Prea multe "mame" si un singur copil

608 0

Adica, prea multe „zane bune” in jurul copilului risca sa incurce itele bunelor intentii.

O mama responsabila, dublata sau inlocuita la nevoie de un ajutor de baza, e suficienta pentru cresterea si ingrijirea copilului mic. Prezenta prea multor… personaje feminine in viata micului print – bunici, matusi, o vecina, o bona, o prietena de incredere a mamei – care predau stafeta de la una la alta in cursa de ingrijire a copilului, poate avea efect de bumerang.

Primejdia inconsistentei a ceea ce puiul de om invata, confuzia ce se produce in mintea lui cand in educatie intervin mai multe persoane decat in mod firesc sunt aspecte care nu pot fi neglijate de parinti. Fiecare adult, oricat de bine intentionat ar fi, isi are propriile principii, fiecare considera ca „el stie cel mai bine ce… este bine”, numai ca acest bine nu are un numitor comun, motiv pentru care copilul ajunge sa se confrunte cu reguli si cerinte uneori contradictorii.

Trebuie sa recunoastem, cate nesfarsite certuri nu apar in familiile cu multe… moase pe tema „cine creste mai bine copilul?”. De unde a invatat piciul de 4 ani sa dea cu piciorul in cainele din casa? Cu siguranta, de la bona, de la mine nu! Unde a vazut el ca daca nu-ti convine ceva trantesti usa si pleci?

La mama-soacra! De ce cand il cert, imi scoate limba si fuge la bunica in brate? Pentru ca ea ii permite. Cate alte situatii si intrebari nu se nasc atunci cand „vina” poate fi data cand pe unul, cand pe altul dintre cei care intervin in cresterea copilului…

Desigur, e greu sa reprosezi ceva cuiva, mai ales cand fiecare adult din casa graviteaza in jurul celui mic gata sa contribuie cu cate ceva la ingrijirea si educarea bulgarasului de aur. Numai ca lucrurile scapa de sub control, iar cel mic e primul care nu mai intelege nimic: bona vrea sa-l invete sa stea pe olita si sa recite numaratoarea pana la 10 dus si intors, bunica, in schimb, vrea sa-l invete sa numere folosind degetele, desi micului „elev” degetele i se par doar… degete.

Mama vrea sa-l invete sa numere folosind jucariile si cartile cu poze, dar cel mic asculta povestile si nu retine bine tocmai ordinea numerelor. Sora lui mai mare, care este in clasa a doua, ii arata cum se scriu numerele si rade de el daca nu poate raspunde la intrebarile ei.

Tata, rugat de mama sa se implice si el pentru a pune capat harababurii, ii spune doct ca un mar si cu o para fac doua fructe si se enerveaza daca este privit cu ochi intrebatori! Si uite-asa, toti incearca sa-l invete pe piciul de 3-4 ani sa numere, caci altfel va ramane nestiutor de matematica!

Cand in jurul copilului graviteaza prea multe persoane feminine riscul este inerent: inca de mic, in loc ca micutul sa fie lasat sa-si formeze o legatura stabila si de incredere cu mama sa, locul acesteia este luat de o multime de „zane bune”, care il scapa de incercarile „grele”, de obstacolele si micile „capcane” ale taramului pe care piciul face primii pasi, urmand sa-l descopere cu uimire.

De fapt, nu-l ajuta sa se imprieteneasca cu viata, sa resimta constanta si consistenta a ceea ce i se ofera. Chiar daca toate aceste persoane sunt pline de intentii bune si laudabile in sine, copilul mic are nevoie pentru propria lui identitate de formarea treptata a legaturii cu mama si cu tatal sau, in primul rand.

Celelalte persoane de sprijin nu trebuie sa fie substitut pentru mama, in special in primul an de viata. In continuare, pe masura ce avanseaza in varsta si increderea lui in sine si in lume devine mai stabila, micutul poate suporta introducerea in existenta sa a mai multor legaturi, a mai multor adulti de care sa depinda, care sa-l ingrijeasca si sa-l invete. Cu conditia expresa ca acesti adulti sa nu se contrazica in ceea ce il invata si sa nu il contrarieze in relatia lui cu parintii.

Desigur, exista situatii bine argumentate cand mama nu poate sta acasa in primul an, cand are nevoie de ajutor macar pentru cateva ore pe zi. Dar nici in astfel de conditii extreme nu trebuie sa uitam ca mama ramane principalul si naturalul lui reper in legatura cu lumea, asa ca rolul ei nu trebuie subminat. Nu este deloc recomandabil ca ingrijirea si cresterea copilului sa fie lasata exclusiv pe seama bunicilor, altor rude sau persoane, fie ele de mare incredere.

In mod special, exista o perioada foarte importanta pentru copilul mic, cea din jurul varstei de 6 luni, cand incepe sa perceapa mult mai clar persoanele si lucrurile din jur ca fiind consistente si intregi. De exemplu, ajunge sa-si perceapa mama ca pe un intreg, nu formata din diferitele fragmente cu care venise in contact pana atunci!

Este deosebit de important ca mama sa-i fie cat mai mult alaturi acum, sa nu se apeleze pentru perioade lungi la „mame-substitut”. In general, cu cat copilul este mai mic, cu atat este mai important ca relatia cu mama naturala sa fie mai consistenta si mai stabila.

Este forma fireasca, inscrisa natural in conditiile de maturizare. Desigur, relatia cu bunica, cu sora, cu celelalte figuri feminine din jur isi are importanta ei, mai ales pentru varste de pe peste 1 an si jumatate – 2, cand mica fiinta este mai pregatita sa se desprinda din legatura exclusiva cu mama.

Desigur, cu cat in jurul odorului sunt mai multe figuri feminine, care toate „ii cauta in cornite” si nu stiu cum sa-l mai alinte, cu atat pericolul de a forma un razgaiat este mai mare. Este important ca, pe langa dragoste, sa i se dea si limite privind ceea ce are voie sau nu, sa fie invatat cum trebuie facute unele lucruri, sa fie obisnuit ca unele dorinte nu se implinesc cat ai pocni din degete…

Altfel, primejdia de a deveni rasfatat creste exponential! In plus, este nevoie de consistenta in felul cum gestionam permisivitatea si dragostea ingaduitoare. Daca una dintre figurile maternale ii indeplineste mereu si in orice secunda voile, copilul va cere tuturor sa-i raspunda mereu si mereu la cerinte, fara sa invete treptat sa-si controleze comportamentul.

Cand una dintre „mame” este prea permisiva, iar alta este prea exigenta, totul se duce de rapa: copilul va invata sa exploateze slabiciunea uneia pentru a starni controverse intre adulti prin plansete si refugiu in bratele „celei bune”! Invata, de exemplu, ca are posibilitatea sa i se treaca pur si simplu cu vederea, fara nici o urmare, greseala de vreme ce una dintre „mame” il iarta de la sine in timp ce alta, „cea rea”, il cearta.

In realitate, „zana cea buna” nu-l ajuta sa invete din greseli, il poarta pe un drum gresit, il deruteaza in privinta regulilor pe care el trebuie sa le respecte. Treptat, copilul va ajunge sa faca intentionat greseli pentru a profita de discordie, si asta tocmai pentru ca stie ca va obtine ceea ce ii face placere, de exemplu, sa fie luat in brate si cainat de una dintre „mame”, indiferent de ceea ce face sau spune cealalta!

Feminizarea excesiva a mediului in care copilul traieste poate avea repercusiuni nedorite, si asta indiferent de sex. Comportamentul mamei ca femeie este diferit de ceea ce ii poate oferi comportamentul si siguranta masculina ale tatalui. Un copil are nevoie de ambele modele pentru ca, in mod natural, de la ambii trebuie sa invete ceva.

In acelasi context, se pune problema importantei naturale a relatiei cu tatal, indiferent ca e vorba de baietel sau de fetita. Cu cat creste peste 8 – 9 luni, cu atat devine din ce in ce mai importanta si relatia cu al doilea adult inscris natural in conditia biologica si psihologica de crestere, tatal.

Daca dinspre mama primeste in general caldura si un prim set de contacte cu limitele, dinspre tata e important sa primeasca, in afara dragostei paterne, si consistenta logicii si a unui mod ordonat de a intelege si lamuri lucrurile. Ordinea si dreptatea, calmul si actiunea non-agresiva sunt conditiile ideale de formare a micului puiut de 2-3 ani in relatia cu tatal sau.

Situatia cea mai nefasta este cand tatal, prin comportamentul violent, prin tensiunile in relatia cu copilul si mama acestuia, introduce nu ordine, ci deruta sufleteasca.

Cel mai bine este sa ai mereu in vedere profilul emotional specific al copilului tau si momentul specific de dezvoltare prin care trece. Tehnicile trebuie mereu adaptate si unele nu pot fi deloc folosite cand nu se potrivesc caracteristicilor copilului.

De aceea este atat de important ca toti cei care au grija de copil, chiar cand sunt mai multe persoane in jurul lui, sa aiba in vedere aceleasi lucruri, sa se hotarasca de comun acord ce este mai potrivit, sa nu se faca o actiune doar pentru ca celalalt adult nu e prezent sau, mai grav, „in ciuda lui”, dar in dauna copilului. Orgoliile nu-si au loc nici in legatura directa cu copilul, nici intre cei care intervin in educarea si formarea lui.

Indiferent insa care este tehnica prin care incerci sa raspunzi la nevoile lui sau prin care incerci sa-l disciplinezi la un moment dat si indiferent ce probleme apar in comportamentul copilului, unul dintre elementele-cheie este sa fii dreapta si rezonabila cu nevoile, posibilitatile si emotiile lui.

In this article

Join the Conversation