(P) NexT Kids – ziua copiilor şi a jocurilor la Festivalul NexT

341 0

NexT Kids este un program special dedicat copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani, în cadrul Festivalul Internaţional de Film NexT (15 – 19 aprilie).

Compus din două etape – proiecţia filmelor şi jocurile derivate din temele sau personajele acestora – NexT Kids se va desfăşura sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 10.30 la Cinema Elvire Popesco şi Institutul Francez.

Selecţia cuprinde şase scurtmetraje din Franţa, Suedia, Mexic, Germania şi Slovacia. Minoule Motanul, Literele cad, Trompetistul, La încolţit, Bucăţi-bucăţele şi Mac povestesc cu inventivitate, tandreţe şi umor despre aventură, adaptare, magie, despre şcoală, muzică şi relaţia legendară dintre pisici şi canari.

Câţi arţişti (+zebră, elefant, purcică) încap într-o arenă mică? Cum poate un motan să ajungă actor? Sunetul este color? Ce spun ochii? Poţi face din sârmă rochii? Un baobab dintr-un bob? Cad litere din text? – iată câteva întrebări cu tâlc care vor pune la încercare creativitatea micuţilor, pornind de subiectele filmelor NexT Kids. Micuţii spectatori, dar şi cei ce-i însoţesc, se vor bucura de cele mai diverse stiluri şi tehnici de desen, animaţie şi montaj.

Programul este realizat cu sprijinul Agenţiei CDF Casting, al Cabinetulul Psihologie pentru viaţă, al voluntarilor NexT şi acompaniat de prăjiturile ca-n filme de la Special Nadyne.

Filmele NexT Kids:

 

Minoule Motanul / Minoule (Franţa, 2014)

Minoule este o pisica ştrengară ce îşi petrece toată ziua pe pervazul ferestrei, sub acoperiş. Din depărtare, cântecul unui canar închis în colivia lui îi trezeşte apetitul.

Literele cad / Falling letters (Suedia, 2014)

Un film despre cum să faci lucrurile în felul propriu, într-un mod mai creativ. Animaţie desenată de mână pe pânză cu acuarele.

Trompetistul / The trumpeteer (Mexic, 2014)

Un trompetist inhibat de regulile stricte ale fanfarei îşi descoperă puterea creatoare şi, prin exprimarea propriei individualităţi, îşi obţine libertatea.

 

La încolţit / Zeed sprouting (Mexic, 2014)

O fetiţă dintr-un sătuc vrea să înveţe experimentul de germinare al seminţelor. Din păcate pentru ea, în momentul şi locul în care trăim, nu există învăţat adevărat.

Bucăţi-bucăţele / Bend don`t Break (Germania, 2015)

Un prinţ făcut din sârmă îşi schimbă forma în funcţie de partenera sa în timpul unui dans. Trupul său se transformă şi se deformează. În cele din urmă, se prăbuşeşte din cauza influenţelor interioare şi exterioare.

Mac / Rosso Papavero (Slovacia, 2014)

A fost odată ca niciodată, într-o noapte înstelată, un băieţel cu capul plin de fantezii, care s-a trezit că e martorul unui spectacol de circ de vis.

Biletul costă 5 lei şi poate fi cumpărat în avans de pe Eventbook şi de la Cinema Elvire Popesco.

In this article

Join the Conversation