Are nevoie cel mic de joaca in primele luni de viata?

168 0

Jocul este principalul mod prin care copilul incearca sa cunoasca si sa inteleaga lumea, prin care invata si exerseaza comportamente, prin care exerseaza relatiile sociale, rolurile si regulile, prin care comunica sentimentele, gandurile, temerile, neintelegerile pe care le are, dar prin care se si disciplineaza.

In primele luni de viata, copilul nu se joaca cu jucarii in mod activ, ci mai degraba parintele se joaca cu copilul (copilul fiind pasiv) pentru a-l stimula. Prin aceasta joaca senzoriala si senzorio-motorie, copilul invata – ascultand vocea parintelui invata foarte multe – cum functioneaza limba materna, care sunt regulile ei, ce inseamna cuvintele, cum interactioneaza oamenii in general.

Bebelusii prefera sa invete de la oamenii la care tine, de aceea este mult mai atent la vocile lor, mai degraba decat la vocile strainilor. Cuvintele parintilor lui au cea mai mare putere de a invata copilul. Privind “lumea” din jurul lui invata – el vede culori si forme, miscare si transformare. Invata atingand obiectele cu manuta cand atinge, ia obiectul, il apropie de ochi, il rasuceste, scutura, il baga in gurita, apoi iar il studiaza. Pare ca se joaca cu acel lucru, dar de fapt face ceea ce ar face orice fiinta inteligenta cu un lucru pe care nu l-a mai vazut – il cunoaste.

Chiar de la varsta de 1 luna, bebelusii vor sa afle cum sunt obiectele la atingere, cum miros si ce gust au. Sunt si mai interesati de ce se intampla cu ele cand le scutura, le arunca ori lovesc cu ele alte obiecte. Cel mai bun mod de a invata este prin joaca. Adultul trebuie sa fie cel care sa dea primele indicii despre ce ar face el ca adult cu acele obiecte – le suprapune, le alatura, le scutura, le invarte etc. Si astfel creativitatea copilului porneste voiniceste la drum. Masajul, gimnastica, stimularea prin mangaiere, gadilare a corpului copilului, plimbarea din dreapta in stanga a jucariei zornaitoare sau a celei cu luminite tot joaca este, mai ales daca e insotita de zambetul mamei si de glasul ei dulce.

Atentia continua si dragostea permanenta pe care parintii i-o arata bebelusului reprezinta numai unul din elementele esentiale pentru o crestere armonioasa a celui mic. In plus, el are nevoie de cea mai buna ingrijire si protectie.  Pielea bebelusului este o sursa unica de experiente senzoriale, prin care puiul tau se dezvolta in fiecare zi. Pentru el, atingerile sunt o cale de a descoperi universul din jurul lui. Cu fiecare mangaiere, cu fiecare contact, lumea incepe sa prinda contur. Iar pentru ca puiul tau sa poata explora lumea cu bucurie, pielea lui trebuie sa fie sanatoasa si uscata.

Tocmai de aceea, Pampers, recomandat de Societatea Romana de Pediatrie, vine in sprijinul parintilor, oferind o protectie de 5 stele pentru cea mai pretentioasa piele din lume, aceea a bebelusului mult iubit. Cu Pampers Premium Care, pielea sa va fi mereu uscata, curata, hidratata si sanatoasa, pentru ca el sa poata porni in lunga calatorie de descoperire a lumii.

Dezvoltat cu ajutorul tehnologiei Dry Max, noul Premium Care este cel mai subtire scutec super-absorbant de la Pampers. Micutul tau beneficiaza acum de o ultra protectie de pana la 12 ore, in timp ce benzile laterale elastice care se potrivesc perfect in jurul burticii sale, ii asigura atat o ultra fixare, cat si lejeritate in miscare. Ultra ingrijirea pielii este asigurata acum de stratul exterior ce lasa pielea sa respire, de sistemul unic de absorbtie al scaunelor moi (marimile 1-3) si de stratul de lotiune cu Aloe Vera, cu efect hidratant asupra pielii. Pentru confortul bebeluslui, materialul utilizat in crearea Premium Care este moale ca bumbacul, iar stratul exterior, acum si mai catifelat, protejeaza cu delicatete zona acoperita de scutec.

Pentru informatii legate de dezvoltarea si ingrijirea micutului tau, intra pe www.pampers.ro sau pe pagina de facebook Lumea mamicilor, la sectiunea “Intreaba expertii“. Medicul pediatru Roxana Rusu Pusca si psihologul Cristiana Haica te asteapta oricand cu sfaturi pentru tine si ingerasul tau.

 


In this article

Join the Conversation