Florin Dumitrescu va fi din nou tată

487 0

"Voi fi tătic", a scris Florin Dumitrescu pe pagina de Facebook. "Nu ştim ce creşte Cristina în burtică, dar important este că în aprilie vom mai avea un copil frumos! TE IUBESC CRISTINA!!"

Cristina, soţia lui, este însărcinată în trei luni şi jumătate, iar el ne asigură că aceasta se simte bine. "Imediat după ce ne-am întors din luna de miere am aflat că vom fi din nou părinţi”, spune Florin el. ”În clipa în care am aflat rezultatul, am început să râd şi aproape că mi-au dat lacrimile. Ne doream mult încă un copil şi nu speram să se întâmple aşa de repede.”

Juratul de la “Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” povesteşte că viitoarea mămică are parte de o sarcină diferită de prima. ”Cristina are mai multe pofte decât la prima sarcină, aşa că pentru mine e o perioadă mai solicitantă: dacă nu gătesc acasă sau la restaurant pentru ea, alerg prin oraş după pizza cu rucola şi parmezan, profiterol şi croissante.”

Cei doi încă nu au aflat sexul bebeluşului şi sunt nerăbdători să descopere dacă micuţa Ava va avea un frăţior sau o surioară. ”Nu ştim deocamdată ce vom avea, eu însă mărturisesc că îmi doresc fetiţă, în vreme ce Cristina mă ameninţă că e băiat. Sunt curios cum va reacţiona Ava când îşi va vedea frăţiorul sau surioara. Oricum, cert e că în ultima vreme a făcut o pasiune pentru păpuşile bebeluşi. Cred că simte ea ceva”, mai spune Florin Dumitrescu.

In this article

Join the Conversation