor, printre actori.

Misiunea echipelor a fost să picteze scene din poveste, participanţii devenind, în acest fel, chiar scenografi. O echipă a desenat castelul şi căpcăunul, o altă echipă a desenat pădurea prin care vâna Motanul Încălţat potârnichi şi a treia echipă a pictat potârnichile. După ce au terminat, cele trei planşe au fost semnate de către fiecare artist (sau de părinţii acestuia) şi au fost expuse.

Atelierul s-a încheiat cu dans şi sărituri pe ritmuri de rock’n’roll. A durat o oră şi zece minute, intrarea a fost gratuită şi participanţii s-au distrat pe cinste.

Acţiunile de la Foişorul Copiilor vor avea loc până pe data de 27 septembrie, în zilele de sâmbătă şi duminică de la ora 10.00! Prin urmare, dacă te afli în zonă, ar fi păcat să ratezi acţiunile care ţi se propun.

Ateliere şi diverse spectacole pentru copii au loc şi în alte parcuri prin Bucureşti. Ce ateliere şi acţiuni se desfăşoară în oraşul tău? La ce atelier pentru copii interesant ai participat cu micuţul tău în această vacanţă? Recomandă-l şi celorlalte mămici!

Foto: Guliver/ Thinkstock

Autor: Adina Gruia

 

 

In this article