Las copilul la bunici?

6059 0

Am auzit adesea tineri planuind sa aiba un copil. La intrebarea: „Bine, bine, si ce veti face cu el?”, raspundeau cu nonsalanta: „Il ducem la parinti, sa-l creasca ei.” Marturisesc ca usurinta cu care discutau despre acest subiect ma dezarma.

Sa nu ma intelegi gresit, am fost crescuta de bunici care m-au adorat si pe care ii iubesc si azi din tot sufletul. Am avut o copilarie fericita, care li se datoreaza in buna masura. Si am inteles, desi tarziu, ca parintii mei au facut ceea ce au crezut ca ar fi mai bine. Dar nu as repeta niciodata modelul lor cu fiica mea.

Bunica-bona

Modelul traditional la noi este unul in care parintii lucreaza, iar bunicii au grija nepotilor. Tatii lipsesc de acasa zi-lumina pentru a asigura familiei un minim confort material, iar tinerele mame se impart cum pot intre profesie, gospodarie si copii. Bunicii iesiti la pensie intra in scena ca parinti de ocazie pentru nepoteii lor. Problema apare atunci cand isi iau rolul prea in serios. Si, mai ales, cand sunt lasati s-o faca!

In multe astfel de situatii apar conflicte si, in final, nimeni nu este multumit: parintii se plang ca deciziile lor nu sunt respectate, bunicii se simt exploatati, pe de o parte, si desconsiderati, pe de alta.

Bunica sta cu nepotul mult iubit zece ore pe zi. Ii spala hainutele, ii da de mancare, il duce in parc, il vegheaza cand are febra. Ce primeste in schimb? Observatii pentru ca nu respecta ultimele indicatii ale pediatrilor si pune bebelusul pe olita prea devreme sau ii indulceste ceaiul? Liste interminabile cu reguli? Pe buna dreptate, se simte nerespectata. Care va sa zica, e buna numai de menajera sau de bona? Nu are dreptul sa ia nici o decizie?

Cheia problemei e la voi, parintii. E corect sa stabiliti un program care sa fie urmat in absenta voastra. E rezonabil sa decideti pentru sanatatea si buna-dezvoltare a copilului vostru. La urma urmelor, el este responsabilitatea voastra. Dar nu abuzati de acest lucru. In definitiv, bunica nu este o angajata, nici chiar atunci cand primeste o mica „recompensa” in schimbul ajutorului ei. Poate adapta hotararile voastre la situatia concreta prin care trece copilul. Iar daca nu aveti incredere in ea sa faca acest lucru, renuntati la intregul „aranjament”.

Parinti de week-end

Copiii trebuie sa locuiasca in casa parintilor lor. Regula este valabila in ciuda tuturor greutatilor. Uneori, insa, viata dicteaza altfel. Daca amandoi lucrati peste program, daca nu va permiteti o bona, daca nu aveti alta solutie si, mai ales, daca este vorba despre un compromis de moment, puteti lasa copilul la bunici.

Cu conditia sa-l vedeti uneori seara si obligatoriu in fiecare weekend. Oricat de mic ar fi, el tine minte si prezenta si absenta voastra, si are nevoie de voi. Timpul vostru liber trebuie sa-i fie dedicat in cea mai mare parte, fara absente nemotivate.

Stiu ca nici unul dintre voi nu vrea sa auda acest lucru. In absenta voastra, copilul sufera. Chiar daca are numai 6 luni sau un an. Cu atat mai mult, cand a crescut. Nu cunosc mecanismul care il face pe ghemotocul acela cu ochi stralucitori sa stie ca mama si tata nu sunt cei care stau cu el zi de zi, ci „musafirii” de ocazie. Dar stie! Si le duce dorul. Iar apoi, mai tarziu, totul in jurul lui ii spune ca el este altfel. El nu locuieste cu parintii, ca ceilalti copii.

Copilul vostru isi cladeste o lume intreaga in jurul absentei voastre. Iar daca va complaceti si prelungiti cu anii ceea ce trebuia sa fie o solutie temporara, ce veti face apoi? Cum veti repara relatia cu el? Cum il veti face sa va accepte ca parinti la 6 ani, la 10 ani? Cum veti justifica o noua suferinta, despartirea de bunicii care l-au crescut? Ganditi-va daca nu ati prefera orice greutati, orice disconfort, orice privatiuni, inainte de a lua o asemenea decizie.

Nu poti avea totul

Mamele sunt cele care resimt cel mai acut lipsa de control asupra propriului copil. O data ce ai decis sa-l lasi cu parintii sau socrii, nu mai poti pretinde sa stabilesti prea multe. Ei ii vor face programul, iar tu vei fi nevoita sa-l respecti. Iti vei putea impune parerea intr-un singur mod: negociind. Altfel il vei deruta pe micut si vei crea tensiuni pe care nu le intelege.

Copiii au nevoie sa creada ca adultii din viata lor sunt perfecti. Asa ca nu-i vorbi de rau pe bunici, nu-i contrazice in fata lui, nu-i strica imaginea pe care si-a format-o despre ei. Ei sunt factorul de echilibru principal, ei ii dau siguranta, ei ii alina dorul de parinti. Nu poti avea si copil si o viata relativ lipsita de griji. Nu poti fi mama part-time. Pur si simplu, nu poti avea totul. Pentru o vreme, de preferat cat mai scurta, ti-ai delegat responsabilitatea. Trebuie sa accepti acest lucru, pentru binele lui.

Intre bunici si parinti exista o diferenta fundamentala. Bunicii iubesc altfel. Cu mai multa rabdare si cu mai multa caldura. Pentru ei, nepotii sunt centrul Universului. Iti voi dezvalui o intamplare care mi-a atras atentia asupra acestui adevar. Eu cred si acum ca fiica mea este cel mai iubit copil din Univers. Doar nu ai vrea sa fiu obiectiva, nu?

Ei, bine, intr-o zi, Maia mea, bunica langa care am crescut, mi-a facut singura observatie din viata mea de adult. Mi-a spus: „Nu te porti suficient de bland cu copila asta.” M-a socat, dar avea dreptate. Uneori, prinsa de griji, nu ma bucur de ea cum ar trebui. Bunicii, pe de alta parte, nu au alte preocupari. Ei se dedica total, iubesc atotcuprinzator si rasfata absolut.

Alaturi de ei, micutii nostri descopera o lume mai blanda, mai naiva, mai linistita. Bunicii spun cele mai minunate povesti, bunicile fac cele mai gustoase placinte cu visine, impreuna traseaza granitele unui univers sigur tocmai datorita rutinei atat de dragi oamenilor in varsta si micutilor, deopotriva.

Copiii au nevoie de bunici, in aceeasi masura in care au nevoie de parinti. Cele doua elemente se completeaza perfect. Atat timp cat nu incercati sa inversati rolurile. Mama si tata sunt datori sa ingrijeasca, sa educe, sa fie prezenti zi de zi in viata copiilor lor. Bunicii iubesc si ajuta. Nu puteti fi parinti de ocazie.


In this article

Join the Conversation