Renegociaza-ti contractul de dragoste!

331 0

Este vorba, cum vom vedea si din marturiile care urmeaza, de „negocierea” conditiei de proaspata mamica in cadrul cuplului. Dupa nasterea copilului, viata dulce, de „porumbei indragostiti”, se destrama.

Nu pentru ca dispare iubirea, ci pentru ca nou-venitul are nevoie de multa atentie din partea parintilor si nici unul dintre ei nu se poate eschiva de la noile indatoriri. Sau n-ar trebui sa o faca. Asadar, ce trebuie renegociat intre proaspetii parinti?

Statutul fiecaruia…

„Am renuntat la serviciu dupa nasterea bebelusului. Amandoi ne-am redistribuit rolurile: eu m-am preocupat de ingrijirea celui mic, el pe cariera. Dar am ajuns treptat la situatia in care el nu se mai ocupa de nimic in casa pentru ca „face si asa destul”. Am impresia ca ma considera un parazit care cere si nu „produce nimic”.

Sunt dependenta financiar de el, ca o sclava a celui care aduce banii in casa. El uita ca muncesc pentru casa, pentru cel mic, care este copilul amandurora. As vrea sa schimbam lucrurile, sa-mi reiau profesia, macar cu norma redusa.

Daca as avea un venit cat de mic, poate as putea sa fiu mai ferma in cererile mele repetate ca si el sa participe mai mult la cresterea copilului. Am nevoie de intelegerea si de prezenta lui. Este normal ceea ce as vrea sa obtin?” (Elena, Baia-Mare)

„Copilul este crescut de parintii mei. Eu lucrez cu studentii, pregatesc un doctorat si simt ca acest lucru ma implineste. Fara parinti, n-as fi reusit nici ca mama, nici in cariera. In schimb, Leonard nu se da peste cap nici la serviciu, cand vine acasa trece la calculator, iar ca tata nu se implica. Ma intreaba rautacios: „Cine mai are loc in casa asta de maica-ta si taica-tu?”. Cum sa-i anim dorinta de a dezvolta o relatie cu cel mic?” (Irina, Constanta)

Eu sunt si tata si mama

„Dupa ce ne-am casatorit si a aparut pe lume Liana, eu am fost fericit, dar Viviana ne-a pus-o in brate, mie si mamei mele: „Cresteti-o, voi ati dorit-o!” Am crezut ca pe masura ce fetita se va mari, instinctele de mama o vor apropia de fetita. Nu a fost asa. Ii sunt si tata si mama in asa masura, incat eu am fost cel care si-a luat concediu „maternal” pentru cresterea copilului. Cel mai tare ma ingrijoreaza faptul ca Viviana continua sa fuga de copil. Eu nu o pot inlocui total, si nici nu mi se pare normal sa o fac. As dori sa repun in discutie serios statutul nostru de parinti, sa o ajut sa-si descopere vocatia de mama. „(Sorin, Bucuresti)

Soliditatea cuplului…

Am ales sa fim parinti necasatoriti „legal”. Locuim in acelasi apartament ca orice pereche casatorita, avem doi copii si ducem o viata de familie normala.

Nu stiu cum, dar mai ales dupa ce s-a nascut al doilea copil, imi pun tot mai des problema casatoriei. As vrea sa discutam din nou situatia noastra, pentru ca acum, cu doi copii, raspunderea noastra este alta. Este adevarat, mi-a intrat in cap ca fara casatorie, suntem mai expusi, eu si copiii, la riscul ca viata noastra de familie sa se destrame. Mi se pare ca o casatorie ar face mai clare responsabilitatile de tata. (Livia, Craiova)

In toate aceste situatii, desi aparent deosebite, exista o constanta: cel care-si pune problema consolidarii cuplului este nemultumit de modul cum raspunde partenerul sau la indatoririle de parinte. Unul isi asuma din plin responsabilitatile, celalalt pregeta – fie se refugiaza in munca, fie considera ca nu e menirea lui sa se implice, fie ca este egoist lasand pe umerii celuilalt intreaga greutate.

Cum poti sa-i trezesti dorinta de schimbare? Desigur incercand sa renegociezi din perspectiva normalitatii, a vietii moderne care schimba total vechile mentalitati. In fiecare situatie, problema trecuta in penumbra si poate cea mai importanta, este nevoia reala a copilului de a fi recunoscut ca fiind „motorul” cuplului.

Un copil care apare in viata ta iti cere sa te transformi, sa-ti reasezi viata, sa intelegi ca acum nu mai esti tu centrul Universului. Iti cere sa inveti sa fii mai empatic, mai atent la nevoile lui, la trairile lui emotionale si sa-ti cultivi calitatile de parinte. Intr-un cuvant, existenta ta se redefineste in functie de aceea a copilului.

Probabil partenerii de cuplu mai putin implicati au pregatite cateva argumente exprimate ambiguu: de ce atata discutie despre cine se implica mai mult in cresterea copilului? Raspunsul e simplu, desi ei nu par a-l intelege: micutul are nevoie de atentie, de dragoste, are nevoie de autoritatea parinteasca, de exemplul tatalui, de rasul mamei, de timp liber petrecut cu toata familia, de participarea egala a celor doi adulti din viata lui.

Problemele legate de noul statut de parinte sunt influentate si de comunicarea dintre parteneri, de sinceritatea cu care isi abordeaza problemele. Orice discutie trebuie purtata cu calm si bune intentii, cu franchete si cu dorinta de a gasi o cale comuna. Renuntarea la acuze reciproce, la ideea ca meritele sunt doar ale unuia, reprezinta un al doilea pas. Atentie, insa! Copilul nu poate, nu trebuie implicat in starea de conflict a parintilor si nici nu trebuie folosit ca moneda de schimb.

Ce se intampla cand…

…doar unul din parinti se implica? Desigur, o stare de dezechilibru. Nimic nu-l ajuta mai mult pe copilul tau sa se dezvolte armonios si echilibrat decat dupa-amiezele petrecute cu tati, in parc sau pe terenul de sport, duminicile la iarba verde, intre parintii lui veseli si iubitori, diminetile in care mami ii trezeste cu un sarut. El are nevoie si de reguli, de disciplina, are nevoie de modele. Si ce modele pot fi mai bune decat cele ale propriilor parinti? Mama cu harnicia, daruirea, iubirea ei infinita, tatal cu autoritatea, simtul umorului, pasiunea lui pentru masini si jocuri pe computer.

Or, toate acestea nu se pot face decat atunci cand parintii sunt la fel de daruiti in misiunea lor. Poate de aici ar trebui sa porneasca cei care simt nevoia sa-si renegocieze statutul parental, dar si marital.

  1. Si parintii au nevoie de disciplina. Stabileste, asadar, impreuna cu partenerul tau cateva principii de reorganizare a vietii de familie, chiar dupa venirea ta de la maternitate.
  2. Fixeaza de comun acord cu el atributiile fiecaruia dintre voi. Dar, atentie! Nu sanctiona fiecare abatere a celuilalt, ci numai pe cele nemotivate. In acest „joc”, fiecare trebuie sa stie si partitura celuilalt, sa poata sa-l inlocuiasca ori de cate ori este nevoie.
  3. Nu face reprosuri exagerate partenerului care a incalcat fara intentie regulile stabilite. Reprosurile nu fac altceva decat sa atraga incapatanarea lui, rezistenta fata de nevoile tale.
  4. Nu-i angaja in micile conflicte de cuplu pe bunici. Intrarea lor in arena este dezastruoasa pentru restabilirea linistii si armoniei in cuplu. Ei nu uita niciodata de unde au pornit discutiile si vor fi o permanenta sursa de tensiuni.
  5. Cand unul din parteneri este obosit sau bolnav, celalalt trebuie sa-l suplineasca fara a se victimiza sau fara sa invoce etern ce acte de „eroism” a facut ingrijindu-si propriul copil.
  6. Multi barbati nu recunosc teama pe care o au fata de „meseria” de tata. Exemplul unor tati de succes le poate fi de ajutor. Si chiar un „schimb de experienta” cu acestia. Totul e sa gasesti pretextul de a-i pune in legatura. Foloseste-te in acest scop de prietenii de familie, de cei mai apropiati si mai comunicativi dintre ei.
  7. Pentru mamicile care nu reusesc sa se adapteze acestui rol, esential este sa afle cauza inadaptarii. Uneori, o depresie postpartum prelungita poate sa le tina departe de copil luni intregi.


In this article

Join the Conversation