Povestea unui piscotel

366 0

Dar Dumnezeu a considerat ca e timpul sa daruim iubire din iubirea noastra si imediat a venit vestea ca vom avea un bebe. Au urmat clipe minunate, sentimente contradictorii, fericire si teama, nerabdare si speranta.

Insa la 4 saptamani de sarcina au inceput problemele. Aveam sangerari foarte mari. Am mers la spital unde doctorita a putut sa salveze mica noastra minune. Am urmat tratament, totul parea in regula pana in saptamana a 8-a cand mi-a zis ca este posibil ca sarcina sa se opreasca din evolutie. Desi eram innebunita dedurere, am incercat sa fiu optimista si sa lupt pentru copilasul care era totul pentru noi.

Urmatoarea saptamana primeam in sfarsit o veste buna. Copilul era bine, asa ne-a zis doctorita.Totusi am vrut sa auzim si parerea unui alt medic si la 24 de saptamani am facut o morfologie fetala la Iasi unde am avut surpriza sa aflu ca era fetita si ….ca are o malformatie congenitala cardiaca.

Nu puteam sa cred. Am simtit doar mana sotului meu care ma strangea cu putere si lacrimile care-mi inundau trupul. Medicul ne-a spus ca fetita trebuie operata neaparat in primele 3 saptamani de viata, dar sa repetam morfologia urmatoarea saptamana. Nu pot uita acea zi de 4 iulie. Dimineata la ora 9 sustineam examenul de licenta si imediat am plecat la Iasi unde dl. dr. ne-a confirmat diagnosticul: transpozitie de vase mari. Am mai consultat si alti specialisti la Bucuresti, Tg. Mures si acelasi diagnostic.

Am continuat sa fiu monotorizata la Bacau si Tg. Mures. Medicii au decis ca e mai bine sa nasc la Tg. Mures, ca nou-nascutul sa poata fi preluat imediat de catre neonatologi si chirurgii cardiologi. Dar in ziua cand am ajuns de la ultimul control, au inceput contractiile. Ce speritura am tras! M-am prezentat la spitalul din Bacau, unde am nascut o fetita de 2.900 si 50 cm. Dupa cateva ore au venit cei de la Smurd si mi-au luat-o.

Nici macar nu o vazusem, nu o auzisem, incercam doar sa-mi amintesc imaginea ei de la ultimul ecograf. Dupa 4 zile m-au externat si am plecat urgent la ea. Era la terapie intensiva, atat de micuta, de fragila. Am inceput sa ma storc si sa ii dau laptic (prin sondita). La fiecare 3 ore mergeam la ea si ma lasau sa o vad cum papa. In ziua in care a implinit 25 de zile au luat-o pentru operatie.

Am simtit cum ma sfarsesc, 11 ore a durat operatia, 11 ore de durere. Dupa operatie au intubat-o imediat si au lasat-o cu sternul deschis, sedata, inca 2-3 zile, deoarece toate organele ii erau inflamate. Medicii erau rezervati, imi spuneau ca depinde de ea si de Dumnezeu ca sa supravietuiasca. Dupa ce i-au inchis sternul, m-au lasat sa o vad (o singura data pe zi cate jumatate de ora). Nici nu se vedea de atatea tuburi.

Au urmat 2 luni de complicatii si tratamente (i s-a infectat plaga si a fost redeschisa), parca nu se mai termina. Dar noi luptam pentru ea si ea pentru noi. In ziua in care a implinit 2 luni am tinut-o pentru prima data in brate, iar dupa urmatoarele 2 luni am inceput sa o alaptez. Cand a implinit 3 luni ne-au externat, urma sa mergem acasa cu putin inaintea sarbatorilor de iarna.

Ce putea fi mai frumos decat noi acasa, toti impreuna (micuta Lorena, tati si eu). Ajunsesem la etapa cand ne bucuram de fiecare noapte alba, de fiecare plans al micutei noastre, de fiecare clipa cand incercam sa-i alinam durerea si sa uitam prin ce am trecut.

Acum se implineste 1 an de la operatie (ea are 1 an si 3 saptamani) si nu pot spune decat ca Lorena (alintata „Piscot”)este o fetita minunata, vasela, activa, curioasa si isteata. De la 10 luni merge singurica, papa, alearga, deseneaza (imagini inexplicabile), se bucura de viata.

Vreau sa-i multumesc lui Dumnezeu ca ne-a dat putere sa trecem peste tot si trimisilor lui: Dr. Iliiev G. (Iasi), Dr. Marius Matei, chirurgul cardiolog care ne-a incurajat pe toata perioada sarcinii si dupa, Dr. Suciu Horatiu, chirurg cardiolog, Dr. Carmen Movileanu, un om deosebit care a fost ca o mama pentru Lorena, si la toata echipa de la IBCv Tg. Mures.

Viata inceteaza cand incetam sa mai visam, speranta moare cand incetam sa credem, asa ca, dragi mamici, luptati pentru copilasi, suferinta trece, vin clipe frumoase, sa ne bucuram de ele.


In this article

Join the Conversation