Bilete de avion spre Barcelona, cea mai prietenoasă destinaţie de vacanţă pentru familiile cu copii

1535 0

Barcelona este una dintre cele mai prietenoase destinaţii pentru o vacanţă cu copii mici, biletele de avion spre capitala Cataloniei această locaţie fiind foarte accesibile. Alte patru oraşe cosmopolite europene preferate de familiile cu copii pentru o vacanţă de neuitat sunt Londra, Paris, Roma şi Lisabona. Toate aceste metropole elegante şi rafinate primesc cu braţele deschise, în vacanțe și city break-uri, familiile de turişti cu copii mici cărora le pun la dispoziţie o gamă completă de hoteluri cu facilităţi pentru copii, parcuri de distracţii şi muzee.

Zboruri spre Barcelona, oraşul lui Gaudi

Poti planifica vacanța din timp şi poţi face rezervări în avans pentru bilete de avion spre Barcelona, în oraşul lui Gaudi, unde fiecare colţisor străluceşte în culori vii. Poţi oferi, astfel, celor mici, şansa de a descoperi un tărâm fantastic cu străzi viu colorate, clădiri cu forme abstracte şi personaje supranaturale din piatră mozaicată. Barcelona, capitala regiunii Cataloniei, poate fi cea mai potrivită alegere pentru o vacanţă cu copiii, datorită climei mediteraneene blânde şi spaţiilor de cazare ofertante din hoteluri, pensiuni, vile sau apartamente private. Poţi alege una dintre cele 750 de unităţi hoteliere din Barcelona în care copiii să se simtă ca acasă, unde pot avea acces la spaţii de joacă şi programe educative specifice fiecarei grupe de vârstă. Îţi poţi rezerva bilete de avion spre Barcelona cu cel puţin 6-8 săptămâni înainte de plecarea propriu-zisă pentru a-ţi organiza lejer planul de vacanţă şi a verifica prin intermediul agenţiilor de turism care sunt condiţiile de cazare pentru copii. Dacă ai căutat cele mai bune variante de zboruri spre Barcelona, după aterizare poţi opta pentru transportul rapid cu autobuze, maşini închiriate sau taxiuri până în oraş.

După ce ai bifat pe listă zborurile dus-întors Barcelona şi spaţiul de cazare, poţi alcătui agenda de activităţi zilnice şi distracţii pentru copii. Planul de vacanţă poate începe cu o plimbare prin Ramblas, cel mai mare bulevard central din Barcelona, un loc magnific cu restaurante şi cafenele,  spectacole stradale şi actori veseli, mici magazine cu vitrine pentru suveniruri şi multe flori.  Aerul din spaţiul de promenadă Ramblas este foarte parfumat datorită numeroaselor florării şi lămâilor din zonă, fermecând în mod iremediabil orice turist ajuns în zonă. Pentru o experienţă de neuitat, trebuie neapărat să ajungi în enorma piaţă La Boqueria din apropeire cu zeci de sortimente de fructe îmbietoare, legume proaspete, sucuri naturale şi aperitive gustoase. Fiecare zi de vacanţă poate avea surprizele şi distracţiile ei, iar copiii se vor integra uşor şi vor gusta din plin această aventură în capitala catalană. După un răsfăţ cu delicatese locale, tapas şi pinxtos poţi savura şi câteva meniuri cu fructe marine şi omlete cu cartofi, disponibile la tot pasul, la preţuri rezonabile. Parcul Guell situat în cartierul La Salut, pe un deal, are o galerie de forme abstracte şi colorate, proiectate de arhitectul Antonio Gaudi şi este locul preferat de copiii din întreaga lume pentru distracţie. La intrarea sa se află o salamandră uriaşă din piatră mozaicată în culori dungate hipnotice, prilej perfect pentru o fotografie cu cei mici.

O mini-călătorie dulce până la Muzeul Ciocolatei din Barcelona va creşte entuziasmul copiilor şi îţi va oferi, totodată, prilejul de a lua câteva suveniruri gustoase la pachet pentru cei de acasă. În cadrul muzeului sunt expuse multe piese realizate din ciocolată albă şi neagră, replici de clădiri istorice, personaje din cultura spaniolă acum ar fi Don Quijote, dragonul din Parcul Guell sau animăluţele din grădina Zoologică locală. De reţinut este şi faptul că biletul de la intrarea în muzeu este comestibil şi este realizat dintr-o ciocolată delicioasă.

Rezervă un zbor confortabil cu avionul la Barcelona şi vacanţa în familie poate aduce noi oportunităţi de îmbinare a veseliei cu dezvoltarea abilităţilor şi cunoştinţelor ştiinţifice, aşa că poţi să le faci cunoştinţă copiilor cu platforma de ştiinţă interactivă de la muzeul Cosmo Caixa şi Muzeul Ideilor şi Invenţiilor.

Iar dacă îţi rezervi bilete avion spre Barcelona, nu ai cum să nu faci şi o incursiune în lumea artei lui Pablo Picasso la muzeul care-i poartă numele, unde copiii şi întreaga familie vor afla detalii unice despre evoluţia creativă a pictorului şi vor admira o colecţie superbă de peste 1.000 de tablouri, schiţe, desene şi piese de artă. Situat în zona istorică centrală din Barcelona, muzeul de artă prezintă momente esenţiale din copilăria, adolescenţa şi maturitatea artistului.

Un alt obiectiv emblematic al Barcelonei este biserica Sagrada Familia cu vitralii colorate şi luminoase, turle neobişnuite, statui de sfinţi cu siluete diafane, acoperişuri în tehnica suprarealistă şi o cupola avangardistă, toate acestea îmbogăţind imaginaţia artistică a copiilor. Construcţia clădirii sacre nu a fost finalizată nici până în prezent, proiectul iniţial propus de Gaudi bazându-se pe forme şi structuri vegetale din natură, realizate în stil neo-gotic. Pentru o experienţă inegalabilă se recomandă vizitarea muzeului Casa Oaselor, din cartierul Eixample, cu faţade decorate cu mozaicuri ceramice colorate. Cel mai frumos moment în care să îl vizitezi cu familia este seara, când este luminat şi capătă o notă misterioasă.

Tot în această zonă se află şi dealul numit Montjuic (Muntele Evreului) presărat cu obiective turistice: Castelul Montjuic, Grădina Botanică, Muzeul Naţional de Artă, Muzeul de Etnologie, Muzeul Sportului şi Fundaţia Joan Miro. În faţa castelului se află Fântâna Magică care oferă un  spectacol inedit prin mişcările apei, completate de lumini, culori şi muzică care poate fi admirat confortabil de la terasele restaurantelor din apropiere.

Dacă plimbarea pe Ramblas le-a fost pe plac copiilor, în altă zi, poţi face un traseu istoric prin Cartierul Gotic, labirintic, cu străduţe vechi ce comunică cu piaţete decorate cu statui şi fântâni antice.

Şi nu te poţi gândi la zboruri de întoarcere din Barcelona până nu ajungi în parcurile de distracţii Aquarium şi Tididabo Barcelona, cele mai iubite locaţii pentru prichindei, dar şi pentru părinţi. Situat în Port Vell, Aquarium Barcelona are 35 de bazine acvatice cu peste 11.000 de animale marine şi peşti. Pentru acest obiectiv poţi rezerva o jumătate de zi pentru a vedea frumuseţea coralilor şi peştilor coloraţi, pentru o vizită prin tunelul cu rechini sau o partidă de joacă în submarinul special amenajat pentru cei mici. Primii paşi în lecţiile de biologie marină şi oceanografie pot avea loc chiar acum sub ocrotirea părinţilor. După experienţele marine din Aquarium, poţi lua un respiro culinar la restaurantele din parc cu oferte bogate în meniuri de fructe de mare şi deserturi tradiţionale spaniole.

Iar pentru a continua şirul zilelor fericite de vacanţă, poţi planifica o drumeţie până la Parcul de amuzament Tibidabo Barcelona, situat pe cel mai înalt munte din zonă, la o altitudine de 512 m. Călătoria cu tramvaiul istoric albastru sau cu telecabina funiculară până acolo poate fi relaxantă pentru toţi. Poţi opta pentru diverse activităţi amuzante pentru cei mici, traseu cu trenuleţul vesel, vizită la Muzeul Automatelor, proiecţii la cinema modern 4D, roller-coaster sau o plimbare cu liftul de sticlă în turnul Torre de Collserola.

Cu biletele de avion spre Barcelona rezervate şi obiectivele principale bifate, poţi rezerva puţin  timp liber şi pentru mici excursii pe plajele acestei metropole. Te poţi bucura alături de copii de apa curată şi nisipul fin, bine îngrijit şi prânzuri la terasele cu vedere la mare. Cea mai îndrăgită plajă de turişti este plaja Barceloneta, dar pe plaja Nova Icaria poţi găsi multe spaţii de joacă şi meniuri locale cu fructe de mare, peşte marin şi oceanic, îngheţate şi gogoşi tradiţionale spaniole.

Dacă ai timp, poţi să explorezi şi împrejurimile Barcelonei şi să faci un drum până la Parcul Port Aventura, situat la o oră distanţă de metropolă. Ai de ales între multe lucruri amuzante pentru copii: caruselele Fumanchu, Waikiki şi Serpiente Emplumada, spaţiile de joacă Area Infantil cu tobogane, călătoria cu funicularul El Diablo într-o mină Mexicană, turul parcului într-un trenuleţ cu aburi după modelul existent în secolul al XIX-lea, spectacole live cu baloane de săpun gigantice şi colorate sau cu papagali exotici sau teatru de păpuşi. Prânzul poate fi servit în restaurantele din apropiere şi ai la dispoziţie chiar şi o zonă de shopping, în numeroasele magazine şi buticuri de suveniruri.

Printre alte destinații perfecte pentru city break-uri sau vacanțe alături de copii se numără și Londra, regatul distracţiilor pentru copii, oraşul lui Peter Pan, ursuleţul Paddington, Mary Poppins şi Harry Poter. Parcurile de distracţii londoneze te aşteaptă cu drag să le descoperi în orice sezon. Poţi înălţa zmee colorate în Greenwich Parc sau poţi merge în centrul oraşului în Regatul jucăriilor lui Harrod.

Un alt tărâm magic este cunoscutul Disneyland Paris, așa că poţi trece pe lista de destinaţii de vizitat cu familia şi Parisul, o lume fermecătoare, cu tentaţii dulci cum ar fi croissantele, prăjiturile franţuzeşti sau cremele delicioase. Înainte de a merge la Disneyland, nu rata nici celelalte obiective pentru copii ale Parisului. Turnul Eiffel, Parcul Villette cu Orăşelul Ştiinţei şi Industriei pentru copii, Le Jardin d’Acclimatation cu teatrul de păpuşi şi zoo, Grădina Botanică şi Muzeul Magic cu jucării mecanice şi spectacolele din cartierul Marais îi vor încânta cu siguranţă pe cei mici. Din Paris poţi ajunge cu trenul în aproximativ 45 de minute în staţiunea de vacanţă Marne-la-Vallee, tărâmul magic Disneyland, unde copiii vor întâlni prinţese, cavaleri, războinici, zâne şi alte personaje simpatice din poveşti.

Cele trei mari metropole europene au la tot pasul cele mai frumoase lucruri pe care le puteţi descoperi împreună cu copiii. Capitala Cataloniei are însă un farmec aparte, motiv pentru care merită să vă cumpăraţi în primul rând bilete de avion spre Barcelona şi să vă rezervaţi timpul necesar pentru o vizită pe îndelete.

 


In this article