Sarcina multiplă

604 0

 

Ce şanse ai să fii mămică de gemeni sau tripleţi? 
 
De exemplu, sunt mai multe şanse să fii însărcinată cu gemeni dacă ai urmat un tratament de creştere a fertilităţii sau dacă ai apelat la fertilizarea in vitro. Medicamentele pentru stimularea fertilităţii ajută organismul tău să elibereze mai mult de un ovul în timpul ovulaţiei. În cazul tehnicilor de reproducere umană asistată, în uterul tău vor fi implantate mai multe ovule fertilizate (pentru a creşte şansele de concepţie), iar în acest fel cresc şi şansele ca sarcina rezultată să fie una multiplă. 
 
Există însă şi cazuri în care terapiile hormonale sau reproducerea umană asistată nu contribuie la apariţia gemenilor. Dacă ai peste 35 de ani sau ai o moştenire genetică înclinată spre sarcini multiple (mai sunt cazuri în familie), atunci poţi să fii şi tu printre mămicile norocoase de gemeni sau tripleţi!
Gemeni monozigoti sau heterozigoti.
 
Cei doi sau trei bebeluşi pe care îi porţi în burtică pot să provină din acelaşi ovul sau din ovule diferite. În funcţie de acest amănunt, copiii tăi vor semăna între ei ca două picături de apă sau, dimpotrivă, nimeni nu-şi va da seama că sunt gemeni.
 
Gemenii monozigoţi (identici) apar atunci când un singur ovul fertilizat se desparte în două părţi şi dă naştere la mai mulţi embrioni. De obicei, gemenii monozigoţi împart aceeaşi placentă, vor avea acelaşi sex şi aceleaşi gene (aceeaşi gupă de sânge, aceeaşi culoare a pielii, a părului şi a ochilor şi vor fi apropiaţi ca înfăţişare). 
 
Gemenii heterozigoţi apar atunci când două ovule sunt fertilizate separat. Fiecare dintre copii va avea placenta lui şi nu vor avea întotdeauna acelaşi sex. În plus, nici trăsăturile nu vor fi identice. 
Sarcina multiplă apare atunci când mai multe ovule sunt fecundate separat, când un ovul fecundat se divide în mai multe părţi sau pot fi o combinaţie dintre aceste două cazuri. 
 
Indiferent de situaţia în care te afli, dezvoltarea fătului este foarte importantă, aşa că nu amâna vizitele la medicul care îţi urmăreste evoluţia sarcinii.
 
Riscuri pentru mamică în cazul unei sarcini multiple
Nicio sarcină nu este ferită de riscuri, cu atât mai mult una în care aştepţi doi sau mai mulţi bebeluşi. Se poate să fii ferită de orice probleme, dar e bine să ştii dinainte la ce riscuri sunt expuşi atât mama, cât şi bebeluşii.
 
Există riscul de preeclamsie. Mai exact, sunt şanse mai mari de a avea hipertensiune, din moment ce prin corpul tău circulă o cantitate mai mare de sânge decât în cazul sarcinilor normale. Tensiunea trebuie verificată frecvent, la fel şi nivelul de proteine din urină pentru a evita complicaţiile. Există riscul de diabet gestaţional. Această problemă care apare atunci când glicemia (nivelul glucozei din sânge) creşte. Dacă te confrunţi cu această problemă, ai putea avea complicaţii şi la naştere, pentru că bebeluşii pot să ia mult în greutate şi e posibil să nu poţi naşte natural.
 
Riscuri pentru bebeluşi
Există riscul naşterii premature. Aproape 60% dintre gemeni sunt născuţi prematur şi, cu cât sarcina presupune mai mulţi copii, cu atât cresc şansele ca aceasta să nu fie dusă la termen. De aceea, mulţi dintre bebeluşii care se nasc din sarcini multiple pot să aibă mai multe complicaţii după naştere: o greutate mai mică, dificultăţi în respiraţie şi digestie, probleme în dezvoltarea ulterioară sau dificultăţi în vorbire. 
 
Protejarea pielii subţiri şi sensibile a copiilor născuţi prea mici sau prea repede, vine de asemenea cu multe provocări pentru mămici. De aceea, Pampers a extins acum promisiunea de protecţie a pielii, prin introducerea mărimii 0 în cadrul gamei Pampers Premium Care, pentru bebeluşii cu o greutate mai mică de 2,7 kg. Pampers Premium Care, recomandat de Societatea Română de Pediatrie, este scutecul care asigură o protecţie şi îngrijire de 5 stele micuţilor, pentru ca ei să se dezvolte sănătos şi armonios.   
 
Roxana Rusu Puşcă, medic pediatru, specialist Pampers, afirmă:
"Pielea copilului prematur este mai subţire decât cea a unui copil născut la termen. Cadrul medical trebuie să aleagă scutece care să protejeze pielea delicată a copiilor născuţi înainte de vreme. Scutecul trebuie conceput pentru a crea un microclimat care să menţină o hidratare optimă, adecvată pielii unui copil prematur”. 
 
Pentru informaţii legate de dezvoltarea şi îngrijirea micuţilor tăi, intră pe www.pampers.ro sau pe pagina de facebook Lumea mamicilor, la secţiunea “Întreabă experţii“ . Medicul pediatru Roxana Rusu Puşcă şi psihologul Cristiana Haica te aşteaptă oricând cu sfaturi pentru tine şi îngeraşii tăi. 
 
Cum să ai grijă de tine pe parcursul unei sarcini multiple?
Vei fi o mamă cu de două ori mai multe griji atât după naştere, cât şi în timpul sarcinii. Vei fi nevoită să mergi la control mai des pentru ca medicul să urmărească dezvoltarea feţilor, starea ta de sănătate şi eventuale semne ale unei naşteri premature. Vei avea nevoie de mai multe ecografii şi teste, aşa că s-ar putea să ajungi la cabinet o dată la două săptămâni din trimestrul II sarcină şi o dată pe săptămână începând cu trimestrul III. 
Şi sănătatea ta este importantă, aşa că s-ar putea să fii nevoită să reduci drastic activităţile pe care le desfăşori începând cu a 20-a săptămână sarcină şi să te odihneşti mai mult pe măsură ce se apropie naşterea. Este important să ai o dietă echilibrată care să conţină surse de acid folic, fier şi calciu, pentru a-i ajuta pe bebeluşi să se dezvolte.
 
Intră pe www.pampers.ro şi află mai multe despre sarcină şi îngrijirea micuţilor!
 


In this article

Join the Conversation