Psihologul Andreas Hniatiuc a raspuns intrebarilor voastre!

2076 0

VEZI CV Dr. psiholog Andreas Hniatiuc

1. Baietelul meu de 1 an si o luna refuza sa raspunda atunci cand il strig. Vine doar daca ii spun ca urmeaza sa ii dau ceva ("Ia uite ce are mami" sau "Vino sa iti dau ceva") altfel continua ce face in acel moment fara sa imi dea nici cea mai mica atentie. Iar cand ies cu el in parc, nici macar aceste trucuri nu mai functioneaza si cea mai mare problema o am cu leaganele, pt ca tot timpul se duce la leagan chiar daca sunt alti copii care se dau si eu ii spun ca nu e voie. Cum ar trebui sa procedez ca sa schimb aceste lucruri? (Gabriela P.)

Contrar aparentelor de fiinta inocenta, naiva si necunoscatoare, copiii, chiar de la aceste varste extrem de fragede, functioneaza si dezvolta comportamente similare cu cele ale adultilor. Simplul fapt ca va asculta doar atunci cand are de castigat anumite recompense ar trebui sa va puna pe ganduri. Refuzand sa asculte de dumneavoastra in lipsa unor stimulari premiale, copilul isi exercita controlul asupra adultilor. A descoperit mijloacele prin care va poate manipula si nu o face neaparat cu scopul obtinerii acelor beneficii sau recompense, ci pur si simplu, pentru a simti ca detine controlul situatiei. Solutia in vederea schimbarii o reprezinta stingerea treptata a  acestei conditionari operante. Nu inlocuiti sau scoateti definitiv si brusc premiile pentru a nu starni o reactie de disconfort sau sentimentul de insecuritate, context care ar agrava si mai mult situatia. Puteti “negocia” cu cel mic pana in punctul in care intelege ca nu poate controla totul prin astfel de comportamente.

 

2. Am doi baietei, unul de 3 ani si unul de 1 an. Cand s-a nascut cel mic, cel mare parea neafectat, ba chiar incantat de fratiorul lui. Dupa aproximativ 2 luni a devenit in mod evident gelos. A inceput sa il loveasca cu jucarii in cap si sa isi roada unghiile. Dupa aproximativ jumatate de an am reusit sa il facem sa nu isi mai roada unghiile. In prezent sunt foarte dese momentele in care trebuie fizic sa ma aflu intre ei pentru ca cel mare sa nu il loveasca pe cel mic.  Ne dam seama ca cel mare are aceste reactii din cauza ca sufera si acesta este modul in care el se exteriorizeaza, incercam sa avem rabdare, sa ii explicam de fiecare data ca nu e bine si de ce, sa ii impartasim sentimentele noastre cand face asta, dar de multe ori devenim foarte frustrati. Nu vrem sa il pedepsim, exclus sa apelam la bataie, dar de mute ori ne simtim neputiinciosi. Are momente in care eu il tin bine sa nu scape, iar el se trage si spune "vreau sa il lovesc". Sunt si momente frumoase, in care se joaca unul langa altul, sau cel mai adesea ne jucam toti trei. As fi curioasa ce sfaturi aveti, cum am putea sa il ajutam pe cel mare sa il accepte pe fratele lui? (Andreea)

 

Astfel de comportamente sunt destul de frecvent intalnite atunci cand in sanul familiei isi face aparitia un nou membru. Gelozia intre frati se poate manifesta prin doua tipuri de comportamente: fie prin ignoranta, fie prin agresivitate. In prima situatie, fratii se izoleaza, refuza sa interactioneze reciproc, nu comunica, nu intreprind activitati comune  si evita prezenta celuilalt frate. In cazul in care copiii sunt de acelasi sex, comportamentul mai frecvent din partea primului nascut este cel de agresivitate, fie fizica, fie verbala. Primul nascut, prin venirea pe lume a celui mic, se va considera frustrat  de beneficiile relatiei cu parintii. In aceasta perioada trebuie sa invete si sa descopere noi comportamente atat de necesare in vederea gestionarii relatiei cu ceilalti membri ai familiei.

Rosul unghiilor, suptul degetului, smulsul parului reprezinta manifestari inconstiente ale tensiunilor emotionale. Este felul in care copilul isi manifesta si descarca tensiunea. Va recomandam sa jucati cat mai discret rolul de mediator intre cei mici si sa le asigurati un climat echilibrat din punct de vedere al relatiei afective atat dintre cei doi, cat si din punct de vedere al relatiei cu fiecare, in mod individual. Copiii trebuie sa simta ca  parintii au disponibilitatea de a le oferi amandurora iubire in mod neconditionat, indiferent de context sau relatia dintre  ei. Este total contraindicat sa apelati la sanctiuni  punitive precum violenta fizica sau verbala. Recompensati fiecare comportament pozitiv al copiilor. Lipsa conflictelor, o relatie armonioasa, petrecerea timpului impreuna fara declansarea unor acte violente trebuie recompensata ca atare.

 

3. Am un baiat de 3 ani si 2 luni, e un copil energic, nazdravan, dar e un copil bun, eu sunt o mama foarte speriata panicoasa (dezastru) recunosc ca gresesc, dar problema mea este : baietelul meu cand se loveste sau il doare ceva nu-mi spune, e drept ca de cate ori cade sau se loveste eu ma sperii foarte tare si reactionez urat, adica dupa ce ca se loveste il mai sperii si eu cu frica mea. Ce sa fac, cum sa ma controlez sau cum sa procedez pentru ca baiatul meu sa-mi spuna ce are si sa nu se fereasca? (-)

 

La aceasta varsta, copilul descopera mediul inconjurator prin explorarea continua a acestuia, invata comportamente, asimileaza informatii si isi formeaza reflexe de viata. Toate aceste lucruri se fixeaza prin incercare si eroare. Copilul invata ce este bine si ce este rau, ce ii face bine si ce ii face rau, ce ii provoaca placere sau durere, ce este pozitiv si ce este negativ, iar prin repetare conditionata va descoperi si va alege singur acele experiente sau comportamente care ii vor produce placere si le va evita pe cele cauzatoare de durere. Asadar, pastrandu-va interesul fata de activitatile desfasurate de copil, urmarind cu atentie ceea ce face pentru a preintampina anumite situatii neplacute, va invit sa va pastrati calmul, nu va panicati pentru cel mai neinsemnat comportament ezitant al copilului (cazatura, lovitura etc.). Teama dumneavoastra se va transfera copilului, care va asocia orice forma de esec cu un insucces ceea ce il va determina sa abandoneze anumite comportamente care trebuie exersate (mersul, urcatul treptelor, deschisul sertarelor, manipularea unor obiecte etc). Lasati-l sa isi exprime nevoile, asistandu-l in permanenta pentru a percepe prezenta dumneavoastra ca pe un factor de suport si nu ca pe unul de corectie.

 

4. Fetita mea de 3 ani nu vrea sa vorbeasca cu nici o persoana cu care ne intalnim, fie ca o cunoaste sau nu, nu vrea sa salute, sa spuna cum o cheama sau macar ceva monosilabic.

Acasa nu-i mai tace gura, dar in rest nu stiu este vorba de timiditate. Am mari emotii ca incepe gradinita si se va purta la fel ca si la cresa, unde vorbea doar monosilabic. (Gyorgy Ludovica)

 

Unii copii sunt mai sociabili, mai deschisi catre lumea exterioara, stabilesc usor contacte cu ceilalti, pe cand altii sunt orientati mai degraba spre interior, sunt mai retrasi, prefera mai degraba sa se joace singuri, sunt mai rezervati in ceea ce privesc relatiile cu adultii si cu ceilalti copii. Ne referim la temperamentul copilului, acea zestre genetica cu care fiecare copil vine pe lume si care nu poate fi modificata radical, ci doar imbunatatita. Tipurile temperamentale  precum "introversia" si "extroversia" nu sunt supuse unei valorizari morale de "bine" sau "rau", fiecare avand avantaje si dezavantaje in functie de situatie. Un copil extrovert va fi sociabil, indraznet, va cauta jocurile cu ceilalti, dar in acelasi timp poate avea dificultati in a realiza singur o sarcina, poate fi dependent de ceilalti. Un copil introvert este sensibil, are o capacitate imaginativa bogata, nu este tocmai vorbaret, stabileste mai greu relatii cu ceilalti, insa acestea sunt semnificative, prefera sa se joace singur, dar gaseste atractiv si jocul de grup.

Din cate v-ati dat seama, fetita dumneavostra, ca si "fire" sau temperament este mai degraba introverta. Evident, temperamentul nu se poate schimba pe tot parcursul vietii, dar acesta poate fi ajustat astfel incat sa permita o adaptare eficienta la solicitarile din mediu. Specific copiilor introverti este faptul ca acestia au nevoie de o anumita perioada de timp de acomodare cu persoane sau situatii noi, ca abia apoi sa stabileasca o relatie cu acestea, respectiv sa comunice intr-un mod natural. Cu siguranta, fetita dumneavoastra se va acomoda la gradinita, insa acest lucru se va produce intr-un mod treptat, pe masura ce va asimila gradinita ca fiind un mediu in care se va considera securizata din punct de vedere emotional, asa cum se intampla acasa.

 

5. Baietelul meu de 6 luni are fimoza. Este destul de serioasa problema si am fost sfatuita sa-l decalotam la doctor dupa varsta de 6 luni. Este foarte barbar si dureros si anestezia locala care se face este aproape fara folos. Intrebarea mea este cand ar fi bine sa facem acest lucru. Ma gandesc ca ar putea fi destul de rau afectat pe plan psihic pana intr-un an. Pe de alta parte, toti ne sfatuiesc sa o facem cat mai repede sa nu-si aduca aminte. Eu una ma gandesc sa o fac in jurul varstei de doi ani ca sa aiba deja mai multa ïncredere in noi si sa inteleaga altcumva lucrurile. Ce ma sfatuiesti sa fac? Cand ar fi cel mai bine pentru el, acum ca e mai mic sau putin mai incolo? (Ioana)

 

Daca din punct de vedere medical, operatia de fimoza poate fi efectuata la orice varsta, cu complicatiile asociate de rigoare, din punct de vedere psihologic, perioada optima pentru efectuarea operatiei de fimoza este intervalul 9 luni – 2 ani, dupa aceasta varsta existand riscul aparitiei traumelor emotionale la copil. Se recomanda efectuarea acesteia in acest interval, tinand cont de specificul operatiei si de efectele pe termen lung pe care le poate avea asupra viitorului adult. Dupa varsta de 2 ani, memoria experientelor constiente este tot mai activa, ceea ce va contribui semnificativ la fixarea unor astfel de experiente traumatizante pentru copil.

Va recomandam sa efectuati un examen clinic corect, sa cereti sfatul unui medic specialist si sa luati decizia in cunostinta de cauza, asumandu-va raspunderea unui astfel de demers.

 
 

6. Am o fetita de 2 ani jumate si de cand s-a nascut, ea nu a dormit niciodata toata noaptea. Totdeauna a fost agitata noaptea, viseaza mult, rade, vorbeste, dar si plange in somn. Situatia s-a inrautatit cand am inceput din nou serviciul, cred ca a afectat-o acest lucru. In fiecare noapte se trezeste de cateva ori, sub diferite pretexte numai ca sa merg la ea sau incepe si plange si ma striga. In aceasta perioada s-au schimbat si destul de des persoanele care au stat cu ea cat sunt eu la serviciu (3 zile pe saptamana), dar au fost persoane din familie pe care le cunoaste. Ziua este cuminte, fericita, un copil cat se poate de normal. De adormit, adoarme usor, dar peste noapte…. Imi imaginez ca toate aceste schimbari o afecteaza, dar cum sa fac sa fie linistita noaptea? (DAE)

 

Tulburarile de somn, atat la varsta copilariei, cat si la varsta adulta, reprezinta semnalul unor dezechilibre emotionale. S-a constatat  faptul ca un procent de aproximativ 30%  din numarul copiilor sufera de tulburari de somn. Faptul ca in timpul  zilei fetita are un comportament normal, nu reprezinta decat confirmarea acestui aspect. Ziua, controlul constient este puternic prezent, copilul se poate cenzura, gaseste anumite comportamente compensatorii prin care isi ascunde sau descarca tensiunile emotionale, cel mai frecvent si specific comportament de acest gen fiind jocul / joaca. Noaptea, in timpul somnului, controlul constient scade si tensiunile incep sa se manifeste prin tulburari de somn si agitatie nocturna.

Tulburarile de somn la copii reprezinta un mod de semnalizare a unor tensiuni interne, ceva din mediul inconjurator rezonand afectiv negativ cu nevoile copilului. La aceasta varsta copilul nu dispune de mijloacele de comunicare adecvate pentru a-si exprima nevoile, asteptarile sau nemultumirile. 

In cazul copilului dumneavoastra, tulburarile de somn sunt generate fie de schimbarea persoanei care o ingrijeste, prin atasamentul afectiv stabilit cu persoana respectiva, fie analizand  mai profund, de teama de a nu fi abandonata. Fiind martora la atatea schimbari, nebeneficiind de un mediu securizant din acest punct de vedere, fetita devine anxioasa la gandul ca la un moment dat ar putea fi abandonata. Incercati sa stabiliti un cadrul stabil in ceea ce priveste educatia si supravegherea copilului intrucat pentru o dezvoltare armonioasa din punct de vedere afectiv-emotional copilul are nevoie de echilibru si stabilitate.

 

7. Am o fetita de 2 ani, pe care nu reusesc sa o culc seara mai devreme de 11:30, ceea ce este foarte tarziu. Se trezeste la 9 dimineata si la pranz doarme de la 2 la 5. Este foarte energica si agitata in timpul zilei. Mentionez ca alimentatia ei este urmatoarea: dimineata: 200 ml lapte milupa, snack la 11: un iaurt/biscuiti; pranz: mancare gatita data prin blender; snack la 4: baton de cereale/suc de fructe si cateodata prajitura magura/un bastonas de ciocolata kinder; seara: mancare gatita data prin blender/melcisori/gris cu lapte. Iese afara la joaca atat dimineata, cat si dupa amiaza, destul de mult. Cum recomandati sa ii modificam programul ca sa doarma mai devreme sau gresim ceva in alimentatie? Mentionez ca am intrerupt D3-ul si orice alt supliment alimentar pe perioada verii la recomandarea doctorului de familie. (Nona)

 

Timpul de somn recomandat pentru un copil cu  varsta de 2 ani este de 13 ore, incluzand somnul de dupa-amiaza. Din cate observ, fetita dumneavoastra se incadreaza in acest program, ceea ce ii permite o dezvoltare normala din punct de vedere somatic si psihologic. Atata timp cat copilul doarme suficient si in conformitate cu varsta pe care o are, nu consideram un pericol pentru sanatate modul in care sunt dispuse orele de somn. Daca totusi preferati ca fetita sa doarma mai devreme, o modalitate ar fi sa ii modificati programul somnului de pranz, decalandu-l cu o ora sau doua mai devreme, astfel incat spre seara, aceasta sa se simta "epuizata" dupa perioada de joaca si in acest fel somnul sa vina de la sine.  

 

8. Bebele meu de 2 ani si jumatate nu vrea sa stea pe oala. Deloc. Nu am idee de ce. Pana acum jumatate de an statea macar o data pe zi. Am zis sa nu fortez baietelul. Am incercat sa facem pipi din picioare si am si facut de vreo doua ori si gata, nu a mai vrut. Cand vede "oala" incepe sa bazaie. Nici sa vorbeasca nu vrea. Dar se vede clar ca intelege tot si a zis "mama" si "tata" acum mai bine de un an- pe rand. Prima data "mama" pentru o perioada si apoi "tata". Nu in acelasi timp. Iar pe urma n-a mai zis nimic. Legat de decalotare: noi decalotam de la cateva zile si mie mi se pare normal, tine de igiena si va rog sa-mi spuneti daca gresesc. Sa fac asta pana cand stie sa faca asta singur- cand se spala singur la baie, sau sa renunt, acum ca clar am trecut de pragul de fimoza? Mie mi se pare ca tine de igiena, dar nu as vrea sa-l afecteze in alt fel. (Melicutza)

 

In primul rand, este foarte important sa  incurajati  copilul sa vorbeasca, el fiind la varsta la care isi formeaza deprinderile de limbaj. Pentru a-l stimula in acest sens, vorbiti cat mai mult cu cel mic, cititi povesti, adresati intrebari, uitati-va impreuna cu el la desene animate, jucati-va cu el, astfel incat sa creati un cadru propice pentru ca baietelul sa se exprime. Intariti comportamentul pozitiv oferindu-i copilului o recompensa ori de cate ori acesta indeplineste ceea ce asteptati de la el; recompensa poate fi una materiala (dulciuri, jucaria preferata etc.), dar la fel de bine functioneaza si recompensa verbala (felicitari, laude, aprecieri). In legatura cu statul pe olita, incercati sa faceti din aceasta experienta "negativa", asa cum ati descris-o, una care sa il capteze pe copil. Ati putea, de exemplu, sa folositi o olita colorata sau chiar personalizata, explicati copilului pe un ton bland care este utilitatea ei, invatati-l cum sa stea pe olita, il puteti duce din cand la olita pentru a se familiariza cu ea. In momentul in care ati hotarat sa-l convingeti pe copil sa faca la olita, asigurati-va ca ati renuntat la scutece; in acest fel "consecinta neplacuta" il va determina pe copil sa isi faca nevoile la olita. Nu uitati de recompensa, aceasta trebuie aplicata imediat dupa efectuarea comportamentului dorit.

 

9. Am un baietel de 2 ani si 5 luni. De 2 luni a invatat la toaleta si ziua si noaptea. De fapt, noaptea nu se scula deloc dar nici nu se scapa. De o saptamana a inceput sa faca in fiecare noapte in pat si chiar ziua se scapa prin casa. In timpul zilei daca l-am mai certat nu a mai facut ( am presupus eu ca nu i se mai pare ceva deosebit toaleta, cum era la inceput si acum se ia cu joaca si uita). Dar noaptea deja a devenit regula la fiecare somn face pe el. Pampers nu i-am pus din nou noaptea ca m-am gandit sa nu se reobisnuiasca. Care ar fi cauza si ce as putea face? Mai ales ca in curand va incepe si gradinita. Sa ii pun pampers sau sa incerc sa-l trezesc sa-l duc la toaleta? (Serin Cristina)

 

Faptul ca baietelul a invatat deprinderea de a face la toaleta este un lucru foarte bun si inseamna ca strategia pe care ati folosit-o la momentul respectiv a functionat. Puteti sa reluati aceeasi metoda si sa observati daca obtineti rezultatele dorite. In caz contrar, alegeti alta modalitate de a-l convinge pe copil sa mearga la toaleta. Asa cum ati sesizat si dumneavoastra, este posibil ca toaleta sa nu i se mai para ceva deosebit. Faceti din toaleta un loc "special", puteti construi o poveste in legatura cu mersul la toaleta, puteti personaliza toaleta cu desene preferate de copil, eventual personaje care utilizeaza si ele toaleta. Recompensati copilul atunci cand indeplineste comportamentul dorit, folositi laude, felicitari, dar si obiecte cu semnificatie, de exemplu stelute, buline etc.

Nu cred ca este o solutie sa reveniti la scutece, ci mai degraba ar incuraja copilul sa regreseze la vechile obiceiuri. Chiar daca se va mai intampla sa faca pe el, in timp obiceiul va disparea si va fi inlocuit, copilul reusind sa se descurce si la gradinita. 

 

10. Fetita mea de 1 an si aproape 9 luni nu vorbeste, decat pe limba ei: spune "ne-ne" la paine, "ma-ma" la "Ham-ham", "miau" la pisica, "cucu" din gat fara sa deschida gura, face ca ciocanitoarea sau veverita care papa alune, "tete" la telefon si alte asemenea. Mie nu-mi spune "mama", nici unui alt membru al familiei. Ne ia de mana daca vrea ceva. Intelege ce-i vorbim, arata cu degetul pe carti ce o intrebam, executa mici ordine, ne jucam cucu, radem etc. Dar nu vorbeste. Isi suge degetul mare si roade jucarii, dar nu tot timpul, ci uneori, cand ii e somn, se plictiseste etc. Ce sfaturi imi dati pentru a o ajuta sa vorbeasca? Exista tehnici speciale, cum o fac sa se uite la gura mea cand vorbesc, poate asa isi da seama cum sa vorbeasca? (Adriana)

 

Da, exista tehnici speciale, dar aceste tehnici este bine sa fie aplicate dupa ce copilul a fost vazut de catre un specialist. Acesta este in masura sa va invete ce anume trebuie sa lucrati cu fetita dumneavoastra.

In principiu, daca pana la varsta de 2 ani copilul nu vorbeste de loc sau vorbeste foarte putin in comparatie cu alti copii de varsta lui, pediatrul sau parintele ar trebui sa ceara un control logopedic. Logopedul va evalua copilul, si va cere consultatii suplimentare, pentru a descoperi cauza intarzierii de limbaj. Acesta poate fi fiziologica sau psihologica. Comunicarea depinde de trei procese esentiale: auzul, vorbirea si intelegerea. Problemele de vorbire apar atunci cand exista anomalii la nivelul acestora. In acest caz, logopedul va poate trimite la un consult ORL si ortodontic, pentru a exclude orice cauza fiziologica. De asemenea, intarzierea de limbaj poate avea cauze psihologice. Veti fi intrebata daca cel mic a suferit vreo trauma, daca in familie au existat persoane cu intarziere mentala sau de limbaj. In acest context va poate trimite la o evaluare psihologica sau neuropsihologica. Dupa ce logopedul va avea o imagine complexa asupra problemei, el va hotari daca este cazul ca fetita sa urmeze sedinte de logopedie sau daca este suficient sa lucrati dumneavoastra cu ea acasa.

In ceea ce priveste rosul jucariilor si suptul degetului, nu trebuie sa va faceti probleme, pentru ca este un comportament foarte des intalnit la copiii mici. El dispare de la sine treptat intre 3 si 6 ani. Suptul degetului are o functie de adaptare la o nevoie emotionala a copilului. In cazul nostru, copilul se afla intr-un moment in care se plictiseste, asa cum bine ati observat si are nevoie sa fie bagat in seama, fie cand ii este somn si are nevoie sa fie culcat. In primul rand, nu va faceti griji intrucat copilul poate prelua starea dumneavoastra de anxietate. Nu ii scoteti degetul cu forta din gurita, ci mai degraba distrageti-i atentia cu o jucarie sau o activitate antrenanta. Nu il certati, nu il cicaliti si nu il faceti de rusine in legatura cu suptul degetului. Acesta nu il va face in nici un caz sa renunte, ci il va face sa se simta mai rau (el deja are o nevoie neimplinita) si neinteles. Trebuie sa incurajati copilul sa renunte la acest obicei, intr-un mod prietenos, oferindu-i suportul emotional de care are nevoie.

  

11. Am un baietel de 7 ani si ii e frica de intuneric sau ii e frica sa mearga intr-un loc singur chiar daca e ziua. L-am intrebat de ce anume ii e frica si mi-a spus ca de intuneric in general, nu neaparat ca apare cineva din intuneric, caci i-am explicat ca nu mai exista nimeni in camera decat noi, si de singuratate, nu ii place sa ramana singur sau sa mearga singur intr-un loc, mereu o ia cu el pe surioara lui care e mai mica si careia deocamdata nu ii e frica, dar mi-e teama ca o sa se ia dupa el si o sa capete si ea frica asta. Cum trebuie sa procedez ca sa-l scap se senzatia asta? (Mona Dragomirescu)

 

In primul rand, frica este un sentiment universal.Toti copiii se tem, anumite frici fiind specifice anumitor varste. Fricile apar si dispar pentru a lasa locul altora. Frica de intuneric este foarte frecventa la copii si nu este grava. De cele mai multe ori dispare de la sine odata cu trecerea timpului. Frica are la baza un sentiment de insecuritate. Intunericul aduce cu el pierderea reperelor si a persoanelor care ii ofera sentimentul de siguranta. Pe masura ce creste, copilul va dezvolta singur mijloace de adaptare la aceasta anxietate, asa ca nu il fortati. Nu il ridiculizati si nu radeti de el. Asta il poate face sa creada ca are o problema mai mare decat este in realitate, plus ca il poate face sa simta ca nu va pasa de el. Atunci  cand copilul nostru are o problema, indiferent cat de ridicola pare pentru noi,trebuie sa-i oferim suportul emotional de care are nevoie. Vorbiti cu el, spuneti-i ca il intelegeti, ca multi copii au teama de intuneric si ca pe zi ce trece va fi din ce in ce mai puternic, iar teama va fi din ce in ce mai mica. Stati langa el in camera pe intuneric, observati umbrele, apoi aprindeti lumina si vedeti impreuna de unde provin ele. La fel procedati si cu zgomotele. Lasati-i noaptea o lumina de veghe aprinsa si fiti sigura de faptul ca peste cateva luni sau peste cativa ani o va stinge el singur. Felul in care reactioneaza parintii este foarte important pentru evolutia fricii copilului. Nu trebuie sa avem o reactie exagerata fata de frica lui, nici de ironie, pentru ca astfel accentuam anxietatea generala a copilului si ii intarim fricile. Nu trebuie sa fim hiperprotectivi, incercand sa il protejam de toate pericolele si sa il tinem departe de toate lucrurile care il sperie, pentru ca astfel copilul invata ca lumea este un loc periculos si ca el este prea slab pentru a-i face fata. Atitudinea corecta este sa incurajam copilul in timp ce isi infrunta frica si nu sa il tinem departe de acesta. Poate primi si recompense pentru momentele in care a reusit sa mearga sau sa stea singur undeva, fie si pentru 5 minute. Bineinteles, alaturi de multe aprecieri. Astfel, el va experimenta pe propia piele bucuria.

In this article

Join the Conversation