Variantele celor mici despre cum apare sarcina

206 0

Fetita noastra, Ana-Maria, ne-a surprins luna trecuta sarutandu-ne „nevinovat”. Probabil la putin timp dupa aceasta manifestare de afectiune dintre noi, i-am dat vestea cea mare: voi mai avea un copil! Banuiesc ca a facut o legatura intre cele doua intamplari, fiindca ne-a parat bunicii:

  • Tata scuipa!
  • Poftim? a ramas socata maica-mea.
  • Da, asa a ajuns bebe cel nou in gura lui mami si a coborat de-acolo in burta, a explicat Ana-Maria bunicii, ca sa afle si ea cum se fac copiii.

(Monica, Bucuresti)

In gradina burtii mele creste-o floare

Sotul meu s-a hotarat sa aiba o discutie cu Alexandru ca „intre barbati” despre ce se petrece in burta viitoarelor mamici. Alex, care a implinit de curand 4 ani, asista de cateva luni la un astfel de spectacol, fiindca asteapta un fratior.

  • Uite, eu am plantat o samanta…., incepe sotul meu sa povesteasca.
  • Unde? intreaba scurt, Alex.
  • In burta lui mama, incearca taticul sa continue.
  • Cum? i-o taie ala mic.
  • Asa cum pune mamaie semintele in pamant, le uda, le ingrijeste si cresc flori din ele, se precipita tatal sa treaca mai repede peste detalii.
  • Mami nu face flori, nu lasa Alex loc de interpretari.
  • Nu, face un copil, e de acord tatal, dar el creste ca o floare.

Pentru o clipa, Alex pare impresionat de romantismul tatalui, insa revine in forta:

  • Si tu, pe unde il uzi pe bebelus?

Daca nu te descurci cu explicatiile, iti spune el ce ai patit.

Cine-nghite azi un ou, maine face-un bebe nou

Sunt deja in luna a opta de sarcina si Andrei stie ca va avea o surioara. Nu mi-a pus niciodata intrebari despre "procesul" de fabricatie, de aceea nici eu nu am insistat sa-i dau lamuriri. Am descoperit insa ca lipsa lui de curiozitate este motivata: la patru ani, baiatul meu detine secretul si nu are nevoie de informatiile adultilor. Dialogul dintre noi a fost relevant:

  • Andi, tu stii cum a ajuns bebe in burtica mea?
  • Ai inghitit un ou intreg.
  • Oricine inghite un ou, face un copil?
  • Nu, doar gainile si mamele.

(Gabriela, Cluj)

Atentie, drum ingustat!

Ioana este foarte grijulie cu "bebele mic" ce urmeaza sa vina pe lume peste doua saptamani. A hotarat sa-mi fie un fel de bodyguard si ori de cate ori ies cu ea la cumparaturi, ma pazeste, in felul ei, de neplacerile aglomeratiei.

Zilele trecute ma aflam pe culoarul dintre rafturile unui supermarket si incomodam putin circulatia cu burta mea cea mare. Ioana (care a tot auzit ca "mami e gravida, insarcinata, va naste etc.", intelesul expresiilor fiind, pentru ea, acelasi) a atentionat, vigilenta, clientela ce incerca sa se strecoare pe langa mine: "Acum nu puteti trece pe-aici, ca mami naste!"

(Smaranda, Bucuresti)

Am doi copii si il astept peste vreo doua luni pe al treilea.Gemenii mei de trei anisori sunt foarte incantati si discuta subiectul intre ei, etalandu-si fiecare vastele cunostinte in domeniu:

  • Tati a pus un copil in burta lui mami, afirma Marius.
  • Ba nu, ca mami n-are gaura in burta, se arata Matei sceptic.
  • Ba are, ca mi-a spus ea ca pe-acolo ii da papa lui bebe, prin buric, insista Marius.

Matei ramane o clipa pe ganduri si declara intelept:

  • Bebe e mai mare ca lingurita, nu poate sa intre.
  • Tati are muschi si l-a impins, pune Marius capat indoielilor.

(Raluca, Craiova)

Hei, colega, nu te plictisesti?

Voi deveni mamica pentru a doua oara. Mariuca pare foarte nerabdatoare sa aiba un tovaras de joaca si este ingrijorata de captivitatea micutului.

  • De ce nu-l lasi sa iasa? ma intreaba ea, indignata de "cruzimea" cu care-l tratez.
  • E inca prea mic, Mariuca, trebuie sa mai creasca, incerc sa ma justific.
  • Dar acolo n-are cu ce sa se joace, invoca ea argumentul suprem.
  • N-are, dar abia asteapta sa-ti vada jucariile, ma straduiesc eu sa pregatesc o buna tovarasie si sa deviez subiectul.

Cand sa zic ca am scapat, Mariuca revine cu bratele pline de papusele, maimutoi din plus si creioane colorate.

  • Mamico, nu poti sa le bagi pe undeva sa ajunga la bebe? isi demonstreaza ea generozitatea, lasandu-ma fara replica.

(Daniela, Brasov)

In this article

Join the Conversation