(P) Copiii cuceresc spatiul la mall Promenada

349 0

În perioada 6 – 30 martie, mall Promenada găzduieşte evenimentul Kids on the Moon – cea mai mare călătorie în lumea fascinantă a spaţiului cosmic, dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 12 ani. 

Expoziţia interactivă reprezintă o oportunitate inedită pentru cei mici de a învăţa noţiunile de bază în astronomie în cadrul unui curs interactiv de 45 de minute, dar şi de a descoperi tainele călătoriilor în cosmos în calitate de astronauţi echipaţi pentru o misiune în spaţiu. 

Pe parcursul lecţiei interactive, copiii vor fi supravegheaţi de mentori care le vor dezvălui misterele universului, iar la finalul călătoriei vor primi Certificat de Astronaut.

Expoziţia cuprinde trei secţiuni – zona culturală, zona pământească şi zona lunară. În prima secţiune cei mici vor avea ocazia de a afla cine au fost primii oameni care au păşit pe lună, precum şi detalii inedite despre modulele spaţiale care au explorat orbita. În zona pământească copiii vor descoperi imagini inedite din spaţiu cu ajutorul unor ochelari speciali. Cea de-a treia zonă este locul în care cei mici vor putea aseleniza cu casca de astronaut pe cap, fiind chiar ei temerari ai spaţiului. 

Pe lângă modulul interactiv, expoziţia le oferă copiilor şi posibilitatea de a învăţa sistemul solar şi de a descoperi cum funcţionează un telescop spaţial. 

Imaginile din cadrul expoziţiei Kids on the Moon sunt fotografii oficiale împrumutate de ESA (Agenţia Spaţială Europeană) şi NASA. În plus, fotografiile astonauţilor celebri precum: Rick Hleb, Buzz Aldrin, Bruce McCandless, Story Musgrave, Jake Garn şi  Alexander Poleschuk sunt cu semnătura celor care au transformat explorarea spaţiului într-un obiectiv al întregii omeniri. 

Biletul pentru expoziţie are un preţ de 10 lei şi va putea fi achiziţionat de la Info Point-ul din mall Promenada, situat la parter. Pentru grupurile organizate de minimum 15 copii, biletul de intrare va avea reducere de 10%. 

Mai multe detalii despre eveniment puteţi descoperi pe promenada.ro sau pe Facebook, Promenadaro.

In this article

Join the Conversation