Singur cu bebelusul?

392 0

Nu trebuie sa te ingrijorezi, ci trebuie sa te gandesti ca este o ocazie pentru a interactiona cu el si a incepe sa dezvolti o legatura speciala. Iata cateva sfaturi pentru o astfel de situatie:

Implica-te

Mai multe atingeri, imbratisari, contact vizual sunt necesare pentru ca bebelusul sa se obisnuiasca cu tine. Nu trebuie sa iti fie teama sa il iei in brate. Un brat trebuie sa-i sustina posteriorul, iar celalalt umerii si capul. Trebuie sa ai mare grija cum ii tii capul pentru ca pana la sase luni bebelusii nu si-l pot sustine bine cu ajutorul muschilor gatului.

Plansul

Plansul este singura modalitate, la inceput, prin care bebelusul te anunta ca ii este foame, sete, ca trebuie sa-i fie schimbat scutecul. La inceput va fi greu sa-ti dai seama care este motivul pentru care este suparat si va trebui sa verifici daca vrea biberonul, daca scutecul este murdar, dar cu timpul vei putea recunoaste ce nevoie corespunde fiecarui tip de plans.

Mancatul

Atunci cand vrei sa-i dai biberonul cu lapte trebuie sa te asiguri ca bebelusul sta intr-un unghi de 45 de grade pentru ca el/ ea sa nu inghita prea mult aer. Biberonul trebuie inclinat in asa fel incat tetina si gatul biberoului sa fie mereu pline de lapte. Retine ca nu trebuie sa bea toata cantitatea de lapte. Nu uita sa-l pui pe umar si sa-l bati usor pe spate dupa ce termina de mancat pentru a-l ajuta sa elimine surplusul de aer inghitit.

In primele saptamani, pentru a mentine bebelusul curat nu este nevoie decat de un prosop umed si cald cu care sa-l cureti usor, in fiecare zi. Asigura-te ca baia sau camera in care il vei spala este incalzita. Cele mai importante zone pe care trebuie sa le cureti sunt: gatul, urechile, fata si zona genitala. Daca bebelusul inca mai are o mica parte din cordonul ombilical sau abia a cazut, zona este sensibila si trebuie curatata cu grija. Pentru ca ai mai multa forta decat mama va trebui sa iti controlezi mai mult presiunea cu care incerci sa speli bebelusul cat sa nu ii creezi o stare de disconfort.

Scutecele

Nu toata lumea stie de la inceput cum sa schimbe scutecele. Vei invata treptat, impreuna cu mama bebelusului, cum sa faci o astfel de operatiune corect. Daca ramani singur cu bebelusul trebuie sa stii ca e nevoie de o schimbare periodica a scutecelor pentru a preveni iritatiile. Trebuie sa ai la indemana un scutec nou, un cos de gunoi, servetele umede si crema. Exista riscul ca, la inceput, pielea bebelusului sa nu suporte servetele parfumate, asa ca poti folosi apa calda pentru a-l curata.

Cateva sfaturi in plus

  • Comunicarea verbala este vitala, prin urmare trebuie sa iei in considerare si modul in care ii vorbesti bebelusului. Tonalitatile mai joase ale vocii ii vor da un sentiment de siguranta, iar o voce mai suava, poate chiar jucausa il calmeaza.
  • Nu renunta daca vezi ca bebelusul plange incontinuu si nu incerca sa o suni pe mamica prea des. Perseverenta este cheia. Pe masura ce bebelusul se va invata cu tine si va sti ca langa tine isi poate gasi un sprijin, pe masura ce iti recunoaste vocea si mirosul, cu atat vei reusi sa-l linistesti pe micut la fel de bine cum o face si mamica lui.
  • Ca sa te cunoasca trebuie sa faci cat mai multe lucruri cu el. Profita de momentele in care sunteti singuri pentru a dezvolta jocuri care sa ramana ale voastre.

In this article

Join the Conversation