Avantajele scutecului de unica folosinta

170 0

 Pornind de la clasicele bucăţi de pânză atât de folosite în ţara noastră până acum 20 de ani, nevoia firească de creştere a calităţii scutecelor a culminat cu prezenţa astăzi, pe piaţă, a unei game deosebit de variate. 

Orice mămică îşi doreşte ca puişorul său să doarmă liniştit, iar în timpul zilei să se bucure de lucrurile noi pe care le descoperă fără a fi deranjat de un funduleţ umed sau iritat. Pe de altă parte, “meseria de mămică” implică nu numai afecţiune, dar şi multă responsabilitate. Îngrijirea unui copilaş îţi poate părea, mai ales la început, destul de solicitantă şi fizic, dar şi psihic. Un scutec de calitate te ajută să depăşeşti o parte a acestui stres inerent.

Răspunsul dat de o mare parte a mămicilor se referă la confort. Ai auzit desigur persoane din jurul tău povestind despre ceea ce presupunea folosirea unui scutec de pânză. Ca să ajungă la frumoasa imagine a scutecelor pregătite, frumos aranjate în teancuri şi curate, mămica era nevoită să se lupte cu spălarea, dezinfectarea, uscarea şi călcatul acestora. Vorbim despre o muncă ce nu presupunea ca pielea de pe funduleţul copilaşului să rămână uscată şi în afara pericolului de a se irita. 

Iată de ce au fost gândite materiale cu putere mare de absorbţie care să ţină departe pielea celui mic de compuşii acizi şi bacteriile din scaun sau urină. În plus, faptul că sunt de unică folosinţă protejează sănătatea celui mic, eliminând orice suspiciune legată de germeni sau substanţe dezinfectante cu potenţial efect alergenic ori iritant reducând severitatea şi incidenţa dermatitei de scutec. 

În cazuri mai grave germenii pot pătrunde prin uretră şi pot declanşa infecţii urinare. Aşadar noţiunii de confort i se adaugă cele de igienă şi prevenire. Igiena bebeluşului reprezintă, de fapt, cea mai bună metodă de evitare a infecţiilor. 

În primele luni de viaţă, puiul tău va petrece cea mai mare parte a zilei dormind. Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, un nou-născut are nevoie de circa 16 ore de somn din 24, numărul acestora scăzând la 13 ore în intervalul de vârstă 9 luni – 3 ani. 

Somnul asigură o dezvoltare armonioasă a organismului. Desigur, nu este plăcut şi nici sănătos pentru bebeluşul tău să îl trezeşti din oră în oră pentru a verifica dacă trebuie schimbat. Un scutec de unică folosinţă nu îl va ajuta numai pe cel mic să doarmă liniştit, dar îţi va oferi şi ţie cel puţin câteva ore de odihnă în plus.

Deşi pare o misiune destul de dificilă când pe piaţă există atât de multe oferte, de fapt trebuie doar să urmăreşti dacă scutecul respectiv răspunde nevoilor bebeluşului tău. 

Puterea mare de absorbţie oferă siguranţa acumulării urinei strict în spaţiul scutecului. Sistemul în mai multe straturi vine să completeze această calitate deoarece are capacitatea de a feri pielea de contactul direct cu urina. Suprafaţa de absorbţie va rămâne uscată, iar tu vei aprecia această calitate când vei pleca la plimbare sau la cumpărături cu cel mic. 

Capacitatea ridicată de reţinere a lichidului nu presupune obligatoriu şi o grosime suplimentară a scutecului. Calitatea stratului absorbant, nu dimensiunea, va face diferenţa. 

Benzile din jurul mijlocului trebuie să fie suficient de late, perfect mulate pe abdomen şi moi. Pentru ca burtica bebeluşului tău să nu fie deranjată de marginea scutecului. În acest fel îţi va fi mult mai uşor să adaptezi gradul de strângere sau să verifici, atunci când este nevoie, conţinutul scutecului.

Pe măsură ce copilaşul tău va creşte, îşi va manifesta şi nevoia de activitate. În timpul dedicat jocului şi explorărilor sale de-a buşilea prin casă, scutecul potrivit trebuie să îi ofere libertate de mişcare. De aceea este bine să te orientezi către modele care se vor mula perfect pe corpul său,alegand mărimea potrivită pentru vârsta şi greutatea bebeluşului.

Poţi opta către modele lejere, în aşa fel concepute încât lasă pielea să respire oferind aceeaşi protecţie. 

Nevoile şi comportamentul puiului tău se schimbă pe măsură ce creşte. Tipul de scutec pe care îl va purta până în momentul în care se va deprinde cu oliţa trebuie să ţină pasul cu fiecare etapă a dezvoltării sale psiho-somatice. Confortul, protecţia, libertatea de mişcare şi adaptabilitatea sunt calităţi de care şi tu, şi copilul tău trebuie să profitaţi din plin şi de care trebuie să ţineţi cont în momentul în care căutaţi scutecul potrivit.

Pentru mai multe articole, intra pe pampers.ro


In this article

Join the Conversation