Silueta dupa nastere

746 0

Gata cu burtica mare! Ce a fost mai greu a trecut. Hainele largi cu care te-ai obisnuit au fost simpatice atat timp cat ti-ai adapostit in faldurile lor mandretea celor 9 luni de sarcina. Dar este timpul sa renunti la ele, daca nu vrei sa starnesti uimirea celor din jur, convinsi ca alt bebe este pe drum.

Rochiile tale elegante asteapta sa fie imbracate si depinde numai de tine sa intri din nou in ele.

Recapata-ti silueta dupa nastere

Nu te grabi sa te infometezi cu regimuri de slabire draconice care iti pun la incercare nervii si sanatatea, dar nici nu manca fara masura. Cateva exercitii zilnice de gimnastica fac minuni, dar trebuie sa te si tii de ele. Sa revii la o silueta de invidiat dupa nastere nu este o misiune usoara, dar nici imposibila.

Daca nu stii cu care sa incepi, rastoarna pe covor betele de chibrituri dintr-o cutie si aduna-le, aplecandu-te dupa fiecare in parte. Repetata cu tenacitate si rabdare, operatiunea „mai apleaca-te o data, ca sa ai burtica plata”, te va face sa arati strasnic. Orice miscare ajuta la inlaturarea catorva grame nesuferite, asa ca nu rata nici o ocazie de a face un drum, o plimbare sau chiar putin jogging. La intoarcerea acasa, priveste cu dispret liftul si urca voioasa scarile.

 


In this article

Join the Conversation