Rochii de seara pentru gravide

11158 0

Lunile de sarcină nu trebuie să reprezinte o perioadă de neglijare a stilului vestimentar. Trebuie să ai grijă de felul în care arăţi şi te îmbraci ca şi până acum.

O să mergi la serviciu în continuare, vei socializa, vei participa la evenimente care necesită ţinute elegante, prin urmare include în garderoba ta haine adecvate acestor luni, dar feminine şi stilate. Îndrăzneşte să alegi modele strălucitoare, cu paiete sau colorate. Chiar şi cu burtică, poţi să fii o apariţie strălucitoare şi sexy. 

Pentru a te convinge, am realizat o selecţie de rochii de seară pentru gravide purtate de vedete pe covorul roşu. 

Pe covorul roşu: rochii de seară pentru gravide

Angelina Jolie
La lansarea Kung Fu Panda, de la Festivalul de Film de la Cannes, 2008, actriţa a purtat o rochie lungă, cu falduri, Amx Azria. Angie era însărcinată cu gemenii Knox şi Vivienne (foto alăturat).

Lake Bell

O rochie de seară roşie, cu trenă, care evidenţiază burtica a transformat-o pe Lake Bell într-o apariţie fabuloasă, la Met Gala din New York. A accesorizat-o cu un colier impozant, inele, clutch, cercei discreţi şi cu un ruj aprins, în nuanţa rochiei.

Natalie Portman
În 2011, când a primit premiul Oscar pentru "Cea mai bună actriţă în rol principal" pentru rolul din Black Swann, Natalie Portman era însărcinată. Ea a ales o rochie mov, lejeră, creaţie Rodarte.

Nicole Kidman
Ar fi fost păcat ca Nicole Kidman să-şi ascundă picioarele zvelte şi frumoase, nu-i aşa? Sau să-şi ascundă burtica de graviduţă în şapte luni, de care era tare mândră. Rochia în stil grecesc, cu umerii goi, o prinde de minune!

Olivia Wilde
Rochia verde smarald strălucitioare, creaţie Gucci a transformat-o pe Olivia Wilde într-o veritabilă sirenă la Globurile de Aur 2014… cel puţin aşa a spus presa de specialitate.

Reese Witherspoon
La premiera filmului "Mud" de la Festivalul de Film de la Cannes, Reese a purtat o rochie albastră, care-i scotea în evidenţă culoarea ochilor, cu spate gol.

Mila Kunis
Poţi să fii sexy, fii sigură! Ţi-o demonstrează actriţa Mila Kunis, care poartă o rochie neagră, scurtă, din satin.

Blake Lively
La o săptămână după ce şi-a anunţat sarcina, Blake Lively a purtat o rochie de seară strălucitoare, care-i punea în evidenţă burtica.

 

 

 

 

 

 

 

 

In this article

Join the Conversation