Nu rata revista mami, ediția de februarie

Ți-am pregătit o ediție specială, dedicată iubirii!

1225 0

Este luna iubirii, așa că ediția aceasta subiectul principal este… dragostea!

Ești însărcinată? Ce te faci, atunci, dacă doctorul îți spune că nu mai ai voie să faci sex? Cât timp totul decurge bine, nu o să fie o problemă. Însă există și situații în care medicii recomandă prudență și e bine să le știi. În schimb, dacă sarcina evoluează normal, s-ar putea să te trezești înt-un adevărat „roller coaster“ al apetitului sexual – ba ai un chef nebun, ba te irită un simplu sărut. Aceste oscilații sunt normale – îți spunem noi de ce, dar și la ce să te aștepți. Tot din sfera cuplului, vorbim despre viața alături de partenerul tău, după ce bebe vine pe lume. Mai exact, când iubi devine tati. Ce se schimbă și cum poți trece peste momentele de criză, afli din revista mami de februarie. La final, îți spunem și cum puteți gasă timp pentru voi doi, cu tot felul de idei speciale pentru Ziua Îndrăgostiților.

Revenind la cei mai mici, cu siguranță ai auzit de complexul lui Oedip. Îți explicăm pe larg despre ce e vorba, de unde apare gelozia puiului tău dar și care este baordarea corectă în aceste situații (plus câte ceva despre complexul Electrei, mai puțin cunoscut). În plus, analizăm puterea unei îmbrățișări. Pentru că da, studiile arată că îmbrățișările au, pe lângă proprietatea de a calma, a alina și a reasigura dragostea, și o utilitate terapeutică.

Tot în această ediție vorbim și despre copii născuți prea devreme. În fiecare an, în România, se nasc prematur aproximativ 20.000 de copii. Descoperă cauzele moderne ale prematurității, care sunt aspectele caracteristice și posibilele complicații, dar și unde găsești ajutor. Iar dacă te pregătești să naști în curând, noi îți spunem  exact ce se întâmplă cu tine și cu bebe în primele sale minute de viață, adică imediat după naștere.

Acestea și multe alte subiecte interesante, în revista mami de februarie. O găsești și în format digital!

In this article