Reguli în alăptare: ce e admis sau interzis

Alăptarea nu doar îi oferă bebelușului cel mai bun aliment, plin de anticorpi și nutrienți, dar ajută și la crearea unei relații minunate între mamă și puiul ei!

8241 0

Viaţa ta s-a schimbat în timpul sarcinii şi va continua să se schimbe radical o dată ce vei deveni mămică. Între responsabilităţile tale ca mamă intră şi respectarea unor reguli de bază pe perioada cât alăptezi, în aşa fel încât laptele tău să reprezinte, într-adevăr, un lichid miraculos pentru copilul tău.

AȘA DA!

  • Păstrează o igienă strictă a sânilor. Sânii trebuie spălaţi cu apă călduţă şi cu săpun (cu ph neutru) în fiecare dimineaţă. Apoi tamponezi cu un prosop curat. Înainte de fiecare masă a copilaşului, sânii trebuie doar clătiţi cu apă călduţă, fără săpun. Dacă vei folosi mult săpun sau fel de fel de creme, rişti ca sugarul să îngurgiteze odată cu laptele matern şi puţin subtanţele din acestea, ceea ce i-ar putea dăuna sănătăţii (singurele creme admise sunt cele recomandate de doctor pentru vindecarea leziunilor mamare). Iar dacă săpunul cu care te-ai spălat este puternic mirositor, este posibil, chiar şi după o clătire serioasă, să persiste mirosul, sugarul să simtă şi să refuze să mai sugă. Ca să ţii curtă zona areolei mamare, foloseşte dischete speciale pentru alăptat. Ajută să nu-ţi pătezi nici hainele de lapte.
  • Atenţie la lenjeria intimă folosită. Lenjeria intimă trebuie să fie din bumbac, pentru a permite pielii să respire. Foloseşte sutiene speciale pentru alăptare: sunt foarte practice.
  • Sterilizează corect pompa de muls. După fiecare folosire sterilizează pompa de muls. Dacă evacuezi manual laptele, spală-te temeinic pe mâni şi sub unghii şi sterilizează vasul în care colectezi laptele.
  • Mănâncă echilibrat şi hidratează-te corespunzător. Majoritatea nutriţioniştilor sunt de acord că mama care alăptează nu trebuie să-şi modifice în mod fundamental comportamentul alimentar în măsura în care şi-a însuşit un mod de viaţă sănătos. Nu trebuie să mănânci mai gras sau mai dulce şi nici să te abţii din start de la o seamă de alimente/mâncăruri, pe motiv că „în popor” se spune că provoacă crampe sau diaree micuţului (e cazul verzei, al conopidei, al mazărei, al castraveţilor, al fructelor cu puf – ca piersica, despre care se spune că provoacă gaze şi dureri de burtică sugarului, al roşiilor, care ar provoca diareea, al cartofilor prăjiţi şi maionezei care se zice că i-ar dăuna la stomacel sugarului etc.). Unii copii sunt mai sensibili şi, într-adevăr, multe din legumele/fructele amintite le fac rău, alţii nu reacţionează însă în nici un fel şi mama nu trebuie să-şi impună restricţii inutile.
    Ca să previi orice problemă, cel puţin în prima lună de viaţă a sugarului, ar fi bine să eviţi aşa-zisele alimente interzise. Mănâncă, de asemenea, cu rezerve condimente şi legume/fructe parfumate. Usturoiul, pepenele galben precum şi alte legume/fructe parfumate schimbă gustul laptelui şi există riscul ca micuţul să refuze sânul. Și nu uita să te hidratezi!

AȘA NU!

  • Nu fuma. Nicotina trece în lapte şi, practic, sugarul se intoxică atunci când mănâncă laptele mamei. În plus, tutunul face ca schimburile de substanţe din organism să se producă foarte prost şi, în consecinţă, laptele matern al unei fumătoare nu are aceleaşi cantităţi nutritive ca acela al unei nefumătoare.
  • Nu bea alcool. O cantitate mică de alcool pe care o bea mama îi dă micuţului o stare de somnolenţă, iar o cantitate mai mare îi poate provoca convulsii. Alcoolul din lapte duce şi la distrugerea celulelor nervoase ale sugarului. Două-trei pahare de alcool înseamnă o beţie crâncenă pentru copil.
  • Nu mânca pentru doi. Nu ajută la nimic să dublezi porţiile de mâncare în timpul alăptării. Poate doar să te îngraşi zdravăn! Grăsimile pe care le consumi la dejun nu vor produce un lapte mai gras. Dacă nu ai suficiente grăsimi în alimentaţie, corpul tău va elibera grăsimile din rezerva proprie şi le va folosi pentru a secreta laptele copilului (de aceea dacă alăptezi şi ai o dietă echilibrată, vei slăbi). Mamele care alăptează nu au nevoie decât de 500 de kcal în plus pe zi.
  • Nu bea cafea, ceai negru sau băuturi carbogazoase cu cofeină. Cofeina din cafea şi din băuturile carbogazoase, precum şi teina din ceai ajung în laptele matern. Deoarece în organismul copilului lipseşte enzima care descompune cofeina/teina, ea acţionează puternic asupra corpului acestuia. Aşa că două-trei guri de cafea sunt suficiente ca micuţul să devină extrem de agitat şi neliniştit. Dacă ţii cu tot dinadinsul să bei cafea, atunci fă-o imediat după ce ai hrănit copilul (laşi astfel timp organismului să prelucreze substanţele din cafea până la următorul alăptat). Sau, mai bine, optează pentru cafea decofeinizată.
  • Evită ciocolata. Ca şi în cazul cafelei, cofeina din ciocolată agită micuţul, deci, e de preferat ciocolata albă.
  • Nu lua medicamente fără recomandarea medicului. Substanţele din medicamente trec în lapte şi pot afecta sănătatea copilului. Prin urmare, ia medicamente numai la recomandarea medicului, citind cu atenţie instrucţiunile din prospecte.

Foto: 123RF

In this article