(P) Ce brand-uri iubesc părinţii si copiii

166 0

Cercetarea vine în contextul preocupării ITSY BITSY pentru sănătatea membrilor familiei şi a grijii faţă de produsele promovate în cadrul programelor postului de radio. 

„De 8 ani ne preocupăm de sănătatea familiilor şi avem mare grijă la tot ceea ce promovăm pe radio şi prin acţiunile noastre. Promovăm sănătatea în toate formele ei: fizică, prin mişcare şi alimentaţie corectă, mentală, prin conţinut adecvat familiilor cu copii şi sufletească, promovând grija şi responsabilitatea. Cercetarea realizată împreună cu Open-I Research este un mijloc de validare şi calibrare, dar şi o responsabilitate faţă de ceea ce promovăm în rândul target-ului nostru”, a declarat Nadia Tătaru, Director General ITSY BITSY.
 
“Conflictul dintre alegerile alimentare ale părinţilor pentru copiii lor şi dorinţele copiilor, major influenţate de comunicare şi de forma în care li se vinde produsul, este o provocare semnificativă în marketing-ul produselor pentru copii. Nevoia de a comunica creativ şi consecvent avantajele brand-urilor pentru copii, dar şi de a livra produse conform promisiunilor faţă de părinţi sunt din ce în ce mai importante în această piaţă. Trend-ul internaţional de “Healthy food” devine deja relevant şi pentru părinţii români, iar ei vor fi din ce în ce mai activi în a căuta şi oferi alternative sănătoase copiilor.” declară Adina Nica, Managing Director Open-I Research.  
 
Kinder, Danone şi Nestle sunt mărcile cel mai puternic percepute ca branduri destinate copiilor. Topul Notorietăţii ca mărci pentru copii este completat, în ordine, de Tedi, Milka, Dorna, Napolact, Barni, Tymbark şi Hochland. Topul respectă în mare măsură ierarhia investiţiilor în publicitate din ultimii ani. Practic, toate aceste mărci se află în topul celor mai mari investitori în publicitate, din categoriile mâncare şi băutură. 
 
Napolact este considerat de către părinţi cel mai sănătos brand pentru copiii lor. În Topul mărcilor sănătoase, Napolact este urmat de Zuzu, Dorna, Milli şi Santal. Dacă Kinder, Danone şi Nestle sunt categoric percepute de părinţi ca brand-uri pentru copii, aceştia nu le consideră şi cea mai sănătoasă alegere pentru cei mici. Kinder nu se clasează în top 10 mărci sănătoase, iar Nestle şi Danone ocupă locurile opt, respectiv nouă în clasament. De asemenea, dacă Tedi şi Tymbark se clasau în top-ul notorietăţii pe locurile 4, respective 9, în clasamentul mărcilor sănătoase băuturile răcoritoare sunt reprezentate doar de Santal.

Situaţia se schimbă însă dacă îi întrebi pe părinţi ce mărci preferă copiii lor. Coca-Cola se clasează pe locul 1, mărcile de lactate şi iaurturi lipsesc, apar însă mezelurile. Kinder, Milka, Barni, Hochland, Tedi, Prigat, Santal, Nesquick şi Cristim completează în ordine top 10. Şapte dintre acestea nu se regăsesc în topul mărcilor percepute de către părinţi ca sănătoase pentru copiii lor. 
 
Radio Itsy Bitsy a dorit să înţeleagă care este viziunea părinţilor din România cu privire la ce este mai bun pentru copiii lor. Top Kids Brands a analizat mărcile după criteriile care stau în spatele alegerilor părinţilor: notorietatea spontană ca brand pentru copii, produs sănătos, percepţia ca brand benefic pentru copii, tradiţie în produse pentru copii, valori autentice şi raportul calitate-preţ. Un clasament final al mărcilor după toate aceste criterii (folosind Indexul Top Kids Brands al Open-I Research) aşează Danone în top, urmat de Nestle şi de Napolact. 
 
Studiul realizat de Open-I Research a folosit un eşantion reprezentativ la nivel national de 400  de părinţi din mediul urban, cu vârste între 25 şi 45 de ani, care au copii cu vârste între 0 şi 10 ani.
 
“Studiul facut de Open-I Research, Top Kids Brands a demonstrat încă o dată că există o corelaţie puternică între bugetele de marketing şi percepţia asupra mărcilor dar şi că  atributul “sănătos” devine şi mai important în alegerile părinţilor. Cu cât un brand care este perceput ca nesănătos de către părinţi este mai agresiv în a se adresa copiilor, cu atât este mai urât de câtre părinţi. Am putea defini astfel un nou concept: „love and hate brand”, rezultat al acestei divergenţe, care nu poate fi decât o provocare pentru managerii de brand. Rezolvarea acestui conflict va fi benefică pentru toţi: brandul va deveni un „love brand” şi pentru părinte şi pentru copil, părintele va avea încredere să îşi lase copilul să-şi aleagă ceea ce-şi doreşte de la raft. Iar loialitatea este una puternică apoi.” declară Adina Nica, Managing Director Open-I Research.
 
Încă de la lansare, din urmă cu 8 ani, ITSY BITSY a fost continuu preocupat să ofere un mediu sănătos copiilor, promovând doar produselor care sunt potrivite acestora. Începînd din toamna acestui an, Radio ITSY BITSY s-a repoziţionat şi a inclus în grila de programe tronsoane specializate pentru părinţi (zilnic de la 9 la 17), în care le oferă acestora informaţii de parenting, alimentaţie sănătoasă, educaţie, cultura şi divertisment. 
 


In this article

Join the Conversation